363. Pucioşii de la Noul Ierusalim sărbătoresc douăzeci de ani de schismă faţă de B.O.R.

După douăzeci de ani de rătăcire şi schismă pucioşii ies din nou la rampă, trâmbiţând în lung şi-n lat separarea lor tragică de biserica strămoşească şi de credinţa autentic-ortodoxă şi organizând pentru această ruptură o sărbătoare plină de festivism  găunos. O ocazie excelentă pentru liderii lor de a-şi manifesta încă o dată dispreţul faţă de biserica-mumă, în care au fost botezaţi în pruncie, dar pe care acum ei o denigrează cu patos şi fără scupule. Încrâncenarea şi orbirea lor îi împiedică să vadă cât sunt de ridicoli în inconsecvenţe, căci simultan cu  critica pe care o aduc B.O.R. pentru faptul că îşi ridică mereu biserici de zid prin toate cotloanele ţării, pucioşii îşi aniversează punerea pietrei de temelie a propriei lor biserici de zid, biserica schismatică de la Glodeni-Vale de lângă Pucioasa, pe care ei o numesc cu emfază, fie  “Sfânta Sfintelor Noului Ierusalim” (făcând astfel aluzie la Sfânta Sfintelor din cortul adunării ridicat de Moise, sau Sfânta Sfintelor din templul lui Solomon de la Ierusalim), fie  “Pietricica Albă a Noului Ierusalim” (aluzie la culoarea complet albă a zidurilor templului pucios de la Glodeni Vale). “Cuvântul” lansat de liderii pucioşi cu această ocazie, ca şi când ar fi venit de la Dumnezeu, mărturiseşte deschis că scopul lor de acum douăzeci de ani a fost să zidească o biserică-templu de zid, albă complet (simbolul purităţii), care să fie un jalon pentru un nou început, “începutul cel nou al Ortodoxiei”, în condiţiile în care, după părerea lor, Biserica Ortodoxă tradiţională se stricase de tot şi nu mai corespundea cerinţelor de la început, rămânând doar o amintire. Biserica-templu (“Sfânta Sfintelor Noului Ierusalim”) urma să fie înconjurată de zidurile înalte ale unei mânăstiri mixte, în care să vieţuiască doar cei mai aleşi 14 pucioşi, mânăstire care era denumită conspirativ “Grădiniţa Cuvântului lui Dumnezeu”:

“ Sărbătoarea de douăzeci de ani a punerii pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, anul 2011. În cer şi pe pământ se găteşte cuvânt de sărbătoare […] când e zi de pomenire a grădiniţei cuvântului Meu cel de azi […] căci aveam nevoie de credinţă tare aşezată în inima omului pentru ca să pot Eu să răzbat în el cu începutul Meu cel nou ca să-l leg cu începutul Bisericii Mele cel de acum două mii de ani, căci s-a stricat începutul acela şi a rămas doar amintirea lui.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-07-2011)

Liderii pucioşi pretind că “noul început” pe care ei îl aduc creştinismului este deplin motivat de faptul că Biserica lui Hristos s-a degradat odată cu trecerea timpului şi acum ea nu mai este ca la început. Dovada evidentă ar fi inexistenţa în Biserica de azi a harismelor de altădată şi a credinţei făcătoare de minuni a apostolilor, învăţătorilor şi proorocilor, prin care primii creştini făceau vindecări, tălmăciri, vorbiri în limbi noi, învieri din morţi şi alte asemenea minuni.  Liderii pucioşi lasă să se înţeleagă că începutul cel nou al bisericii lor, numită “Noul Ierusalim”, va corecta radical aceste deficienţe. Ei vin şi corectează formal o parte dintre ele: se autointitulează “prooroci”, apoi ţipă tare în stânga şi-n dreapta că Biserica Tradiţională nu mai este întreagă, deoarece ea nu mai are de mult prooroci, de două mii de ani nu mai are. Se autointitulează “învăţători”, ignorând avertismentul Mântuitorului: “Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.” (Mat.23,10).  Şi cam atât. Roadele de care vorbesc ei sunt aproape inexistente: vindecători n-au reuşit să fie, căci nu sunt în stare să vindece pe nimeni, şi de aceea aleargă adeseori tot la doctorii din lume şi se îndoapă tot cu medicamentele cumpărate din farmacii; orbii lor rămân orbi în continuare; şchiopii lor  rămân şchiopi; cei cu minţile rătăcite iau pastile cu pumnul şi se internează periodic în clinicile de psihiatrie; iar cei morţi nu pot fi înviaţi, căci nici învieri nu pot face liderii pucioşi, aşa cum putea face Sfântul Apostol Petru în biserica primară. Numai gura e de ei, lăudându-se sus şi tare că “ei au legat noul început de cel de acum două mii de ani”. Şi aşa, vorbind prea mult, ajung să se demaşte ca impostori atunci când cu gura lor mărturisesc că Domnul a promis că va fi cu Biserica Lui în toate vremurile. Dacă Hristos a fost în toate vremurile cu Biserica Sa, înseamnă că a fost şi înainte de anul 1955, an în care pucioşii pretind că “providenţiala Verginica” este investită ca “prooroc” care anunţă un nou început pentru biserica “stricată de tot”. Deci, Hristos nu a fost prezent doar în Biserica Primară, şi apoi să apară din nou abia peste 2000 de ani, începând din 1955, adică de la Verginica încoace. (De altfel, această teorie mincinoasă, cu “norul  care a împiedicat timp de două mii de ani coborârea luminii Soarelui dreptăţii să coboare pe pământ la Biserica Lui” – aceasta rămânând în întuneric până la apariţia “adevăratei biserici”, se întâlneşte la toate cultele neo-protestante apărute în ultimele două secole, care încearcă să se legitimeze cu asemenea scamatorii ieftine):

  “Şi vin să-i aduc aminte omului care dă să fie cu Dumnezeu pe pământ, vin să-i spun să ştie că Biserica lui Hristos era altfel la începutul ei, căci putea în ea duhul umilinţei şi al credinţei făcătoare de minuni, după ce Eu am înviat din cruce şi le-am dat ucenicilor Mei lucrarea Duhului Sfânt, cu care au pus ei temelia Bisericii Mele, a noului Meu popor, neamul creştinesc [...] şi se cunoşteau după roadele lor cei ce credeau în Mine şi în învierea Mea prin credinţa că Eu, Domnul, M-am lăsat pe masa celor ce Mă iubesc şi M-am dat de hrană lor, ca să fiu cu ei până la sfârşitul timpului, căci aşa am promis lor.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-07-2011)

Pucioşii pretind aici că ei se cunosc după roadele lor, dar care sunt roadele lor? În afară de câţiva adepţi mai habotnici, care excelează prin renunţări, introvertire pernicioasă, umilinţă şi ascultare oarbă de liderii pucioşi, cei mai mulţi pucioşi (şi în primul rând, liderii lor) şi-au dat arama pe faţă mai devreme sau mai târziu: farseuri, invidioşi, mincinoşi, aspri, mânioşi, certăreţi, bătăuşi, bârfitori, turnători, trădători, avizi de mărire deşartă, ascunşi, părtinitori, vicleni, nedrepţi, judecători peste aproapele lor, purtători de mărturie mincinoasă, etc, etc. De aceea au existat în aceşti douăzeci de ani (pe care pucioşii îi serbează acum cu nejustificată mândrie) atâtea conflicte violente, contondente uneori, de aceea au existat atâtea căderi psihice şi atîtea dezertări din “raiul pucios de la Noul Ierusalim”.

Liderii pucioşi încearcă să confunde evenimentul punerii pietrei de temelie a bisericii de zid cu aşa-zisa întemeiere a bisericii în fiii cei credincioşi, pentru a ieşi din similitudinea formală cu Biserica tradiţională. În realitate, “începuturile” Bisericii lor au rădăcini mult mai vechi: tot ei afirmă adeseori că Biserica credincioşilor pucioşi (“biserica din fii zidită”) îşi are temelie în Verginica, şi anume în anul 1955, an în care ea a început să “proorocească”. În acest fel pucioşii au impresia că se delimitează de B.O.R., care continuă practica edificării de biserici de zid “mari şi multe”, deşi ei tocmai asta sărbătoresc de fapt: edificarea unei biserici de zid, biserica-templu de la Glodeni Vale:

“Acum douăzeci de ani am zidit Eu pe pământ biserică în fii credincioşi venirii Mele de azi […] Mă uit cu voi, tată, vă deschid ochii cu mâna Mea, ca să privim ziua punerii pietrei de temelie a grădiniţei cuvântului Meu care poartă pe ea începutul Meu cel nou de azi, prin care îmi zidesc un popor, o biserică din fii zidită, aşa cum am lucrat şi acum două mii de ani, nu cum lucrează cei de azi zidiri peste zidiri mari şi multe, ca să se aşeze ei în ele, pentru slava cea de la oameni lor. O, nu aşa se zideşte Biserica lui Hristos pe pământ. Ea este zidită din fii credincioşi şi sfinţi lui Dumnezeu, nu din piatră, nu din cărămidă, nu din lemn sau din fier.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-07-2011)

Cei ce nu se aliniază noilor învăţături eretice de la Noul Ierusalim zidesc doar biserici de zid şi catedrale menite să fie “peşteri de tâlhari”, în care slujitorii Bisericii majoritare îşi pregătesc o slavă deşartă şi trecătoare:

“Cei ce nu învaţă să zidească şi ei ca Dumnezeu, aceia nu ştiu să zidească Biserica, ci zidesc altceva. Zidesc peşteră de tâlhari, căci cei ce se aşează slujitori de biserici nu fac voia lui Dumnezeu, ci pe a lor o fac, şi îşi pregătesc slavă trecătoare, slavă care îi nimiceşte pe ei de pe pământ şi din cer. ”  (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-07-2011)

Liderii pucioşi speră să racoleze la secta lor cât mai mulţi dintre slujitorii Bisericii majoritare, care să agreeze scrierile apocrife de la Pucioasa, scrieri care scot în evidenţă noi lideri religioşi universali:  liderii pucioşi, numiţi “fiii lui Dumnezeu”, în care “Dumnezeul” lor Îşi pune nădejdea că-L vor sprijini, ca să poată veni El pe pământ, căci fără sprijinul lor El nu poate veni, căci nu este Atotputernic:

“ […] şi fericit aş fi Eu, Domnul, dacă şi cei ce s-au aşezat peste oameni slujitori în numele Meu ar înţelege împlinirea acestei scripturi şi lucrarea ei şi lumina ei care a venit pe pământ de la Dumnezeu pentru descoperirea fiilor lui Dumnezeu, poporul cel credincios venirii Mele de azi şi cu care Mă sprijin în mijlocul fiilor oamenilor căci am avut nevoie de credinţă de la om ca să pot şi ca să vin. ”  (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-07-2011)

Cu ocazia acestei “aniversări”, liderii pucioşi nu scapă ocazia de a reaminti faptul că acum douăzeci de ani ei reuşiseră să-l îmbrobodească pe arhiereul Irineu Bistriţeanul ca să le sfinţească biserica-templu de la Glodeni. Deşi arhiereul a regretat faptul că s-a lăsat amăgit şi ulterior a retractat totul, iar biserica de la Glodeni a devenit biserică desacrată, liderii pucioşi se folosesc de trecut ca să-şi legitimeze prezentul şi viitorul. Ei încă mai speră că vor reuşi să-l întoarcă cumva pe Irineu la “dragostea lui dintâi”. Tentativa de recuperare prin racolare a arhiereului Irineu Bistriţeanul, acum, când el tocmai a fost avansat la rang de arhiepiscop în scara ierarhică a B.O.R, este din ce în ce mai evidentă. Pucioşii au nevoie ca de aer de un arhiereu care să-i ia sub oblăduirea lui vlădicească şi să-i confirme pe ei ca “ortodocşi” adevăraţi, ştiut fiind că o Biserică fără episcop nu este Biserică validă, ci o caricatură de Biserică. Or, “Biserica Noul Ierusalim” nu are peste ea un episcop hirotonit prin punerea mâinilor, ci numai câţiva impostori care pretind că au fost “unşi” ca episcopi doar de adierea nevăzută a Duhului Sfânt. Irineu Pop este scos aşadar de pucioşi de la naftalină, este periat şi este uns cu toate alifiile, adică re-denumit “ copil dulce” şi “fiu cuminte ” şi martor credincios” al naşterii ereziei de la Pucioasa şi la punerea temeliei bisericii de zid de la Glodeni-Vale. Bineînţeles că toate aceste manevre au ca scop sensibilizarea arhiereului, în ideea că poate-poate se va întoarce cu faţa către Pucioasa, acolo unde a trăit el cândva o dulce amăgire, transformată rapid într-o cruntă dezamăgire:

“ O, am avut acum douăzeci de ani un copil dulce alături cu Mine dintre cei ce slujesc în Biserica neamului român. Am avut un fiu cuminte şi mare cu harul şi cu credinţa, căci credinţa în Mine aduce mare, mare har în om. Am luat dintre slujitorii de biserică pe cel umil cu duhul înaintea Mea şi l-am aşezat martor al Meu în ziua punerii pietrei de temelie al înnoirii pământului şi a omului în zilele acestea, ziua când Eu Mi-am ridicat pe piatra ei cea dintâi Biserica Mea. Am avut aici, alături Mie şi vouă, pe arhiereul cel hărăzit de Mine martor al începutului Meu cel de azi cu voi, copii ai crucii Mele cea de azi şi pe care o port cu voi. L-am aşezat pe el, şi l-am uns, şi l-am numit “al Meu”, şi apoi l-am făcut martor al Meu, şi l-am scris în istorie, fiilor, şi a rămas scris. L-au luat apoi de lângă Mine şi de lângă voi, l-au luat cei duşmănoşi, dar el a rostit atunci cuvânt proorocesc şi mărturisitor de atunci şi până azi şi până în vecii, şi este scris în istorie cuvântul spus de el, căci el a spus atunci că lucrarea aceasta a Mea cu voi va merge înainte, cu, sau fără el va merge ea şi nu va sta, căci el ştia ce este această lucrare, căci mintea lui nu era robită atunci, iar apoi a fost pusă sub robia celor ce au voit să zică el ca ei, o, şi Mi l-au luat atunci. Dar Eu Mi-am aşezat piatra înnoirii Bisericii, şi Mi-am aşezat mersul şi lucrul, şi taină mare este Grădiniţa cuvântului Meu  şi semnul Meu din ea, pietricica cea albă care mărturiseşte cuvântul Meu peste pământ precum este scris despre ea la capătul Scripturii. Îl mângâi acum cu Duhul Meu cel Sfânt pe martorul Meu cel de atunci şi îngerii Mei îi alină mereu suspinul lui adânc şi tainic, iar răbdarea Mea şi a lui este mare, ca şi aşteptarea Mea.” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-07-2011)

Aşadar, folosindu-se de dictonul “divide et impera!” liderii pucioşi continuă să învenineze atmosfera dintre slujitorii B.O.R., lansând impresia falsă că Irineu rămâne “martorul cel uns în ascuns al Noului Ierusalim”, “alesul Dumnezeului de la Pucioasa”, motiv pentru care ceilalţi arhierei l-ar fi duşmănit şi apoi “i-au robit mintea” şi i-au controlat din scurt toate faptele. Ei pretind că Irineu tânjeşte încă în taină la reluarea legăturilor cu Noul Ierusalim, dar îşi ascunde cu abilitate adevăratele sentimente, ca să nu fie descoperit şi prins cu duplicitatea de către “cei duşmănoşi”. Chiar dacă declară public faptul că îi aduc mângâiere şi alinare pentru “suspinul lui adânc şi tainic” adus prin despărţirea lui de ei, pucioşii îi aduc implicit un mare deserviciu lui Irineu căci, presupunând că ar fi adevărat ceea ce susţin ei despre el, tot ar fi rău pentru acest arhiereu, căci l-ar dovedi un caracter ascuns şi duplicitar, trădător şi mincinos în fond, îndată ce el pretinde constant în public, de circa optsprezece de ani încoace, exact contrariul: faptul că nu mai are nici o tangenţă cu pucioşii, de nici un fel.

Dar chiar şi fără aportul de azi al “martorului” Irineu, liderii pucioşi rămân neabătuţi în mersul lor schismatic, tot înainte dârz şi hotărât. Ei pretind că Duhul Sfânt lucrează prin ei şi din ei îl mângâie şi pe Irineu în întristarea rătăcirii lui. De asemenea, ei “proorocesc” că până la urmă şi cei care l-au despărţit pe Irineu de pucioşi “vor rodi”, adică vor îmbrăţişa erezia de la Noul Ierusalim:

“Eu însă merg, şi nu stau, căci trebuie să merg, şi lucrarea Mea merge, aşa cum arhiereul Meu martor acum douăzeci de ani a mărturisit aceasta. Îl mângâi pe el cu Duhul Meu din voi cu care voi îl pomeniţi în fiecare zi înaintea Mea, ca şi pe cei care l-au despărţit pe el de voi, ca să vadă şi ei, într-o zi, că Eu am fost adevărat cu voi în acest cuvânt şi în acest ners al Meu cu voi peste pământ spre oameni, iar răbdarea Mea va rodi şi peste ei. Amin.”(Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-07-2011)

Pucioşii speră să-i câştige aşadar până şi pe arhiereii care s-au arătat dintotdeauna făţiş împotriva ereziei lor, pe care ei o numesc, bineînţeles, “vestea cea bună”. Despre aceştia ei spun că n-au voit să primească drept adevărat “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” şi de aceea întreaga credinţă s-a şubrezit, iar Biserica Ortodoxă, de la patriarh şi până la ultimul enoriaş, “şi-a făcut de cap”:

 “Voiesc să-i văd că se ridică spre Mine cei ce n-au voit să creadă atunci vestea Mea cea bună peste ei. O, ce mare har, şi ce strălucire de Duh Sfânt avea să fie peste faţa Bisericii neamului român şi peste pământul acestui neam dacă slujitorii de biserici ar fi voit atunci să înţeleagă şi să primească peste ei pe Dumnezeu prin acest cuvânt şi prin acest început nou, căci s-au şubrezit prin vreme cele aşezate de părinţi şi de sfinţi prin biserică, şi şi-a făcut de cap Biserica, de la capul ei şi până la picioare […] ” (Citat din predica intitulată Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-07-2011)

Despre „sfânta troiţă” de la templul din Glodeni, cea care era „proorocită” să fie nădejdea înnoirii lumii acum douăzeci de ani, liderii pucioşi nu suflă însă nici o vorbuliţă cu prilejul acestei „mari aniversări”, ca şi când ea nici n-ar fi fost. Această „sfântă troiţă” a fost o vreme un triumvirat, alcătuit din „cei trei fii unşi”: Iliuţă, Spirică şi Nicuşiţă, cei trei „preoţi-episcopi” (nehirotoniţi) care fuseseră desemnaţi de leliţa Mihaela să reprezinte „ierarhia” Bisericii Noul Ierusalim şi să facă slujbele în „Sfânta Sfintelor” de la Glodeni, de la a cărei zidire iată, se împlinesc douăzeci de ani. Cei trei trebuia să facă fiecare câte o liturghie în „Sfânta Sfintelor”, în fiecare noapte, şi să se roage pentru salvarea lumii întregi de la un iminent prăpăd (pe care pucioşii îl propovăduiau insistent celor care erau dispuşi să-i creadă). Liderilor pucioşi le vine greu acum  să recunoască deschis adevărul incomod că între ei şi Iliuţă a intrat dihonia şi de aceea Iliuţă (Ilie Bunea) i-a părăsit, după ce ani de zile i-a suportat cu stoicism, fiind chinuit de ei ca să le suporte orice hachiţe şi primind din partea lor cele mai inimaginabile umilinţe nedrepte şi înjosiri gratuite.

          „Sfânta troiţă” a celor trei pui de lele s-a făcut aşadar  ţăndări, iar „Sfânta Sfintelor” de la Glodeni a rămas doar cu un rol decorativ, lipsită de multă vreme de aportul concertat al „celor trei fii unşi” care trebuiau să salveze cu slujbele lor întreaga lume de la pieire.

……………………

Estera Margareta

24 iulie 2011

……………………