377. Ce însuşiri harismatice are liderul pucios Nr.1?
Liderul pucios Nr.1 are un comportament atipic creştin, care îl fascinează şi îl sperie totodată pe orice vizitator mai curios care a ajuns în faţa porţilor ferecate de la Noul Ierusalim-Pucioasa. La prima vedere ea îl priveşte mieros pe vizitator, cântărindu-l din cap şi până în tălpi. Apoi îl asaltează cu întrebări-cheie, după principiul “dacă vrei să afli ceva despre mine, mai întâi spune tu totul despre tine”. Îndată ce s-a dezvăluit cine este şi ce păcate a făcut de când a ieşit din pântecele mamei şi până adineauri, vizitatorul este o pradă sigură pentru liderul pucios Nr.1, care devine grav şi încruntat, trecând la ofensivă verbală şi proferând cu infailibilitate papală verdicte şi anateme, presărate cu sfaturi şi atenţionări. Ea se transformă instantaneu într-un cerber al unei pseudo-tradiţii intangibile, un homo orthodoxus legalist şi justiţiar care propovăduieşte o nouă formă de creştinism: pucioşismul. Folosind fără menajamente tutuiala frăţească, indiferent de sexul, vârsta sau pregătirea intelectuală a interlocutorului, liderul pucios Nr.1 îşi dezvăluie cu aroganţă pregătirea sa teologică şi aerele de poliţist al simţămintelor mistice, sugerând, pentru intimidarea interlocutorului, că este beneficiarul permanent al unei tutele speciale din partea Tatălui ceresc. Limbajul ei derapează adesea în licenţe care îi dezvăluie dispreţul suveran faţă de codul bunelor maniere lumeşti, căci de! “prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu”.
După iscodire urmează alegerea. Dacă vizitatorul de ocazie se dovedeşte a fi puţin instruit (mai ales pe plan religios), maleabil, nu prea curios, sensibil, emotiv, credul, dotat cu cine ştie ce aptitudini practice, abilităţi sau bunuri mobile şi imobile care ar putea fi exploatate “pentru Dumnezeu” în viitorul apropiat, atunci liderul pucios Nr.1 îl curtează fără menajamente, sugerându-i că a ajuns nu la Pucioasa, ci într-un loc care rivalizează cu Câmpiile Elizee, unde curge laptele (vegetal, din soia) şi mierea, iar adepţii pucioşi încartiruiţi aici sunt sfinţişori denumiţi generic “copiii lui Dumnezeu”. Mergând pe principiul “bate şeaua, ca să priceapă iapa”, liderul pucios Nr.1 îi sugerează vizitatorului curios că, eventual, s-ar găsi şi pentru el un locşor în marea familie a pucioşilor, cu condiţia să împlinească ce mai are de împlinit – adică o serie de precepte pucioşeşti – unele de-a dreptul eretice, altele bizare, altele încărcate de patetism şi de formalism găunos, cum ar fi următoarele:
- să nu se mai bucure de deşertăciunile lumeşti, ci să se pătrundă de “durerea Domnului” de la Pucioasa;
- să nu mai mănânce carne, peşte şi orice produse de origine animală;
- dacă e bărbat, să-şi lase barbă şi să nu-şi taie părul, ci să-l împleteacă în codiţe; iar dacă e femeie să nu mai meargă cu bicicleta, nici să mai conducă vreodată automobilul;
- dacă e bărbat să umble mereu cu capul acoperit; iar dacă e femeie să poarte batic pe cap în permanenţă, zi şi noapte;
- să renunţe la soţ(soţie) şi la dorinţa de a mai face copii, dacă e căsătorit(ă); iar dacă nu e căsătorit, să nu se căsătorească în veci, deoarece Căsătoria nu este o Taină a Bisericii, ci o formă disimulată de desfrânare;
- să nu mai bea apă de la robinet pentru că este spurcată; să bea apă numai din izvoare sau din fântâni;
- să nu mai mănânce mâncare de pe piaţă, pentru că e blestemată, ci pe cât posibil să mânânce hrană pregătită şi preparată în propria sa gospodărie;
- să nu mai poarte haine de plastic sau colorate şi în special să fugă de culoarea roşu, căci atunci când cineva se îmbracă în roşu, cerul se îndoliază;
- să nu mai mănânce sărat, orice mâncăruri cu sare;
- să nu-şi dea copiii la şcoală şi în general să fugă de orice formă de instruire intelectuală instituţionalizată, căci “toate sunt dela diavolul”;
- să nu-i mai calce piciorul prin biserică şi nici să mai meargă la popii “din lume” (adică, la preoţii din B.O.R.);
- să renunţe la somn şi să micşoreze odihna, pentru a avea mai mult timp pentru muncă şi pentru rugăciune;
- în ziua de Crăciun să ţină post negru, căci “nici Pruncul nu a supt în acea zi, nici magii nu au mâncat”;
- să renunţe complet la animalele şi păsările din bătătură (deşi liderii pucioşi Nr.1 şi Nr.2 sunt primii care încalcă această regulă, exceptând pentru ei, din motive personale, caii, câinii şi pisicile);
- pentru orice lucrare să apeleze numai la meseriaşi “luaţi din popor” (adică, la adepţi declaraţi ai pucioşismului)
- să omoare insectele (aceasta fiind cotată ca o împlinire a “Cuvântului” din 14 august 1973);
- înainte de orice drum să-şi facă semnul crucii cu untdelemn pe tălpile pantofilor;
- să nu mai dea milostenie şi binecuvântare persoanelor necunoscute şi “necredincioase”, căci nu se ştie dacă nu va ajunge astfel ca prin ei să le dea chiar diavolului;
- să rupă cât mai curând posibil orice legături cu rudele şi prietenii şi să taie orice punţi cu societatea civilă, punându-se cu totul la dispoziţia liderilor pucioşi Nr.1 şi Nr.2;
- să promoveze pe orice cale românismul şi să nu se sfiască de manifestările xenofobe;
- şi mai ales, să citească şi să împlinească “Cuvântul lui Dumnezeu” (adică, “Biblia Pucioşilor”, colecţia de predici cu iz proorocesc pe care ei pretind că le-au primit de la Dumnezeu, fie prin somn, fie în stare de veghe);
Dar dacă interlocutorul se dovedeşte mult prea curios, şi mai ales dacă vrea să ştie “cum coboară Cuvântul acesta al lui Dumnezeu la Pucioasa, şi cine este cel care îl aude?”, liderul pucios Nr.1 are replica pregătită, cu care îl timorează pe loc: “De ce vrei tu să-L ispiteşti pe Dumnezeu? Nu te temi să iscodeşti cele sfinte? Te simţi îndreptăţit să afli tainele lui Dumnezeu?”. Iar dacă se dovedeşte a fi în continuare insistent şi pe deasupra şcolit şi bun cunoscător al Scripturii, perseverând în a pune şi alte intrebări incomode, atunci liderul pucios Nr.1 aplică o tehnică fără greş de a scăpa de incomodul vizitator. Îi spune pe neaşteptate: ”Mă scuzaţi, trebuie să plec puţin că am uitat cratiţa de mâncare pe foc!” şi îndată dispare în incinta “mânăstirii”, fără intenţia de a mai reveni. Nu-şi face procese de conştiinţă nici că a minţit (pentru că alţii, nu ea, se ocupă de bucătărie), nici că l-a lăsat pe vizitator să aştepte cu ochii în soare, până se va plictisi şi va pleca de bunăvoie. Dimpotrivă, e convinsă şi se mai şi laudă la sfetnicii săi care o privesc cu o admiraţie hipnotică: “I-am administrat o lecţie moralizatoare, de o să mă ţină minte”.
Faţă de adepţii-fraţi care au fost deja îndoctrinaţi şi li s-au spălat cu meticulozitate creierele, liderul pucios Nr.1 nu se mai oboseşte să joace teatru, devenind pe faţă ceea ce este: misticul mitocan Nr.1. Înaintea acestora, impostura ei mistică este estompată de tot soiul de priviri tăioase, porunci şuierătoare şi mai ales de acuzaţii închipuite, risipite cu generozitate în dreapta şi în stânga cu un limbaj suburban, astfel încât adepţii închinoviaţi în chibuţul pucios să actualizeze în fiecare clipă statutul lor de mari păcătoşi la Dumnezeu şi vinovaţi în faţa liderilor lor, ajungând chiar să se bucure că sunt trataţi aşa, pentru că “doar atâta merită”. Spovedaniile colective în faţa liderilor pucioşi Nr.1 şi Nr.2 completează şi accentuează statutul de nemernicie şi nimicnicie al adepţilor, făcându-i să se simtă “veşnic neîmplinitori” şi în consecinţă să-şi reprime orice eventuală nemulţumire sau urmă de revoltă. În fine, faptul că au acceptat tot ceea ce li s-a cerut, inclusiv ruperea tuturor punţilor cu rudele şi cu societatea civilă, îi face total vulnerabili şi perfect dependenţi de “obştea” pucioasă, cea care-i îmbracă şi le pune zilnic un blid de linte înainte, tăindu-le dorul de a dezerta înapoi în lumea largă. În restul timpului, liderul pucios Nr.1 se declară veşnic ocupat, în primul rând cu “durerea Domnului”, căreia trebuie să-i ţină companie – şi apoi cu grijile obştii, care trebuie guvernată prin spionarea meticuloasă a fiecărui adept şi prin convorbiri telefonice interminabile, în care îşi exersează abilitatea de a amesteca în mod copios bârfa cu “ordinele de serviciu”. Mistica ei exterioară a suferit cu timpul transformări uriaşe: nu-şi mai face semnul crucii decât foarte rar, pentru că ea trăieşte “durerea Domnului” pe dinăuntru; nu mai face metanii de loc, pentru că a trecut vremea când făcea şi ea metanii, iar liderul pucios Nr.2 făcea chiar şi 1000 de metanii pe zi; acum să mai facă şi alţii! Iar rugăciunile şi le face prin interpuşi, numiţi de ea “ajutoare”: îşi împarte pravila în fragmente pe care le distribuie celor mai loiali adepţi, ca să le citească ei ca interpuşi pentru ea. Ce rămâne nerepartizat din Psaltire este citit de liderul pucios Nr.1 cu viteza fulgerului, adică o pagină pe secundă, căci ea are capacităţi de percepţie aproape paranormale. Văzând un aşa exemplu, şi liderul pucios Nr.2 a început să practice citirea rapidă, ajungând să citească şi el o pagină pe secundă. Tot liderului pucios Nr.1 i se decontează şi împovărătoarea, dar cea mai înălţătoare sarcină de a primi pe furiş “Cuvântul Domnului” şi de a-l aşterne pe hârtie, punând cu dărnicie virgule înainte de “şi”, apoi repartizându-l la doi ciraci de nădejde care au rolul de a vâna greşelile de ortografie şi de exprimare, precum şi cacofoniile (şi a le cosmetiza, după caz). Textul “sacru” este apoi repartizat liderului pucios Nr. 2, care are sarcina de a-l citi în faţa plebei cu simţire, străduindu-se să imite cât mai bine intonaţia, timbrul şi statura maiestuoasă a lui Dumnezeu. Apoi tot el îl tastează pe calculator, pentru a se putea difuza în lumea largă, prin ziare şi prin internet.
Deşi se declară cu emfază o păstrătoare şi o restauratoare a tradiţiilor genuine ale creştinismului primar, liderul pucios Nr.1 nu reuşeşte să fie decât o biată caricatură a creştinilor din primele veacuri ale “erei noastre”.
……………………………
Anca Ionescu-Târgovişte
14 decembrie 2011
……………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.