361. “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim stă la taifas cu susţinătorii de la Pucioasa ai lui Traian Băsescu (foşti monarhişti)

O altă inconsecvenţă a doctrinei pucioşeşti ( care ţine nu numai de uitare, dar şi de machiavelismul unei gândiri care învaţă “cum să te dai după oameni şi după vremuri, care sunt mereu în schimbare”) este atitudinea liderilor pucioşi faţă de monarhie în general şi faţă de regele Mihai în special. A fost o vreme, prin anii ’90 ai secolului trecut, când liderii pucioşi se dădeau de ceasul morţii nu numai să demonstreze legitimitatea şi superioritatea monarhiei pentru români, în raport cu alte forme de guvernământ”, ci şi ca să o re-instaureze cu forţa, ca pe o întorsătură de istorie care exprimă însăşi “voia lui Dumnezeu”. Toţi adepţii le cântau în strună, fiecare pe limba lui; chiar şi simpatizanţii prindeau glas, aşteptând înfriguraţi ca întorsătura să-şi arate colţii şi apoi roadele:

“Dacă regele vine la cârma ţării, în termeni duhovniceşti nu există bătrâneţe, sufletul nu îmbătrâneşte[…] Aşa că regele dacă vine, Dumnezeu poate să-l umple de har şi să-i sporească înţelepciunea pe care o are şi evlavia pe care o are şi frumuseţea fizică pe care o are. Deci, Dumnezeu să facă întorsătura şi apoi Dumnezeu ştie cum va conduce acest popor  […]” ( citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, Ediţia 1995, pagina 9)

Pe vremea aceea, însuşi “Dumnezeul” de la Pucioasa le proorocea cu curaj adepţilor pucioşi că regele Mihai I va reveni în ţară şi că va avea loc o iminentă reinstaurare a monarhiei în România:

“ Uitaţi-vă cum trec zilele. Trebuie să vină acela care Mă vrea pe Mine. O săptămână, o lună şi cât de mult de va mai fi, să ştiu că a fost el pus pe scaunul României. Dar va veni veacul poporului Meu, şi va fi. Cereţi că şi Eu cer…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, la 8 septembrie 1990)

Regele a revenit, într-adevăr, în ţară, dar nu şi-a mai cerut tronul înapoi, nici palatul-simbol de la Cotroceni, ci numai proprietăţile coroanei, mulţumindu-se cu câteva avantaje materiale mai palpabile. După ce anii au trecut şi şansele repunerii pe tron ale lui Mihai I au scăzut drastic (către zero absolut), liderii pucioşi s-au repliat. Au uitat complet de Mihai I şi au început să-l perie pe preşedintele Băsescu, marele Cârmaci de la Cotroceni, tremurând de emoţie la fiecare alegere, re-alegere sau referendum care îi stabilea soarta lui bădica Traian. Pucioşii au început să se implice pe faţă în campania electorală de partea marelui Cârmaci, singurul cotat de ei ca doritor al binelui ţării, chemându-i pe toţi românii să vină şi să-l voteze:

“O, nu da înapoi! Nu da înapoi, popor român! Nu-ţi vrea decât binele cel ce stă acum cârmaci pentru tine înaintea neamurilor de pe pământ, şi e curat cu inima pentru tine şi e dârz cu duhul, chiar dacă stricăciunea de pe pământ ţine toate neamurile de pe el sub piedica de a nu mai putea omul pe nicăieri pentru Dumnezeu şi cu El peste viaţa lui.” (Citat din Cuvântul pucios din 22-11-2009)

Modelul cârmaciului unic (care cârmaci, în cazul României, este preschimbat peste noapte de către liderii pucioşi din rege în preşedinte fără  vreo urmă de remuşcare sau oarece scrupule – aşa cum schimbi o rufă murdară cu alta care pare curată) este la fel de valabil şi pentru secta autointitulată Noul Ierusalim. Într-un recent taifas de taină între cei doi lideri pucioşi şi “Dumnezeul” lor cel imaginar, Acesta îi învaţă pe “fiii” Săi (liderii pucioşi) în ce ar trebui să constea “democraţia” de la Pucioasa: domniile lor să nu cumva să împartă cârmuirea sectei cu nimeni, ci s-o păstreze doar pentru ei, că altminteri “nu iese bine”:

“O, nu se poate toţi la cârma lucrurilor, că nu iese bine, fiilor, căci trebuie dăruire şi trebuie jertfă cu iubire ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru om acolo unde fraţii locuiesc împreună şi unde pot să-şi scrie în cer dăruire şi fapte de iubire.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-06-2011)

Aşadar, pucioşii şi “Dumnezeul” lor l-au trădat pe rege şi au trădat monarhia, trecând făţiş de partea lui Băsescu şi a republicii post-comuniste. În consecinţă, Băsescu s-a considerat şi el îndreptăţit să-l acuze pe rege de trădare de ţară, atunci când acesta a abdicat în 1947. Cu un aşa spate şi cu un aşa damf de adiere care vine de la taifasul pro-prezidenţial de la Pucioasa, îţi poţi permite orice.

……………………

Estera Margareta

24 iunie 2011

……………………