355. Pucioşii silesc credinţa şi dorul să se învârtă într-un cerc vicios

Ce a fost mai întâi? Oul sau găina?

Copiind  angoasele latente ale acestei dileme pseudo-filosofice, pucioşii îşi răscolesc conştiinţele  lansând în eter o extrapolare pseudo-teologică: “Ce a fost mai întâi: credinţa sau dorul de Dumnezeu?” Apoi se reped să “demonstreze” cu logica lor de fier forjat că una nu poate fără cealaltă, ba mai mult, se învârt în cerc una după alta, precum câinele în jurul cozii.

Mai întâi ei afirmă că puterea credinţei stă în dorul de Dumnezeu care o naşte pe ea. Aşadar, credinţa are în puterea ei dorul:

“O, poporul Meu, credinţa are în puterea ei dorul în om, dorul de Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

O consecinţă inexorabilă este aceea că oricine este slab în credinţă, sau oricine are credinţă adormită, sau rătăcită, sau îi lipseşte cu desăvârşire, nu va putea în ruptul capului să guste din dulceaţa dorului de Dumnezeu. Trebuie să precizăm de la bun început că prin “credinţă” pucioşii înţeleg la modul exclusiv credinţa în “cuvântul” de la Pucioasa, “cuvânt” pe care ei îl “mărturisesc a fi “de la Dumnezeu” şi pe care îl consideră “scump şi sfânt”. Îndată însă pucioşii se răzgândesc şi pretind că, de fapt, dorul este cel care condiţionează credinţa, căci ea din dor izvorăşte:

“ O, cine nu are dor de Tine nu poate să Te creadă în acest cuvânt scump şi sfânt, Doamne, căci fără dor nu Te poate nimeni iubi şi aştepta cu dor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

Aşadar… dorul este cel care poate, şi nu credinţa, deci dorul are în puterea lui credinţa:

“Iubiţi cu dor pe Domnul şi cu putere iubiţi-L, căci puterea dorului este credinţa, care izvorăşte din dor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

Rătăcirea aceasta însă, transferul de putere de la credinţă la dor, nu durează prea mult. Îndată pucioşii îşi vin în fire şi se întorc la afirmaţia cea dintâi, pretinzând că, totuşi, credinţa nu poate să se manifeste decât prin dor, căci în puterea credinţei stă dorul:

“ Nu e minte să priceapă taina Domnului cu voi, dar credinţa poate prin dorul din ea în om, prin puterea ei, care este dorul de Dumnezeu în om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

Oamenii de rând, deci, nu vor putea pricepe în ruptul capului aceste suceli de cuvinte numite de pucioşi taine. Vin “sfinţii” pucioşeşti din cer, vin în miezul nopţii legiuni de duhuri teologice ascuţite, care mărturisesc “credinţa lor cea plină de dor”, şi aşa se fac ele model inalienabil pentru toţi credincioşii pucioşi. Iar cine nu le va lua de model înseamnă că n-are dor de cele pucioşeşti, n-are nici credinţă în eresurile lor şi n-are nici rod lucrător, care să-l vădească şi să-i vădească şi calea, pe care hălăduind, rătăceşte, crezându-se fericit şi sărac cu duhul:

“— Slava Mea sunt sfinţii, o, sfinţi mărturisitori ai Mei. Prin ei M-am slăvit şi Mă slăvesc între oameni, prin credinţa lor cea plină de dor. O, cine n-are dor, n-are nici credinţă, şi chiar dacă are, este fără de rod şi fără de plată, căci plata ei este rodul ei.”  (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

……………………

Estera Margareta

11 mai 2011

……………………

Ce a fost mai întâi? Oul sau găina?

Copiind  angoasele latente ale acestei dileme pseudo-filosofice, pucioşii îşi răscolesc conştiinţele  lansând în eter o extrapolare pseudo-teologică: “Ce a fost mai întâi: credinţa sau dorul de Dumnezeu?” Apoi se reped să “demonstreze” cu logica lor de fier forjat că una nu poate fără cealaltă, ba mai mult, se învârt în cerc una după alta, precum câinele în jurul cozii.

Mai întâi ei afirmă că puterea credinţei stă în dorul de Dumnezeu care o naşte pe ea. Aşadar, credinţa are în puterea ei dorul:

“O, poporul Meu, credinţa are în puterea ei dorul în om, dorul de Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

O consecinţă inexorabilă este aceea că oricine este slab în credinţă, sau oricine are credinţă adormită, sau rătăcită, sau îi lipseşte cu desăvârşire, nu va putea în ruptul capului să guste din dulceaţa dorului de Dumnezeu. Trebuie să precizăm de la bun început că prin “credinţă” pucioşii înţeleg la modul exclusiv credinţa în “cuvântul” de la Pucioasa, “cuvânt” pe care ei îl “mărturisesc a fi “de la Dumnezeu” şi pe care îl consideră “scump şi sfânt”. Îndată însă pucioşii se răzgândesc şi pretind că, de fapt, dorul este cel care condiţionează credinţa, căci ea din dor izvorăşte:

“ O, cine nu are dor de Tine nu poate să Te creadă în acest cuvânt scump şi sfânt, Doamne, căci fără dor nu Te poate nimeni iubi şi aştepta cu dor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

Aşadar… dorul este cel care poate, şi nu credinţa, deci dorul are în puterea lui credinţa:

“Iubiţi cu dor pe Domnul şi cu putere iubiţi-L, căci puterea dorului este credinţa, care izvorăşte din dor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

Rătăcirea aceasta însă, transferul de putere de la credinţă la dor, nu durează prea mult. Îndată pucioşii îşi vin în fire şi se întorc la afirmaţia cea dintâi, pretinzând că, totuşi, credinţa nu poate să se manifeste decât prin dor, căci în puterea credinţei stă dorul:

“ Nu e minte să priceapă taina Domnului cu voi, dar credinţa poate prin dorul din ea în om, prin puterea ei, care este dorul de Dumnezeu în om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

Oamenii de rând, deci, nu vor putea pricepe în ruptul capului aceste suceli de cuvinte numite de pucioşi taine. Vin “sfinţii” pucioşeşti din cer, vin în miezul nopţii legiuni de duhuri teologice ascuţite, care mărturisesc “credinţa lor cea plină de dor”, şi aşa se fac ele model inalienabil pentru toţi credincioşii pucioşi. Iar cine nu le va lua de model înseamnă că n-are dor de cele pucioşeşti, n-are nici credinţă în eresurile lor şi n-are nici rod lucrător, care să-l vădească şi să-i vădească şi calea, pe care hălăduind, rătăceşte, crezându-se fericit şi sărac cu duhul:

“— Slava Mea sunt sfinţii, o, sfinţi mărturisitori ai Mei. Prin ei M-am slăvit şi Mă slăvesc între oameni, prin credinţa lor cea plină de dor. O, cine n-are dor, n-are nici credinţă, şi chiar dacă are, este fără de rod şi fără de plată, căci plata ei este rodul ei.”  (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

……………………

Estera Margareta

11 mai 2011

……………………

355. Pucioşii silesc credinţa şi dorul să se învârtă într-un cerc vicios

Ce a fost mai întâi? Oul sau găina?

Copiind  angoasele latente ale acestei dileme pseudo-filosofice, pucioşii îşi răscolesc conştiinţele  lansând în eter o extrapolare pseudo-teologică: “Ce a fost mai întâi: credinţa sau dorul de Dumnezeu?” Apoi se reped să “demonstreze” cu logica lor de fier forjat că una nu poate fără cealaltă, ba mai mult, se învârt în cerc una după alta, precum câinele în jurul cozii.

Mai întâi ei afirmă că puterea credinţei stă în dorul de Dumnezeu care o naşte pe ea. Aşadar, credinţa are în puterea ei dorul:

“O, poporul Meu, credinţa are în puterea ei dorul în om, dorul de Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

O consecinţă inexorabilă este aceea că oricine este slab în credinţă, sau oricine are credinţă adormită, sau rătăcită, sau îi lipseşte cu desăvârşire, nu va putea în ruptul capului să guste din dulceaţa dorului de Dumnezeu. Trebuie să precizăm de la bun început că prin “credinţă” pucioşii înţeleg la modul exclusiv credinţa în “cuvântul” de la Pucioasa, “cuvânt” pe care ei îl “mărturisesc a fi “de la Dumnezeu” şi pe care îl consideră “scump şi sfânt”. Îndată însă pucioşii se răzgândesc şi pretind că, de fapt, dorul este cel care condiţionează credinţa, căci ea din dor izvorăşte:

“ O, cine nu are dor de Tine nu poate să Te creadă în acest cuvânt scump şi sfânt, Doamne, căci fără dor nu Te poate nimeni iubi şi aştepta cu dor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

Aşadar… dorul este cel care poate, şi nu credinţa, deci dorul are în puterea lui credinţa:

“Iubiţi cu dor pe Domnul şi cu putere iubiţi-L, căci puterea dorului este credinţa, care izvorăşte din dor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

Rătăcirea aceasta însă, transferul de putere de la credinţă la dor, nu durează prea mult. Îndată pucioşii îşi vin în fire şi se întorc la afirmaţia cea dintâi, pretinzând că, totuşi, credinţa nu poate să se manifeste decât prin dor, căci în puterea credinţei stă dorul:

“ Nu e minte să priceapă taina Domnului cu voi, dar credinţa poate prin dorul din ea în om, prin puterea ei, care este dorul de Dumnezeu în om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

Oamenii de rând, deci, nu vor putea pricepe în ruptul capului aceste suceli de cuvinte numite de pucioşi taine. Vin “sfinţii” pucioşeşti din cer, vin în miezul nopţii legiuni de duhuri teologice ascuţite, care mărturisesc “credinţa lor cea plină de dor”, şi aşa se fac ele model inalienabil pentru toţi credincioşii pucioşi. Iar cine nu le va lua de model înseamnă că n-are dor de cele pucioşeşti, n-are nici credinţă în eresurile lor şi n-are nici rod lucrător, care să-l vădească şi să-i vădească şi calea, pe care hălăduind, rătăceşte, crezându-se fericit şi sărac cu duhul:

“— Slava Mea sunt sfinţii, o, sfinţi mărturisitori ai Mei. Prin ei M-am slăvit şi Mă slăvesc între oameni, prin credinţa lor cea plină de dor. O, cine n-are dor, n-are nici credinţă, şi chiar dacă are, este fără de rod şi fără de plată, căci plata ei este rodul ei.”  (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2011)

……………………

Estera Margareta

11 mai 2011

……………………