356. Pucioşii atacă din nou Ortodoxia tradiţională

În lupta lor necontenită pentru a-şi construi o auto-legitimare, liderii pucioşi nu obosesc în a denigra Ortodoxia, Biserica şi rânduielile ei, clerul în special, dar şi pe credincioşii cei pravoslavnici, promovând în schimb cu neostenită obrăznicie sloganul prin care se proclamă a fi vistavoii unui duh care vine noaptea cu o nouă evanghelie şi cu o nouă învăţătură zisă “pur ortodoxă” şi denumită “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa”. Acest duh vine însoţit de alte duhuri, legiuni care vin din văzduh şi se proclamă a fi “duhurile sfinţilor” şi care întăresc învăţătura pucioşească. Acestea vestesc alegerea şi aşezarea unui nou “popor creştin”, numit “popor de nou Ierusalim”, “biserică vie” ai căror “preoţi” nehirotoniţi (deci nelegitimi) “liturghisesc” pe pământ în special pentru cei adormiţi, pentru învierea morţilor:
“O, ce făceai cu noi, oare, atât de păcătoşi cum am fost pe pământ, dacă nu aşezai Tu acum pentru noi biserică vie, mult lucrătoare la cuvântul Tău pentru noi, popor de nou Ierusalim, trăitor de sfinţenie şi de rugăciune şi de jertfă pentru noi mereu? I-ai aşezat pe ei la lucrul Tău cel sfânt pe pământ pentru învierea morţilor, o, Doamne.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-05-2011)
Cu acest prilej, duhurile pucioşeşti atacă frontal Biserica Ortodoxă Română şi slujbele ei, Ortodoxia şi Tradiţia ei, anunţând că de acum încolo mântuirea celor adormiţi nu  mai vine prin jertfa Domnului şi lucrarea Duhului Sfânt, ci prin slujitorii cei aleşi din poporul pucios, prin “preoţii” pucioşi şi mai ales prin Liderii Pucioşi Mântuitori, care sunt proclamaţi singurii care vor aduce salvarea omenirii:
Biserica şi slujbele ei pentru noi sunt amestecate şi nu se mai suie la Tine pentru noi. Ortodoxia, mireasa Ta, şi-a rupt de tot cămăşuţa de botez. Numai în cer mai avem noi părinţi salvatori, şi iată câtă salvare ne-ai pregătit din mijlocul poporului Tău de azi pe pământ, cu slujitori aşezaţi la lucrul mântuirii cea pentru noi, cei adormiţi, şi aşteptând răscumpărarea noastră, Mântuitorule mare. (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-05-2011)
Prestaţia acestor duhuri ale întunericului este pe alocuri un demers ebrios şi de-a dreptul imoral: bucuria lor cea mare se sprijină nu numai pe durerea Domnului, ci şi pe suferinţa Lui (aici ei presupun că ar exista o subtilă diferenţiere de suport, pe care doar ei sunt în stare să o sesizeze, între durere şi suferinţă):
 “Hristos a înviat şi ne-a răscumpărat, şi bucuria noastră e mare şi poartă în ea a Domnului durere şi a Sa suferinţă pentru noi, fiorul recunoştinţei pentru Cel milos, Care ne-a plătit vieţile prin jertfa Sa cea pentru noi! “ (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-05-2011)
Peste toate acestea, duhul autointitulat “Dumnezeul de la Pucioasa” lansează coordonatele noii credinţe pucioşeşti menită să înlăture “otrava necredinţei” faţă de învăţătura de la Noul Ierusalim. În opoziţie radicală cu mesajul lui Iisus, care cerea milă în loc de jertfă (v.Mat.9,13), arhi-duhul pucioşesc se plânge de dispariţia jerfelor din rânduielile creştineşti:
“Vă ajut să vă aşezaţi bine în credinţă ca să puteţi prin ea pentru Mine şi pentru voi, pentru Mine cu voi şi pentru voi cu Mine, tată, căci otrava necredinţei cade tot mai mult peste ochii şi urechile şi mintea şi inima celor ce abia mai pot să se gândească la Dumnezeu cu viaţa lor. Nu mai are omul jertfă plăcută Mie […]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-05-2011)
Reproşul fundamental adus creştinilor tradiţionalişti din B.O.R. este acela că ei nu vor să creadă că textele pucioşeşti intitulate “izvorul de Cuvânt al Dumnezeului de la Pucioasa” sunt emanate chiar de la Dumnezeu, aceştia considerând că sunt mai degrabă plăsmuiri ale unor oameni îndrăzneţi, sau ale unor duhuri dezbinătoare, făcute în numele lui Dumnezeu. Tot ei sunt ispitiţi cu o întrebare “de bun simţ”, menită să-i împingă la  constatarea că nu se folosesc cu nimic şi n-au nimic de câştigat procedând în acest mod (omiţând însă cu dibăcie să-i întrebe şi ce-ar avea de pierdut, în caz că ar “crede” în Cuvântul de la Pucioasa):
“L-aş întreba pe cel ce M-a aflat în acest izvor de cuvânt, care este venirea Mea cea de azi după om, l-aş întreba pe el ce bine-şi face să Mă tăgăduiască în acest cuvânt după ce stă şi prânzeşte cu Mine o vreme? Să-Mi spună binele pe care-l dobândeşte el după ce dă să părăsească povaţa cuvântului Meu. El zice că Mă schimbă cu ceva mai bun. O, cu ce, oare? Nu-i în stare să-şi răspundă sau să-Mi răspundă dacă-l întreb. Cel hrănit azi din gura Mea ajunge apoi să spună că nu e Dumnezeu acest cuvânt. O, ce folos îi aduce lui aceasta?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-05-2011)
Vorbind apoi în numele mironosiţelor femei, duhurile pucioşeşti exprimă o căinţă pentru teama şi îndoiala avută la învierea lui Iisus, căinţă mărturisită, în mod paradoxal… în faţa bisericii Noul Ierusalim (biserică ce nu are însă nici cea mai  mică tangenţă cu mironosiţele!!) Prin antiteză, B.O.R este considerată “pustiită”, “fără veghe în ea” şi cârmuită de “păstori năimiţi” care fug atunci când văd lupul venind. Pentru a armoniza însă cât mai bine denigrarea pe care o fac duhurile pucioşeşti cu propriile interese, acestea pretind că păstorii din B.O.R., atunci când fug, nu lasă oile de izbelişte (aşa cum învaţă Scriptura), ci… iau oile cu ei!! În acest fel, pucioşii cred că îi diabolizează şi pe credincioşii B.O.R odată cu păstorii lor, dar nu realizează ridicolul în care cad, căci în acest mod oile nu-şi mai pierd viaţa, ci sunt de fapt salvate de primejdie:
“ O, câtă nedumerire a fost şi pe noi atunci, câtă teamă, amestecată cu îndoială, Doamne! Ne mărturisim căinţa în faţa bisericii Tale de nou Ierusalim, cu care ai ieşit Tu acum pe pământ, cu un ceas mai înainte de pustiirea bisericii cea fără de veghe peste ea, biserică cu păstori năimiţi, Doamne, care fug când e vorba de ocrotire peste turmă, fug din faţa Ta şi se duc şi tocmesc viaţa oilor şi se duc cu tot cu oi, Doamne.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-05-2011)
Acum, după ce pregătirea a fost făcută, se poate trece la denigrarea făţişă, deşănţată şi pe alocuri isterică, a Bisericii majoritare.  Liderii pucioşi acuză B.O.R. că duce Ortodoxia la rătăcire, păstorii ei dezertând de la datorie şi lăsându-i pe credincioşi (oile) pradă uşoară la îndemâna scursurilor post-comuniste (lupul cel roşu), care prelungesc prigoana pe care au iniţiat-o înaintaşii lor, dezbrăcând Biserica de haina ei cea din străbuni:
“O, rămâneţi întru veghe, voi, cei care vă urmaţi străbunii şi pe Domnul, că e dusă spre rătăcire de cărare biserica de pe pământ, cea care avea să-I fie Domnului mireasă, ortodoxia, care nu mai are curată cămăşuţa ei. Este scris: «Vai de păstorii care nu păstoresc turma Domnului dacă s-au pus păstori peste ea!», iar noi spunem: vai de oile fără păstor, care rătăcesc pe toate dealurile şi pentru care vor fi traşi la răspuns păstorii care au nimicit turma şi pe Dumnezeul ei! Rămâneţi întru veghe zi şi noapte, căci lupul cel roşu dă târcoale să dezbrace biserica de haina ei cea din străbuni, cea din neam în neam.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-05-2011)
Pentru a-i stimula pe creştini să părăsească locaşurile consacrate ale Bisericii, duhurile pucioşeşti amintesc de obiceiul primilor creştini de a se aduna în case particulare şi de a nu-i mai  asculta de preoţii iudei; apoi îi îndeamnă şi pe creştinii de astăzi să facă şi ei la fel, adică să nu-i mai asculte pe preoţi şi să părăsească bisericile tradiţionale, în favoarea “caselor de rugăciune”:
“O, noi am ascultat pe Domnul, nu pe păstorii care nu L-au primit pe El şi L-au răstignit. Ne adunam în case de creştini şi ne aduceam Domnului, şi El Se aducea nouă, şi nu ne-am dat nimănui decât Lui, după ce El S-a dus de la noi la Tatăl. O, aşa să faceţi şi voi în faţa încercării care vine pentru credinţă; nu vă duceţi după cei ce dau să vă vândă pe bani şi pe slavă trecătoare! Rămâneţi în iubirea lui Hristos Cel înviat pentru noi şi pentru voi! Faceţi din casele voastre case sfinte şi smerite pentru Domnul şi duceţi viaţa cu El întru răbdare, căci înşelarea vine, şi va fi mare şi va doborî pe mulţi, pe mulţi! Învăţaţi să înţelegeţi pe cele ce stau ascunse încă până se vor ivi spre înşelarea multora! (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-05-2011)
De altfel, apelul este adresat întregului neam românesc, nu numai creştinilor ortodocşi. Indiferent de religie şi confesiune, românii sunt chemaţi să-şi folosească libertatea (obţinută după lovitura de stat din decembrie 1989) pentru a renunţa la ascultarea de “cei ce vând turma Domnului”. Arhiereii Bisericii sunt făcuţi “trădători deghizaţi în haină de sfânt”, motiv pentru care românii sunt îndemnaţi să se orienteze către alţi lideri spirituali: către liderii pucioşi. Aceştia sunt “proorocii” care ticluiesc la Pucioasa “Cuvântul lui Dumnezeu” şi se dau pe ei înşişi pildă vie pentru întreg neamul creştinesc:
“O, neam român, ţi-a dat Domnul libertatea. Foloseşte-o pentru înţelepciunea cea de sus acum, şi nu te du cu cei ce vând turma Domnului, ortodoxia cea din străbuni peste biserică! S-au îmbrăcat trădătorii în haină de sfânt ca să nu-i cunoască turma ce sunt ei pentru ea, dar Domnul Dumnezeul tău te-a strigat în şoaptă, o, neam român, şi te-a învăţat părinteşte să veghezi şi să crezi cuvântul Său, care vine pe masă la tine ca să te ţină de mânuţă prin vreme cu ceaţă.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-05-2011)
În fine, un apel patetic este îndreptat chiar către arhiereii şi preoţii din B.O.R. Aceştia sunt chemaţi la “credinţă” (prin “credinţă” înţelegându-se din context “credinţa în învăţătura cea nouă de la Noul Ierusalim”) şi sunt îndemnaţi ca în orice caz, dacă nu vor putea fi în stare să facă mai mult, măcar să nu defăimeze “lucrarea” de la Pucioasa. În caz contrar, ei sunt ameninţaţi că “vor cădea din har”. Prognosticul pentru “rătăcirea” şi “boala” Bisericii este sumbru însă: doar câţiva se vor smulge din trupul Bisericii şi se vor alipi de “noul popor creştin”, de noua “biserică” schismatică a Noului Ierusalim şi de noua “ortodoxie” de la Pucioasa:
Voi, preoţi şi ierarhi, nu fiţi necredincioşi toţi! O, dintre voi treziţi-vă, ca să rămână şi Domnul cu o rămăşiţă, ca să nu se strivească toată casa Domnului! Cereţi pe Hristos putere de credinţă şi de har şi nu vă daţi spre defăimare de Dumnezeu sub cei ce dintre voi vor să-L defaime pe El! Sunteţi sub ameninţare de cădere din har prin unire cu cei ce au părăsit demult voia Domnului şi faţa Lui cea străbună. O, aşa cum din poporul iudeu n-a rămas decât câţiva, prin care s-a încreştinat două mii de ani neamul creştin din neam în neam, neamul lui Hristos, tot aşa şi acum va fi, nu va rămâne Domnul din neamul ortodox decât cu câţiva, căci se vor duce toţi din staulul Domnului, dar Domnul Şi-a ridicat acum pe piatra ei cea dintâi biserica Sa şi tainic a lucrat cu un ceas mai devreme şi Şi-a salvat sămânţa şi mult neam credincios va creşte prin ea, căci Şi-a pus Domnul popor nou la scumpit, Ierusalim nou, şi are popor şi are biserică şi are ortodoxie, căci este scris ca Domnul Iisus Hristos Cel înviat să fie biruitor pe vecii prin cei credincioşi Lui, şi iată-L, este!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-05-2011)
Deşi este plină de inovaţii eretice, doctrina pseudo-ortodoxă de la Noul Ierusalim este prezentată de către liderii pucioşi ca fiind singura doctrină cu adevărat tradiţională şi străbună, ortodoxă şi strămoşească. Motiv suficient – cred ei – ca să-i îndemne energic pe creştini să nu mai asculte de ierarhia legitimă a Bisericii. Zis şi făcut; arhiereii sunt etichetaţi în bloc “făţarnici” lipsiţi de roade bune, iar creştinii sunt îndemnaţi să lepede orice teamă, respect sau ruşine şi să nu se mai ia după ei:
“Nu vă lepădaţi de străbuni şi de ortodoxia lor, nu vă luaţi după cei ce zic că vă păstoresc! O, după roadele lor îi veţi cunoaşte. Se tem făţarnicii, se tem de cei tari în Dumnezeu, se tem de slujitorii cei plini de har, şi îşi pun aceştia iscoade pe cale ca să tragă jos pe cei credincioşi. O, nu vă temeţi voi, cei credincioşi şi plini de dor de Dumnezeu!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-05-2011)
……………………
Estera Margareta
12 mai 2011
……………………

Comentarii

Postări populare