362. Pucioşii îşi contrazic propriile învăţături pe care tot ei le ridicau în slăvi altădată

 

După ce l-au inventat şi l-au creeat după chipul şi asemănarea lor, liderii pucioşi I-au pus în gura “Dumnezeului” lor sute de discursuri pseudo-teologice, încărcate  cu platitudini, repetiţii, cacofonii, inovaţii eretice şi inepţii ieftine. “Cum e turcul, şi pistolul” spune un proverb bătrânesc. “Dumnezeul” de la Pucioasa nu putea să iasă la rampă decât după chipul şi asemănarea celor care L-au inventat şi I-au pus în gură ceea ce ei gândeau. Însă logoreea “profetică” de la Pucioasa le-a jucat feste liderilor pucioşi, căci era imposibil ca ea să nu aibă urmări demascatoare. Miile de autocorecţii operate pe sub mână de către liderii pucioşi, odată cu reeditarea cărţii lor de căpătâi în care au fost adunate mesajele pucioşeşti ( e vorba de colecţia de predici intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa) demonstrează fără de tăgadă nu numai caracterul fraudulos al pucioşilor ci şi că “Dumnezeul” lor este imperfect, dar perfect corijabil de către inventatorii Lui.

Necazul e că acest fenomen este de nestăvilit. Şi după ediţia a doua a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”, erorile din noile mesaje pucioşeşti continuă să apară şi să se acumuleze. În plus, taifasul de la Pucioasa se lasă şi cu “pene de memorie”, care dovedesc limpede că “Dumnezeul” de la Pucioasa uită de la mână pân’ la gură  propriile precepte pe care le-a recomandat altora, în alte vremuri.

Bunăoară nu nu sunt decât vreo zece ani de când “Dumnezeul” de la Pucioasa le recomanda ciracilor Lui  să renunţe la clasica iubire de Dumnezeu (aşa cum îi învăţau pe ei bunicii, când erau mici), înlocuind-o în vorbire şi mai ales în trăire cu mai superioara formulă “iubirea pentru Dumnezeu”. O întreagă filosofie de doi bani se făcea atunci pentru a demonstra o pretinsă superioritate a noii formule care, odată însuşită şi trăită, urma să-i deosebească o dată în plus pe pucioşi faţă de creştinii de rând. Spre deosebire de “iubirea de Dumnezeu”, care era cotată de pucioşi ca o formulă de duzină, “iubirea pentru Dumnezeu” era cotată atunci ca o floare rară:

“Fericit este cel ce ştie să iubească acest cuvânt: iubirea pentru Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu o au mulţi în felul lor şi după măsura lor, dar iubirea pentru Dumnezeu e floare rară, fiilor copii. Iată cât se iubeşte omul pe sine! Toată iubirea şi-o păstrează pentru el omul. Chiar şi iubirea de Dumnezeu, tot lui şi-o dă, căci omul dă să se folosească de Dumnezeu în nevoile lui omeneşti şi trupeşti. Când M-am apropiat de slăbănogul care aştepta lângă apa vindecării, l-am întrebat dacă voieşte să se vindece, şi el s-a plâns că n-are cine să-l ajute pentru vindecare. Nimeni nu se uita la el ca să-i facă bine. Nimeni, fiilor, nimeni. Şi dacă l-am ajutat Eu, el s-a aşezat în iubire pentru Mine şi M-a mărturisit după ce Eu i-am spus cine sunt, şi i-am spus să nu mai păcătuiască apoi, ca să nu-i fie iarăşi mai rău pentru păcat.”  (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2001)

“Dumnezeul” fictiv al Pucioasei considera pe atunci că “iubirea pentru Dumnezeu” este o mare lucrare, cea mai frumoasă de pe pământ, pe care oamenii de rând (ne-pucioşii, adică) nu sunt în stare să o înţeleagă:

“O, este mare lucrare să vină pe pământ iubirea pentru Dumnezeu. Această hărnicie pentru ascultarea de acest cuvânt este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer. Eu am avut sfială înaintea Tatălui şi când l-am zidit pe om, şi când i-am dat din Mine, şi când l-am păstorit, şi când l-am vindecat, şi când l-am mângâiat, şi când l-am dojenit, şi când l-am iubit. Dar omul când Mă iubeşte, nu ştie să aibă sfială, şi îşi ia iubire de la Mine, şi de aceea Mă iubeşte. Dar ca să aibă el iubire multă pentru Mine, ba. Iar Eu stau sfios de şapte mii de ani în slujba omului şi îi dau din cer, şi ia şi cel bun şi cel rău, dar Eu nu iau pentru Mine de la om, şi ce este al lui nu este al Meu, că e al lui.”  (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2001)

Se fac apoi asocieri foarte subtile, cu consecinţe practice imediate. Astfel, sublima “iubire pentru Dumnezeu” este definită prin “venirea pentru Dumnezeu”, în timp ce “venirea la Dumnezeu” îi deconspiră (în faţa liderilor pucioşi) pe cei capabili doar pentru banala “iubire de Dumnezeu”:

“Mulţi ar voi să vină la Mine, dar pentru ei, nu pentru Mine, fiilor. La cererea Mea sunt prea puţini care ar da să vină, dar sunt mulţi care dau să vină la cererea lor, la dorinţa lor. Eu când i-am peţit pe apostoli, M-am dus Eu după ei, iar cei ce vin aşa, sunt cei mai iubiţi. De ce sunt cei mai iubiţi? Pentru că răspund chemării pe care le-o fac Eu pentru Mine ca să le dau slujbă în planul Meu cel de la Tatăl peste pământ. Fericit şi iubit şi prea iubit este cel ce Mă aude zicându-i: „Vino după Mine!”, şi el să vină, că de acela am Eu nevoie, şi aceasta este iubirea cea pentru Dumnezeu. Amin.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2001)

“Iubirea pentru Dumnezeu” aduce veşnicia pentru toate, căci ea este “viaţă fără de moarte”, este “drumul de pe pământ la cer şi  de la cer pe pământ”:

“O, fiilor, […] Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. […] Iubirea pentru Dumnezeu e viaţă fără de moarte, e drumul de pe pământ la cer şi de la cer pe pământ, e lucrarea lui Dumnezeu care se varsă pe pământ din om. Aşa să fii tu, Ierusalime trudit pentru Mine şi pentru slava Mea peste pământ.” Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 20-05-2001)

Odată făcute aceste precizări importante, se afirmă că de acum încolo numai (şi numai) pucioşii mai pot avea “iubire pentru Dumnezeu”, în timp ce “necredincioşii” (cei ce au refuzat să adere la secta pucioasă) rămân la stadiul depăşit în care ei cred că au “iubire de Dumnezeu”. Dar şi aceasta rămâne doar o impresie, căci în realitate ei sunt pătrunşi doar iubire de sine:

“O, Ierusalime, să nu te saturi de Dumnezeu. Dau mereu să-i fac gust bun hranei pe care ţi-o dau spre fiinţă. Dau să-ţi fie drag s-o mănânci şi s-o doreşti şi s-o iei cu mulţumire, fiule poporul Meu. Tu eşti zidirea Mea de azi, şi cu tine lucrez la facerea omului. Amin. Şi nu uita că Mi-e dor să Mă mărturiseşti la cei din cer şi la cei de pe pământ Dumnezeul tău, Ierusalime. Numai tu ai de Dumnezeu pe Dumnezeul Cel adevărat. Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2001)

“Iubirea pentru Dumnezeu”  este aşadar ceva mai mult decât “iubirea de Dumnezeu”. Ea este un salt calitativ şi cantitativ (“ceea ce este mai mult”) atins numai de către creştinii de la Pucioasa, este o cale nouă de la care la ei nu se mai pot abate şi nu mai pot trece înapoi:

“Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. Amin.”  (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2001)

Înseamnă că „iubirea pentru Dumnezeu” o are numai acela care merge neabătut pe calea cea nouă deschisă de către pucioşi cu „Cuvântul” lor:

“Cine are iubire de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte, dar cine are iubire pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. Amin. Îţi dau mereu putere nouă, popor zidit de Dumnezeu, că Eu cu tine am început din nou facerea omului, naşterea din nou a lumii, facerea din nou a toate câte vor fi. Ridică-te mereu ca să poţi mereu, ca să mergi mereu, căci cel ce stă jos, acela nu merge, iar cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. Amin.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2001)

Cât de statornică a fost această nouă Lege pucioşească a iubirii pentru Dumnezeu? Ideologia zglobie a pucioşilor despre “iubirea pentru Dumnezeu” a avut o viaţă scurtă: ea a durat mai puţin de un an, pentru a se reveni apoi treptat tot acolo de unde s-a plecat, adică… tot la “iubirea de Dumnezeu”:

“Temerea de Dumnezeu, când ea nu vine din iubirea de Dumnezeu, atunci ea îl ascunde pe om de Mine, iar când iubirea de Dumnezeu este izvorul ei, atunci ea este cea care nu-l desparte pe om de Dumnezeu, şi pe Dumnezeu de om. Amin.”  (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”,   fragment din mesajul datat la 25-08-2002)

Au mai trecut şi alţi ani, iar liderii pucioşi au uitat vârtos multe din paradigmele construite de ei în nopţile de insomnie, inclusiv acel lobby care promova “iubirea pentru Dumnezeu”. Astăzi ei se folosesc din plin tot de formula clasică, “iubirea de Dumnezeu”, iar teoria prin care considerau că  “iubirea pentru Dumnezeu” este “mai superioară” au uitat-o complet şi fără remuşcări, ca şi când nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. În consecinţă “Dumnezeul” de la Pucioasa amestecă astăzi în limbaj ambele formulări cu atâta nonşalanţă, încât se vede de la o poştă că diferenţele dintre ele (pe care altădată le găsea esenţiale) s-au topit ca prin farmec.

Unul dintre ultimele “mesaje” emise la Pucioasa de către liderii pucioşi în numele “Dumnezeului” lor  ( mesajul din data de 19 iunie a.c.) este plin de asemenea inconsecvenţe. De la bun început se pretinde că “iubirea de Dumnezeu” este o calitate umană cu aşa valenţe, încât îi asigură celui care o practică hrana sufletului lui:

“[…] să crească omul în dorul de Dumnezeu, în dragostea de Dumnezeu, hrană pentru sufletul lui, şi bine Mi-ar fi Mie în om dacă el ar trăi aşa înaintea Mea pe pământ!” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-06-2011)

Totuşi, parcă trăind şi din amintiri, “Dumnezeul” de la Pucioasa încă Îşi mai propune să-i “înveţe” pe supuşii Lui despre “iubirea cea  pentru Dumnezeu”:

“Hai, poporul Meu, să te învăţ şi în ziua aceasta iubirea cea pentru Dumnezeu, fiule!”  (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-06-2011)

“Dumnezeul” Pucios propune, …”Dumnezeul” Pucios dispune. Promisiunea fermă că-i va învăţa El pe pucioşi “iubirea cea  pentru Dumnezeu” se transformă subit şi subtil în îndemnul de a învăţa singuri … “iubirea de Dumnezeu”:

“O, învăţaţi iubirea de Dumnezeu ori de câte ori vă încearcă Domnul ca să se vadă dacă o aveţi pe ea în voi şi între voi.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-06-2011)

Când e vorba aşadar de aplicarea concretă acestei “învăţături”, se revine la formula clasică şi se afirmă că tot “iubirea de Dumnezeu” trebuie să fie una dintre obligaţiile de căpătâi printre preocupările creştinilor pucioşi:

“O, cu mare duh de umilinţă întăriţi-vă unii altora iubirea de Dumnezeu, fiilor. Nu uitaţi pentru aceasta duhul pocăinţei, tată, duhul cel plin de duioşie şi de durere după Dumnezeu, căci cine n-are rană în suflet pentru iubirea de Dumnezeu, nu are nici duioşie în fiinţa sa, în simţirea şi în purtarea sa faţă de Dumnezeu şi faţă de om[…]” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-06-2011)

Indiferenţa nesimţitoare la care s-a ajuns astăzi în vorbirea liderilor pucioşi, faţă de acea formulă magică a “iubirii pentru Dumnezeu” (despre care s-a făcut atâta tapaj pseudo-academic în anul 2001), devine şi mai vizibilă acum, când ei o folosesc în ambele variante, în aceeaşi frază:

“ […]că nu poate arăta frumos cerul şi Domnul în om decât prin duhul duioşiei, duhul care vine de la duhul pocăinţei în om, aşa cum în proorocul Daniel se vedea acest duh atâta de frumos, care-i lumina fiinţa şi iubirea şi puterea lui cea pentru Dumnezeu şi pentru oameni şi pentru cei ce voiau ca şi el cu Dumnezeu prin dragostea lui de Dumnezeu.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-06-2011)

Aşadar, “iubirea pentru Dumnezeu”, cea care era altădată pentru pucioşi “cea mai frumoasă lucrare”, a fost definitiv detronată de clasica “iubire de Dumnezeu”, lucru vizibil şi în ultimele discursuri pucioşeşti cu pretenţii de “mesaje venite de dincolo”. Acum, tot “iubirea de Dumnezeu” este cea care îl înnoieşte pe om:

[…] dar iubirea de Dumnezeu când se naşte în om ea îl înnoieşte pe om, ea poate ceea ce nu poate omul, ea face împărăţia şi odihna lui Dumnezeu în om, iar Eu atunci am grijă de om şi îi dau Eu pe cele de trebuinţă lui aşa cum ştiu Eu să-i dau, nu cum ştie el să-şi facă şi să-şi strângă una peste alta pe cele strânse şi tot strânse de el.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-07-2011)

Până şi rodul “iubirii de Dumnezeu” este cotat ca fiind “o mare taină”:

“O, e mare taină rodul cel din lucrarea iubirii de Dumnezeu născut.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-07-2011)

“Iubirea de Dumnezeu”, cea care era considerată cândva (în mesajul pucioşilor din 6/05/2001) o formă mascată de egoism (prin care cel care o reclamă, în realitate “tot lui şi-o dă”), ajunge după zece ani să fie un etalon chiar pentru liderii pucioşi, ei înşişi fiind cotaţi a fi “lucrarea iubirii de Dumnezeu”:

“[…] şi veţi fi voi bucuria Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh şi veţi voi lucrarea iubirii de Dumnezeu şi de oameni între pământ şi cer, o, fii ai Cuvântului Iisus Hristos în vremea aceasta a Sa cu voi pe pământ.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-07-2011)

Zece ani au fost suficienţi ca liderii pucioşi de la Noul Ierusalim să cadă în deplină uitare şi să răstoarne singuri cu susul în jos o teorie pe care tot ei au lansat-o cu surle şi trâmbiţe pucioşeşti şi care le era atunci atât de dragă!

……………………

Estera Margareta

20 iulie 2011

……………………