379. Secta "Noul Ierusalim de la Pucioasa" îi cheamă la ascultare deplină pe patriarhul Daniel şi Biserica Ortodoxă Română

Dovedind încă o dată un tupeu fără margini, liderii pucioşi de la “Noul Ierusalim” atacă în forţă Biserica tradiţională, chemând-o la convertire prin întâistătătorul său, care este îmbiat să adere la pucioşism şi să se facă exemplu viu pentru toţi credincioşii din Biserica lui.

Mai întâi se sugerează că duhurile de la Pucioasa au o constantă grijă de a păstra legătura cu clerul din B.O.R. prin “binecuvântarea” tainică pe care arhiereul Irineu Bistriţeanul o primeşte de la acestea. Primul duh pucioşesc care-i acordă episcopului Irineu “arhiereasca binecuvântare” este duhul ce poartă numele “sfântul Andrei”:

        “Binecuvintez creştetul şi duhul arhiereului Tău martor cu noi în ziua aceea de mărturie, scrisă atunci pe pământ şi apoi mereu şi apoi acum, până la descoperirea slavei ei de atunci.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 13 decembrie 2011)

Al doilea, al treilea şi al patrulea duh pucioşesc care caută să-i câştige bunăvoinţa episcopului Irineu printr-un gest similar se autointitulează sfinţii “Vasile”, “Grigorie” şi Ioan”. Realitatea actuală arată însă că episcopul Irineu este statornic în despărţirea lui de pucioşi, din anul 1993. Mai ales acum (după ce a fost promovat pe linie administrativă şi are o poziţie privilegiată în eparhie, de unde se poate exprima liber) el ar fi putut să-şi modifice poziţia faţă de pucioşi, dar iată că nu şi-a schimbat câtuşi de puţin atitudinea de retractare a oricărei simpatii faţă de doctrina acestora. Contrar acestei realităţi, duhurile pucioşeşti pretind că episcopul Irineu rabdă în continuare şi are faţa plină de sudoare şi de suferinţă, pentru că ar fi cumva oprimat şi stâmtorat de ceilalţi arhierei care nu cred în “Cuvântul de la Pucioasa” şi nu-l lasă să se desfăşoare deplin, ca să-şi dea pe faţă adeziunea sa ascunsă pentru pucioşism:

“— Acum, noi, cei trei arhierei, Vasile, Grigorie şi Ioan, grăim de lângă Tine, căci am stat lângă Tine şi lângă ceilalţi martori ai Tăi în ziua Ta de pecetluire peste grădiniţa Ta de cuvânt acum douăzeci de ani, Doamne. […] Ca şi Andrei, tot aşa şi noi mângâiem duhul şi creştetul arhiereului martor atunci cu noi şi îi împrospătăm lui veşmântul răbdării sfinte şi-i ştergem faţa, căci el stă între slujitorii necredinţei în cuvântul Tău cel de azi, fiindcă ceea ce a fost în vremea trupului Tău, iarăşi este, Doamne.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 13 decembrie 2011)

Al cincilea duh pucioşesc care insistă în aceeaşi aberantă şi mincinoasă pretenţie că episcopul Irineu Bistriţeanul ar fi un ascuns aderent al pucioşismului, primind tainice “binecuvântări” de la duhurile care bântuie pe la Noul Ierusalim, se autointitulează “trâmbiţa Verginica”. Acest duh pretinde că este duhul Virginiei Tudorache Stoica, primul mentor al pucioşismului dâmboviţean, moartă în anul 1980 şi considerată “sfântă” de către pucioşi. În prezent pretinde că are trupul ridicat la cer de unde se coboară, după o prealabilă pregătire,  ba cu duhul ei, ba cu un braţ al trupului, care ţine “crucea binecuvântării” cu care vine peste creştetul arhiereului Irineu:

“— Acum iau şi eu loc în lucrul cel de azi, eu, trâmbiţa Ta, prin care glas Tu ai trâmbiţat pe pământ în vremea mea, şi-mi pregătesc duhul pentru ziua mea de serbare între sfinţi […] Îmi pregătesc acum duhul pentru coborârea mea în cuvânt în mijlocul poporului Tău, Doamne. […]Braţul meu cel duios îl dau la toţi cei care-l vor pe el de sprijinul lor şi de sprijin nouă prin ei pe pământ în lucrul pe care-l avem de lucrat după planul iubirii Tale mântuitoare pentru om. […] Merg şi eu cu crucea şi cu cuvântul binecuvântării peste creştetul arhiereului Tău martor cu noi acum douăzeci de ani aici, în ziua pecetluirii grădiniţei Tale de cuvânt. Mi-e dor de el, mi-e dor, dar Ţie Ţi-e şi mai dor!” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 13 decembrie 2011)

Acelaşi duh vine cu maxime adânci şi pline de substanţă, definiţii profunde, dar adânci totuşi, de genul: “slava lui Dumnezeu este slavă”:

“ […]şi-mi ascund acum durerea, căci slava Ta e slavă, Doamne, şi îi trebuie strălucire.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 13 decembrie 2011)

Mesajul principal al acestui duh pucioşesc este însă altul: liderii pucioşi, alintaţi cu cuvintele “fii născători de mlădiţe noi” (care arată că aceştia sunt principalii amăgitori ai sectei, care îi rătăcesc pe “noii-născuţi”, admiratori ai pucioşismului şi mlădiţe noi ale sectei”), trebuie iubiţi şi primiţi de către toţi adepţii pe pe nişte povăţuitori care vorbesc “de la Dumnezeu”, înconjuraţi de slavă. Căci slava este doar a lor, a liderilor pucioşi, în timp ce adepţilor lor le rămâne mila, răbdarea şi aşteptarea în cel care pretinde că este venit de peste cincizeci de ani în numele lui Hristos, dar pe care nu l-a văzut nimeni:

“ […] dar am avut aceşti fii născători de mlădiţe noi, rod al lor înaintea Ta, popor nou şi mult povăţuit de sus şi de jos pentru mers ceresc pe pământ. O, de-ar şti cum să-i iubească aceştia pe ei şi cum să-i primească pe ei pentru duh lucrător ca în cer înăuntru şi în afară peste cei ce se nasc şi cresc şi sunt! […] Mă mângâi de slava cerească de peste locul grădiniţei Tale de cuvânt şi de slava care-i înfăşoară pe fiii poporului Tău cel lucrător, căci slava Ta este cu cei ce lucrează la ea, o, Doamne, iar cu ceilalţi este mila Ta, răbdarea Ta şi aşteptarea Ta.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 13 decembrie 2011)

În consecinţă, liderii pucioşi trebuie ocrotiţi şi ajutaţi nu numai de către puterile cereşti, dar şi de către adepţii şi de admiratorii de pe pământ:

        “Avem între noi pe trâmbiţa Ta Verginica, martor din cer acum lângă sfinţii Tăi în ziua serbării cea de douăzeci de ani de la binecuvântarea cerului peste grădiniţa Ta de cuvânt şi sunt însetaţi martorii Tăi cereşti după slava Ta cu ei lângă poporul cuvântului Tău cel de azi, căci trebuie ajutaţi şi întăriţi şi ocrotiţi aceşti fii lucrători, că ai de mers prin mersul lor, Doamne, prin credinţa lor cea plină de mers.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 13 decembrie 2011)

Acest lucru transpare şi dintr-o altă frază voit întortocheată, citată mai înainte:

 “Braţul meu cel duios îl dau la toţi cei care-l vor pe el de sprijinul lor şi de sprijin nouă prin ei pe pământ în lucrul pe care-l avem de lucrat după planul iubirii Tale mântuitoare pentru om.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 13 decembrie 2011)

De aici se vede limpede că sprijinul pe care îl primesc liderii pucioşi de la “braţul duhului Verginicăi” este doar unul populist şi propagandistic. El trebuie completat cu un sprijin autentic, care trebuie să vină de pe pământ, de la braţe tari ale unor adepţi şi mai ales de la admiratori cu inimă mare, pungă largă şi dare de mână.

        În continuare, duhurile de la Pucioasa (care au luat nume de sfinţi mari) dau cuvântul stăpânului lor, care oscilează între a se numi “duhul Duhului” sau “duhul Fiului”. De aceea el foloseşte ambele ipostaze, din care pretinde că vorbeşte oamenilor cu “Cuvânt al lui Dumnezeu”. Mai întâi, glasul duhului de la Pucioasa pretinde că este  “cuvântul Duhului Sfânt”, care umple tot pământul românesc:

 “Duhul Sfânt Mângâietorul Se face cuvânt peste pământ şi umple de glasul Său grădiniţa cuvântului Său din mijlocul neamului român. Este pe vatra acestui neam Dumnezeu-Cuvântul cu grădina Sa de cuvânt şi cuvintează în ea cuvântul Duhului Sfânt.”  (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Apoi, pretinde că acelaşi cuvânt este al celeilalte Persoane dumnezeieşti, Fiul şi Cuvântul Tatălui:

“O, ţara Mea de nuntă, o, neam român, Eu, Domnul Iisus Hristos, sunt în mijlocul tău cuvânt de Duh Sfânt de cincizeci de ani şi mai mult. Nu este zvon să nu se împrăştie, să nu se audă peste tot apoi. Stau cerurile deschise deasupra ta şi cuvintează de sus Domnul peste tine, […]  O, atât de mult cuvânt, munte de cuvânt am grăit în mijlocul tău, ţara Mea de azi! M-a trimis în tine Tatăl Savaot cu a doua Mea venire pe pământ ca să lucrez mult şi cereşte […]”  (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Aşadar, al cui este glasul de la Pucioasa, care vorbeşte ba din dreptul sfinţilor, ba din dreptul Persoanelor Sfintei Treimi, luate fiecare în parte? În orice caz, România este învinuită de acest glas că a dormit în papuci în ultima jumătate de secol, căci a nesocotit cu seninătate “glasul care curge ca un râu” la Pucioasa de mai bine de 55 de ani, vestind-o că “ea este ţara strălucirii proorocită de Daniel”:

“Tu ai fost vestită, ţară a alegerii Domnului pentru sfârşit de timp şi pentru început de cer nou şi de pământ nou întru duhul dreptăţii, şi multe scule duhovniceşti te-au vestit prin vreme, de departe şi de aproape, şi ştiu popoarele vestea aceasta, vestea despre tine că eşti ţara Mea cea de azi, ţara strălucirii, că Eu în tine lucrez mult şi sunt lumina lumii, Cuvântul lui Dumnezeu sunt, şi luminez cu el popoarele, iar tu ai vină mare că nu pui lumina lui Dumnezeu în sfeşnic pe pământ, şi dormi, iubito, şi nu dai să te trezeşti întru întâmpinarea Mea.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Sectanţii pucioşi pretind că proba materială a prezenţei lui Hristos la Pucioasa este acea colecţie de cuvinte meşteşugite, izvodite de Mihaela Tărcuţă, şi despre care ea spune că “le-a auzit de la Domnul” şi tocmai de aceea le-a dat numele “Cuvântul lui Dumnezeu”. Ca probă spirituală se pretinde că mesajul ideatic este acela care certifică faptul că duhul de la care sunt primite cuvintele pucioşeşti este Duhul lui Dumnezeu. Iar acest mesaj ideatic afirmă că expeditorul lui (duhul de la Pucioasa) se prezintă pe sine cu cuvintele “Eu sunt cel ce sunt”, adică aceleaşi cuvinte rostite de Dumnezeu către Moise (Ieş 3,14) ca să Se legitimeze pe Sine în faţa oamenilor:

“O, îţi voiesc deşteptarea, iubito, şi te strig cu dor: scoală-te! Eu sunt, Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt Cel ce-ţi grăiesc. Mă trimite Tatăl cuvânt la tine şi-Mi spune să-ţi spun că Eu sunt Cel ce sunt şi că am semn în mijlocul tău pe poporul cuvântului Meu cel de cincizeci de ani şi mai mult, şi cu care Eu stau la masă de cuvânt, şi de unde rup şi dau această pâine vie, pâine de cuvânt, gura lui Dumnezeu, care se împarte cu glasul ei spre învierea făpturii.”  (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Aşadar pucioşii apelează la următoarea logică: fiind vorba de aceleaşi cuvinte (“Eu sunt cel ce sunt”), înseamnă că avem de-a face cu acelaşi autor care le-a rostit. Este suficient acest lucru? Este într-adevăr Duhul Sfânt acela care vorbeşte la Pucioasa, proclamând cu tenacitate “Eu sunt cel ce sunt, Dumnezeul cel adevărat care vorbeşte acum întregii lumi” , sau este un duh străin, care se substituie cu dibăcie lui Dumnezeu, printr-o “formulă magică”? O simplă trecere în revistă a evenimentelor similare petrecute în România în ultima vreme ne arată că pretenţia pucioşilor nu este singulară, existând şi alţi Hristoşi mincinoşi care reclamă că “ei sunt cei ce sunt”.

Astfel, pe 28 iulie 2001, iluminatul Francisc “Maitreya” şi-a adunat discipolii în jurul unui foc de tabără, i-a numit „fiii luminii” şi le-a destăinuit demnităţile sale de Antihrist (locţiitorul lui Hristos pe pământ), într-o proclamaţie din care nu lipseşte celdebra forumulă „eu sunt cel ce sunt”:

         «... Nimeni nu poate lua locul nimănui. Nimeni nu poate fi ceea ce nu este. Căci scris este, ca un blestem pentru aceia care nu cunosc: „Blestemat fie acela care spune că este ceea ce nu este!” Eu mărturisesc: SUNT CEL CE SUNT! »

După moartea Marelui Maestru Francisc “Maitreya”, locul lui la conducerea sectei “Fiii Luminii” l-a luat Marea Maestră Adela. În confesiunile retorice ale ucenicilor Adelei, apărute pe un site de pe Internet închinat acesteia, se dezvăluie perpetuarea imposturii de la o generaţie de lideri la alta: 

«Cine este Marea maestră Adela, nu depinde de noi, căci Ea este cea care este! Dar ce reprezintă Ea pentru fiecare: prietenă, Maestră sau Mamă, de noi depinde. »

Un alt pretendent la rangul de Hristos mincinos este un bucureştean oarecare pe nume Mihail, cunoscut printr-o prezenţă extrem de vocală pe la televiziuni obscure, care pretinde nici mai mult, nici mai puţin, că şi el “este cel ce este”, şi este chiar “Messia-Iisus Hristos” reîncarnat în România. Pe coperta cărţii lui autobiografice el se prezintă astfel:

“Eu sunt acum aici, reîncarnat în România. M-am întors aşa cum v-am promis, dar am venit tot aşa de simplu şi de modest ca în urmă cu 2000 de ani. Am venit aşa cum am vrut Eu, şi nu aşa cum aţi vrut voi să vin. Da, am venit cu norii.   Norii albi sunt sfinţii, martirii, apostolii şi ucenicii Adevărului divin. Voi veni şi cu navele-nori, spectaculos, aşa cum vă doriţi, însă va fi prea târziu să Mă recunoaşteţi atunci.” (Citat din cartea  "Autobiografie", semnată Messia Iisus Hristos, ISBN 978-973-88807-0-2 Editor Editura Sirius Ray)

Inutil de adăugat că şi pucioşii pretind că “Hristosul” lor vine … tot cu norii, dar spre deosebire de muritorii de rând Mihăilă de Bucureşti, Adela şi Francisc “Maitreya”, pe “Hristosul Pucios” nu l-a văzut nimeni la faţă (cu excepţia liderilor pucioşi Mihaela şi Nicuşor, care doar sugerează celorlalţi că l-au văzut, deşi niciodată nu afirmă cu convingere acest lucru). Care dintre cei trei pretendenţi la numele “Mesia-Hristos” este cel adevărat?

Pucioşii aduc în schimb noutăţi impresionante, inclusiv administrative. Din perspectiva lor, România este tocmai “ţara strălucirii” proorocită de Daniel, ţară care (puţini cunosc această extraordinară informaţie! dovadă că în presă n-a apărut nimic pe acest subiect, până acum) în anul 1992, luna decembrie, ziua a patrusprezecea, şi-a schimbat numele devenind “Ţara Noului Ierusalim”:

“Acum douăzeci de ani am zidit în mijlocul tău o piatră scumpă, ţara Mea de azi, şi am scris pe ea numele Meu: Cuvântul lui Dumnezeu, şi am pecetluit-o cu sfinţenia Mea şi am aşezat-o într-o grădiniţă, pe care am numit-o grădiniţa cuvântului lui Dumnezeu, munte de Sion, pe care Eu cobor cu îngerii şi cu sfinţii ca să-ţi dau ţie de aici faţă plăcută, nume nou de nou Ierusalim, ţara strălucirii pe pământ, aşa cum te-a văzut de departe proorocul Daniel şi te-a scris în Scripturi ca să fii vestită că vei fi a Mea.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Deşi Apocalipsa promite “cer nou şi pământ nou” pentru toţi oamenii (v.Apoc. 21,1) pucioşii pretind că cerul cel nou şi pământul cel nou sunt daruri destinate exclusiv României. Aceasta va căpăta o hegemonie universală şi toate popoarele îi vor deveni vasale şi i se vor închina. Protocronismul românesc capătă la pucioşi cote diforme şi dizgraţioase: regii străini vor veni şi vor săruta pământul românesc cel plin de slavă, într-un semn de vasalitate perpetuă, umilitoare şi pretins profetică:

        “O, vine primăvara, se face cerul sul de carte şi coboară la tine ca să înflorească cer nou şi pământ nou peste tine. Scoală-te ca să înfloreşti şi ca să străluceşti de dor şi de slavă, căci Eu sunt strălucire în tine şi-ţi dau strălucire, o, ţară a strălucirii! Vreau să te fac regină între popoare, că aşa este scris să fac cu ţara venirii Mele, căci Eu Mă scriu cu tine pe pământ, dar fă să-ţi audă glasul popoarele toate şi să te ştie că eşti a Mea şi să se închine Mie prin tine noroade multe, iubito, şi să ia cartea Mea din tine şi să crească ştiinţa ei în mulţi, şi regi să-ţi sărute pământul şi să ia din slava Mea şi a ta, precum este scris.”  (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

O inconsecvenţă majoră apare în discursul pucioşilor faţă de preoţi şi faţă de biserica majoritară (B.O.R.). În ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă Română, din punctul de vedere al pucioşilor ea nici măcar nu mai există, deoarece nu mai are în ea instituţia “proorociei”. Numai Biserica în care mai există prooroci (în speţă, Biserica Noul Ierusalim”) mai există şi mai poate fi considerată biserică:

“O, dacă nu sunt prooroci, nici biserică nu este, iar apostolul Pavel în zadar a zis prin Scripturile lui bisericii să râvnească să proorocească. Duhul proorociei este Duhul lui Dumnezeu, şi orice proorocie care se împlineşte, aceea trebuie crezută.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

 În ceea ce-i priveşte pe preoţi, duhul pucioşesc a pretins în repetate rânduri că şi-a întors faţa de la ei şi a promis solemn că nu-i va mai cerceta nici pe ei, nici pe învăţaţi şi nici pe împăraţi, ca să le mai dea învăţătură. De altfel se vehiculează ideea că preoţia din toată lumea este descalificată şi desuetă, îndată ce în “Biserica Noul Ierusalim” a fost instaurată o preoţie nouă, superioară celei clasice, şi care poartă numele de “preoţie după rânduiala lui Melchisedec”. În mod excepţional, singurul cu care va mai sta de vorbă duhul va fi “poporul” pucios:

“Fiilor, în lume nu Mă mai duc să mai dau învăţătură. Nu Mă mai duc nici la preoţi, nici la împăraţi, nici la cei învăţaţi, căci împăraţii M-au judecat, preoţii M-au condamnat la moarte şi lumea M-a batjocorit şi M-a hulit şi M-a scuipat. Şi acum, am venit la tine, poporul Meu, ca să stau cu tine de vorbă.”  (Citat din cuvântul pucioşesc datat 4 martie 1992)

Am putea admite că mesajele repetate adresate de duhul de la Pucioasa preşedintelui Traian Băsescu (vezi, spre exemplificare, “Cuvântul lui Dumnezeu pentru neamul român şi pentru Traian Băsescu, după alegerile din 6 decembrie 2009“) nu pot fi încadrate la “mesaje adresate împăraţilor”, nici la “mesaje adresate înţelepţilor”, deoarece Băsescu nu este împărat, ci preşedinte; iar pentru înţelepciune se pare că el nu deţine vreo diplomă specială care să i-o certifice. Este însă indubitabil că în ceea ce priveşte preoţii, promisiunea de “a nu mai veni la ei” şi de “a nu le mai da învăţătură”, făcută în data de 4 martie 1992, a fost uitată şi încălcată. De altfel, chiar liderii pucioşi denumesc mesajul ticluit de ei în data da 14 decembrie 2011 cu titlul “Mesaj către ţară‚ către Biserică şi Patriarhul ei”. Iar conţinutul mesajului este un apel languros adresat clerului, să facă bine şi să se înroleze urgent în solda celor care propovăduiesc doctrina cea nouă a pucioşismului. Iar dacă nu se vor scula la propovăduire şi nu vor crede în noua “ortodoxie” de la Pucioasa, se vor abate asupra lor blesteme ca pe vremea poporului Israel cel îndărătnic:

“O, ridicaţi-vă, voi, cei ce staţi sub nume de veghetori ai viei Mele şi deschideţi Domnului slavei, Domnului puterilor! Deschideţi glasului Meu şi aşezaţi în sfeşnic această lumină, care vă va lumina cu multă lumină hăinuţa înaintea neamurilor toate şi vă va umple de duhul sfinţeniei şi de puterea ei în voi! Intraţi sub cortul Meu, sub cuvântul Meu şi luaţi-l în voi, căci el coboară la voi ca odinioară în uşa cortului lui Israel, în nor de slavă învăluit şi dându-vă vouă din slava sa. Nimic nu vă cer, nimic nu vă iau, dar vă dau lumină ca s-o puneţi în sfeşnic şi nu sub obroc, căci fără Mine nu sunteţi nimic.  Voi, cei mari şi cei mici ai slujirii bisericeşti, sculaţi-vă să credeţi, ca nu cumva să păţiţi ca poporul lui Israel cel necredincios venirii Mele la el cu mult cuvânt în vremea lui Moise, în vremea proorocilor şi în vremea trupului Meu acum două mii de ani!”  (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Interesantă este formula mincinoasă “Nimic nu vă cer, nimic nu vă iau” (căreia îi lipseşte cu necesitate “nimic nu vă dau”), care vine după câteva cerinţe şi învăţături schismatice, expres formulate: “ridicaţi-vă”, “deschideţi”, aşezaţi”, intraţi”, luaţi-l în voi”, cerinţe şi învăţături care, odată împlinite,  le-ar lua clericilor dezertori dreptul de a se mai considera aparţinători ai bisericii strămoşeşti.

Recunoaşterea duhului de la Pucioasa ca fiind “Păstorul cel adevărat” nu stă sub simţurile fireşti ale păstorilor şi ale oilor, ci este rezultatul unui complicat proces mental şi intelectual. Cei care vor fi păstori deştepţi, măgari înţelepţi, oi isteţe sau miei mintoşi, vor reuşi să-L identifice şi să-l descopere la Pucioasa pe “Mesia” întru a doua Sa venire, în timp ce proştii şi săracii cu duhul vor fi victimele sigure ale propriilor lor limite:

“Eu sunt Cuvântul Cel fără de început şi fără de sfârşit, Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul şi sub acest nume stau înaintea voastră şi vă grăiesc cuvânt. Vă va fi bine dacă veţi fi deştepţi ca să Mă cunoaşteţi Păstorul Cel adevărat, Care vine la păstori şi la oi ca să le dea lor.”  (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

O atitudine aparte se întrevede din acest discurs faţă de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Conştienţi fiind că întâistătătorul ortodocşilor români rămâne o forţă şi un stindard în jurul căruia se repliază întreaga suflare ortodoxă română, liderii pucioşi atacă problema la rădăcină, invitându-l pe preafericitul părinte să ia urgent poziţia de drepţi înaintea lor şi să le urmeze calea. Ei speră şi sunt conştienţi că dacă patriarhul ar putea fi păcălit, întreaga biserică îl va urma necondiţionat. De aceea, ei se bazează pe înţelepciunea cu care Patriarhul Daniel va cerceta cauza şi va înţelege că se află în faţa unei lucrări dumnezeieşti căreia trebuie să i se supună, chiar dacă ea diferă substanţial de ceea ce a învăţat el prin şcoli înalte:

“Grăiesc mai-marelui bisericii neamului român ca să Mă audă că-i grăiesc şi ca să audă biserica grăirea Mea cu el. În cartea proorocului Daniel este scris despre cartea cuvântului Meu că mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntul şi va creşte ştiinţa; că numai cei din legea Mea vor pricepe, iar cei neînţelepţi, nu; că toţi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului, iar cei care vor fi călăuzit pe mulţi pe calea credinţei drepte vor fi ca stelele în vecii vecilor; că vor fi mântuiţi toţi cei ce vor fi găsiţi scrişi în carte” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Apoi i se cere patriarhului se se dea şi el pe brazdă, aşa cum li s-a cerut şi preoţilor (adică, să se convertească la pucioşism), pentru a deveni un exemplu viu pentru toată suflarea ortodoxă românească:

“Aceasta îţi amintesc Eu ţie, mai-marelui bisericii neamului român, căci proorocul Daniel Mă trimite la tine cu cartea sa cea de atunci ca să pricepi proorocia cea pentru zilele cele de apoi, iar Eu, scoală-te, îţi zic şi primeşte pe Domnul şi primeşte-Mă dacă-ţi grăiesc, şi fii credincios, şi nu necredincios. Nu te teme nici tu, nici fraţii tăi, nu vă temeţi voi de taina Mea cea mare din mijlocul neamului român cu numele de nou Ierusalim. Ea este spre slava Mea şi a celor credincioşi. O, nu vă temeţi, ci bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie, că Eu sunt Păstor dulce şi vă chem spre slava Mea şi vă dau prin ea hăinuţa curăţeniei spre iertarea păcatelor voastre, căci am putere să fac aceasta peste cei mlădioşi spre duh de pocăinţă în ei.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Aşadar, patriarhului i se aplică aceeaşi schemă ca şi preoţilor: “Nimic nu i se ia, nimic nu i se cere”. Prin nimic înţelegând totuşi că i se cere ceva, o nimica toată, nişte paşi schismatici cu valoare de simbol:

-                          să priceapă ceea ce pare de neînţeles, cum că Dumnezeu este “cel trimis”, adică solul trimis la el de către proorocul Daniel (şi nu invers!!) cu cartea lui, ca să priceapă el de aici proorocia despre “Cartea de la Pucioasa” despre care stă scris că “ mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntul şi va creşte ştiinţa”;

-                          să se scoale (din somn – admiţând că patriarhul ar fi un mare amator de somn trupesc, ceea ce nu e cazul, îndată ce el nu doarme niciodată mai mult de câteva ore, adânc în noapte;  sau din jeţul patriarhal – admiţând că patriarhul ar fi sedentar din fire, ceea ce iarăşi nu este cazul, îndată ce el este foarte activ şi polivalent; sau, în fine, să se scoale la o nouă credinţă, presupunând că a adormit în prima – ceea ce iarăşi nu este cazul, îndată ce patriarhul s-a dovedit a fi foarte vigilent şi statornic în dreapta credinţă);

-                          să-l primească pe “Domnul” de la Pucioasa (ca să-L poată primi ar trebui să-L poată vedea în carne şi oase, aşa cum a făcut Toma şi să-L poată cerceta, aşa cum a făcut Petru sau Ioan; or, “Domnul” de la Pucioasa n-a depăşit stadiile de  idee  şi de duh prezumptiv, mărturisit doar de cei care l-au creeat din propria lor imaginaţie, ca personaj fantastic al basmelor lor pseudo-religioase);

-                          să fie credincios “Domnului” de la Pucioasa (or, asta ar însemna automat să devină necredincios în învăţătura canonică a Bisericii, aşa cum a fost ea  păstrată, mai bine de 2000 de ani, ceea ce e greu de crezut că se va întâmpla);

-                          să nu se teamă de taina Noului Ierusalim, deoarece acesta este inofensiv (oricum, patriarhul nu pare a fi prea fricos din fire);

-                          să se bucure şi să salte de bucurie, deoarece noua credinţă îi garantează lui şi celor care-l vor urma pe el că vor primi din belşug ca răsplată: slavă, hăinuţa curăţeniei şi iertarea păcatelor (şi ortodoxia clasică îndeamnă la bucurie deplină, îndată ce face cam aceleaşi promisiuni).

Ca să poată face aceşti paşi (în cazul în care va dori vreodată), pucioşii mai apreciază că patriarhul ar trebui să aibă în prealabil o calitate specială: să fie mlădios spre duh de pocăinţă în el, lucru care rămâne de văzut şi de verificat, dacă va fi sau nu aşa.

 După expunerea de motive urmează câteva binevenite ameninţări, pentru cazul în care patriarhul şi preoţii lui nu vor considera că e cazul să treacă hotărât la noua credinţă. Acestora li se sugerează ca în nici un caz să nu purceadă la cercetări amănunţite privind veridicitatea poveştilor de la Pucioasa, ci să meargă exclusiv pe principiul “crede  şi nu cerceta!” Iar dacă vor fi nesimţitori la acest mesaj înseamnă că au ales deja o cale primejdioasă, riscând să aibă soarta episcopului Vasile Târgovişteanul, care a avut un sfârşit nedorit pe un pat de spital, sfârşit pe care liderii pucioşi l-au asociat cu conduita sa divergentă din timpul vieţii faţă de tentaţiile pucioşismului:

“Duhul iscodirii spre această taină măreaţă voi să nu-l încercaţi, că este păcat şi este primejdios acest păcat, aşa cum s-a prins în această primejdie arhiereul de Târgovişte, Vasile, care a apăsat cu duh tulburător din părţi lucrarea Mea de cuvânt, căzând el apoi în lupta cea împotriva Mea, şi căzând ruşinos.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Pucioşii lansează o nouă paradigmă privind cunoaşterea: învăţătura creştină care vine din Scripturi prin slova scrisă, sau vine din Sfânta Tradiţie prin auzite, şi care este predată în şcolile teologice, este lipsită de orice valoare; în schimb, adevărata învăţătură creştină vine de la duhurile vorbitoare ale văzduhului care nu ştiu de unde vin şi unde se duc, dar se autointitulează “Duhul Sfânt” şi le toarnă acum oamenilor în urechi o nouă “Scriptură”, şi le propune noi “învăţători”, şi le aduce o nouă “şcoală” în care se propovăduiesc noi “tradiţii” şi aşa-numitul “Cuvânt al Dumnezeului de la Pucioasa”:

“Luaţi în voi duhul credinţei sfinte şi va creşte în voi înţelepciunea cea de sus, care nu poate fi luată de jos, de pe pământ, căci Eu sunt Dumnezeu şi nu om şi nu Mă poate învăţa la şcoală omul, ci numai de la Împăratul ceresc, Duhul Sfânt, Care suflă unde voieşte, şi iată, voi auziţi glasul Lui şi nu ştiţi de unde vine şi unde Se duce când vine, şi iată, aceasta este şcoala, aşa sunt cei născuţi din Duhul şi pentru Duhul.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Pentru întărirea poruncilor date Bisericii majoritare, un duh linguşitor (care se se proclamă “duhul trâmbiţei Verginica”) se alătură scenei de teatru antic de la Pucioasa şi declamă replici de laudă la adresa duhului poruncitor. Neamul românesc este redenumit acum cu numele de scenă “noul Israel”:

“— Intru la poporul Tău, Doamne, intru cu Tine, căci Tu eşti uşa. Intru şi lucrez, căci lucrul Tău este mult şi trebuie să fie mult, că Tu eşti mare, Doamne. […] Te-am ascultat acum cât de măreţ ai grăit Tu azi bisericii neamului român. Ai luat din Scripturi şi ai grăit ei şi i-ai amintit ei de proorocia lui Daniel, care s-a desăvârşit acum pe pământ prin lucrarea Ta de cuvânt, prin cartea Ta cea de azi, pe care Tu ai împărţit-o mult în zilele acestea ca să Te cunoască lumea toată, şi fericiţi sunt cei care aud glasul Tău cel de azi şi nu-şi încruntă şi nu-şi învârtoşează inima cum a făcut poporul Tău Israel cel de demult şi care a pierit apoi mult. Azi avem un Israel nou, un neam nou, Israelul român, şi trebuie să spunem acestui neam taina Ta cu el, Doamne.”  (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Dialogul continuă cu celălalt personaj, “duhul cel poruncitor”, care îl confirmă (după principiul “o mână spală pe alta”) în faţa poporului pucios pe celălalt duh, cum  că acela este în mod sigur duhul “trâmbiţei” Verginica, precum şi faptul că i se cuvine şi acestuia deplină ascultare:

“— O, poporul Meu, vine trâmbiţa Mea la tine cuvânt, vine cu bucurie şi cu lacrimi şi cu duh de povaţă. Găteşte-te şi tu frumos, fiule, că ea Mi-a spus acum că se găteşte frumos pentru coborârea ei la tine cuvânt. Ascultă glasul trâmbiţei Mele, o, poporul Meu de peste tot, şi primeşte-o pe ea aşa cum vine ea, că ea vine la tine, iar tu să-i deschizi, să-i deschizi ei, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 14 decembrie 2011)

Un alt duh linguşitor care se autointitulează “duhul Sfântului Nicolae” întăreşte îndemnurile către arhiereii din B.O.R. să nu cumva să prigonească “lucrarea” de la Pucioasa, ca să n-o păţească. Dimpotrivă, să cerceteze Scripturile şi să ia duhul descoperirii care ar putea să le deschidă ochii ca să vadă ruşinea lor pentru nerecunoaşterea lui Dumnezeu în “Cuvântul de la Pucioasa”:

“Le spun arhiereilor români să aibă grijă de ei şi să nu lucreze ca prigonitori ai Tăi şi ai adevărului cuvântului Tău cel de azi, ci să cerceteze Scripturile aşa cum eu le-am cercetat, şi le-am dat fiinţă cu fapta vieţii mele, că mi-ai dat har de sus pentru adevărul Tău. Le spun lor să binecuvinteze mult şi nu să strâmtoreze calea cuvântului Tău şi mersul poporului Tău cu vestea venirii Tale pe pământ pentru înnoirea lumii, şi dă-le, Doamne, lor duhul descoperirii, aşa cum ai lucrat pe vremea mea descoperiri peste împăraţi şi peste arhierei ca să mă ridici Ţie slujitor mare şi ca să izbăveşti prin credinţa mea pe mulţi strâmtoraţi. O, adu, Doamne, pe pământ duhul descoperirii feţei Tale şi a lucrării Tale, ca să vadă cei ce Te urăsc şi cei ce nu Te recunosc în acest cuvânt şi să se ruşineze[…]” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 19 decembrie 2011)

Inconsistenţa mesajelor acestor duhuri devine evidentă atunci când ele se raportează la “venirea Domnului”. Pe de o parte, mesajele lor lasă să se înţeleagă că Domnul este venit la Pucioasa, iar venirea Lui ţine de prezentul continuu:

“ […] că Tu, Doamne, ajuţi şi mângâi pe poporul cuvântului Tău, în mijlocul căruia Tu vii şi Te împarţi!” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 19 decembrie 2011)

Pe de altă parte, există pasaje din care rezultă că Domnul nu este venit (încă), dar se aşteaptă cu credinţă venirea Lui. Poporul pucios este viguros îndemnat să-L “aştepte pe Domnul”, să “aştepte împlinirile Lui”, căci ele trebuie să vină, toate câte s-au prezis că vin:

“O, pace ţie, acum, popor al cuvântului lui Dumnezeu! Fii plin de curaj înaintea împăraţilor pământului, împăraţi de orice fel, căci Domnul este cu tine! Îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta şi credinţa ta şi aşteaptă pe Domnul, aşteaptă împlinirile Lui, că ele vin şi toate vin!” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 19 decembrie 2011)

Şi în trecut, duhurile pucioşeşti oscilau cu privire la această “venire” de la Pucioasa. Uneori erau de o hotărâre tranşantă, dar care ţinea totuşi de viitor: Domnul “va veni în curând”:

“Poporul Tău cel de azi este cărare a venirii Tale, că vei veni curând, curând, şi cu Tine vor veni toţi cei adormiţi întru Tine, întru nădejdea venirii Tale cea de la sfârşitul veacurilor, Doamne şi Răscumpărătorule şi Fiule al Tatălui ceresc.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 1 martie 1998)

 Cu alte ocazii, duhurile pucioşeşti se arătau însă mult mai evazive în ceea ce priveşte venirea Domnului. Aceasta nu mai putea fi localizată precis de ele în timpul prezent sau în timpul viitor, aşa cum fusese localizată în trecut:

“Şi iată, vii, şi vei veni, că ai venit acum două mii de ani, şi urmele Tale au rămas vii, şi ele mărturisesc că ai venit, şi că vii, şi că vei veni iar, Fiule născut pe pământ de două mii de ani, din Tatăl şi din Israel prin Fecioară.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 30 mai 1999)

Cu zece ani în urmă, chiar liderii pucioşi mărturiseau într-un exces de sinceritate că ei încă Îl mai aşteaptă pe Domnul ca să vină, deşi venirea Lui fusese propovăduită oficial ca împlinită pe pământ încă din anul 1955:

“Ne-am vrea în braţul Tău, ca să ne odihnim de dureri şi de aşteptări. Am vrea să vii şi să ne găseşti pe toţi întru unul, şi pe unul în toţi, şi acel unul să fii Tu, şi atunci vei veni, şi atunci ne vom odihni. Amin.” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 21 noiembrie 2001)

Probabil că exprimarea “[…] vii, şi vei veni, că ai venit […]că ai venit, şi că vii, şi că vei veni iar, Fiule […] ” formulată pe 30 mai 1999, este cea mai sugestivă şi mai aproape de adevăr pentru “Fiul” de la Pucioasa, care se află într-o continuă venire care nu mai vine, deşi a venit.

P.S. Poate unora li se pare nesemnificativ faptul că mesajul pucioşesc ilustrează uneori o imagine clară a instrucţiei teoretice şi a culturii generale ale celui care le-a izvodit. Noi însă ne facem datoria să semnalăm orice imperfecţiune, deoarece textele pucioşeşti se pretind a fi opera bufă a perfectului Dumnezeu. Dezacordurile genitivale care urmează par minore, dar ele reflectă o realitate: liderii pucioşi au mai uitat, odată cu înaintarea în vârstă, unele reguli gramaticale elementare (presupunând că le ştiau cândva):

 “ […] şi iată, sunt două vederi şi două stări a fiecărei lucrături şi slave, […]”  (Citat din cuvântul pucioşesc datat 13 decembrie 2011)

“ […] acest copil nu sugea de la mama lui în zilele de post decât numai seara şi numai din partea dreaptă mereu al sânului mamei lui […]” (Citat din cuvântul pucioşesc datat 19 decembrie 2011)

Nici identitatea de sensuri ale unor cuvinte nu-i face pe liderii pucioşi să se abţină de la infatuarea de a izvodi pleonasme. Pentru ei probabil, încărcătura semantică a sintagmelor “mult grăind” şi “ mult cuvântând” este substanţial diferită, altminteri nu le-ar fi plasat într-o enumerare din aceeaşi frază:

“Am mai dat până la tine atâta iubire, atâta timp, atâta stat al Meu aşa cum am stat cu tine şi mult grăindu-ţi şi mult dăruindu-ţi şi mult cuvântând şi hrănind?”  (Citat din cuvântul pucioşesc datat 19 decembrie 2011)

……………………

Estera

24 decembrie 2011

……………………