380. Cine sunt „fiii unşi” ai Noului Ierusalim de la Pucioasa? (I. Alegere şi schismă: “unşii” pucioşi numiţi “poporul Domnului” sau “fiii lui Israel”)

Liderii pucioşi se consideră împlinitorii providenţiali ai proorociilor apocaliptice despre “cei doi fii unşi” ai lui Dumnezeu, prevestiţi încă din perioada Vechiului Testament de către proorocul Zaharia. Pe această bază ei reclamă adepţilor lor ascultare necondiţionată şi supunere oarbă, pentru a se face împlinitori ai proorociilor şi ai Cuvântului pucios care îi legitimează pe amândoi în această postură.

În realitate, secta a folosit sintagma “fii unşi” în mai multe rânduri şi pentru mai multe personaje, după cum a avut nevoie să-şi proclame spre exterior “sfinţenia” absolută a unora dintre membrii ei care căpătau veleităţi trecătoare.

“Ungerea” ca procedeu mistic era considerată încă din vechime o consacrare văzută a unei relaţii speciale pe care unii oameni o aveau cu Dumnezeu. Ea se aplica fie regilor sau împăraţilor, pentru a fi recunoscuţi ca aleşii lui Dumnezeu peste supuşii lor, fie proorocilor pentru a se garanta că ei sunt prooroci autentici iar mesajele lor sunt venite chiar de la Dumnezeu. În creştinism se practică ungerea cu sfântul şi marele mir a celor care au fost botezaţi pentru a le conferi o pecete văzută a darului Duhului Sfânt, şi astfel Mirungerea devine o Sfântă Taină care conferă noului botezat calitatea de martor viu al tainei creştinătăţii, el fiind înzestrat cu o “preoţie universală”. Din acest motiv, la consacrarea canonică în treptele “preoţiei speciale”  a diaconilor, preoţilor sau a episcopilor, mirungerea nu mai poate fi repetată, fiind înlocuită cu actul văzut al punerii mâinilor, denumit hirotonie, care le conferă candidaţilor harul Duhului Sfânt pentru treapta canonică respectivă. Consacrarea clericilor în anumite demnităţi bisericeşti se numeşte hirotesie.

Pucioşii au folosit în mesajele lor “cereşti” atât de des “ungerea” rituală bazată pe pura imaginaţie, iar beneficiarii “ungerilor” sunt atât de eterogeni, încât nu se mai ştie de fapt cine şi pe cine şi de ce unge şi pentru ce mai este bună ungerea, dacă s-a bagatelizat într-o atât de mare măsură. Au fost “unşi” rând pe rând pe rând de către pucioşi nu numai personalităţi naţionale, cum ar fi regele Mihai şi episcopul Irineu Bistriţeanul, nu numai personalităţi locale pucioşeşti precum liderii pucioşi, “preoţi” şi “arhierei” fără hirotonie validă, dar şi toţi adepţii de rând au fost la început consideraţi “unşii Domnului”. Vom trece pe rând în revistă toate aceste categorii, sperând că n-am uitat vreuna.

Pucioşii au o percepţie aparte a termenului de “alegere”. Pentru ei selectarea adepţilor din rândul marii mase de credincioşi ortodocşi se numeşte “alegere” şi exprimă punerea în practică a îndemnului biblic “Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul” (2 Cor. 6,17), iar această punere în practică înseamnă separarea de cei care continuă să facă păcate habituale, deşi sunt creştini botezaţi şi se consideră în continuare mădulare ale Bisericii. Pucioşii ignoră contextul real al acestui îndemn, care arată limpede că “ieşirea” nu se referă la “ieşirea din rândul celor care păcătuiesc”, şi nici măcar dintre cei care şi-au făcut din păcat un modus vivendi, căci atunci ar trebui să iasă complet în afară de lume şi să trăiască în pustie. În mod limpede termenul “ieşiţi” din textul biblic se referă la o situaţie din biserica primară, caracterizată prin îndemnul la separarea de cei care iubeau întunericul altor credinţe, şi în special de cei care continuau să practice idolatria:

«Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?  Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu".» (2 Cor. 6, 14-16)

Aşadar, nu Domnul este cel care face alegerea, ci pucioşii înşişi “se aleg” pe sine , prin această “ieşire” şi se constituie într-un nou “popor”, căci aşa au înţeles ei versetul 16 de la 2Cor., cap.6. Iar “ieşirea” devine inevitabil ieşire din Biserică, acolo unde pucioşii nu-şi mai găsesc pacea şi mulţumirea sufletească. Alegerea lor devine treptat desprindere de rădăcina viţei care este biserica şi alunecă inevitabil spre schismă. Pucioşii nu iau ca motivaţie a separării necredinţa aproapelui, ci păcatul lui. De aceea, într-o primă fază pucioşii nici nu cochetează cu ereziile, dar îndată ce ei se despart de Biserică, schisma aduce cu ea în mod inevitabil şi tentaţia de a promova inovaţii eretice. Una dintre ele este “ungerea de sus”, deoarece pucioşii aveau nevoie de o consfinţire “oficială” a actului “alegerii”. De aceea, tocmai pentru a sublinia în mod văzut segregarea de restul creştinilor “păcătoşi” care rămân pe mai departe în Biserică, pucioşii inventează o “ungere de sus” care, cred ei, le consfinţeşte “alegerea”.

Prima definiţie pucioşească a “ungerii de sus” arată că această inovaţie era concepută la modul cel mai general cu putinţă. Indiferent de etnie, toţi adepţii la pucioşism erau automat “unşi”, adică “aleşi” şi primeau numele de “fii ai lui Israel”, prin Israel înţelegându-se “poporul” pucios.

«Israele, ce înseamnă acest cuvânt: „Israele“? Înseamnă că poţi să fii ungur, poţi să fii jidov, poţi să fii american, poţi să fii rus, poţi să fii orice, acesta este uns. Ungerea ta cu unsoarea Mea nu e numai a Mea, a Duhului ceresc, ci eşti uns în Tatăl, în Fiul şi în Duhul. Şi „Amin“ ce înseamnă? Pecetluirea. » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 7 ianuarie 1975)

Preoţii şi arhiereii din B.O.R. sunt acuzaţi de ignoranţă şi de obtuzitate atunci când îi numesc pe pucioşi “sectă” şi se miră că întreaga Românie, după părerea pucioşilor, este alcătuită din “unşi” . Pe de altă parte liderii pucioşi creează (voit, sau nu) confuzie atribuind numele de “Israel” (uns) când “poporului” pucios, când “unşilor oricărui popor”, când adepţilor din “orice neam de pe pământ ar fi”, când poporului întregii Românii. Or, în ceea ce priveşte România, se ştie foarte bine că doar o minoritate infimă a aderat la pucioşism, după zeci de ani de propovăduire sterilă. Îndemnul liderilor pucioşi ca adepţii lor să contribuie activ la “stricarea orânduielilor bisericii” este formulat fără ocolişuri, iar consecinţa inevitabilă (încadrarea lor în rândul sectelor) nu trebuie să-i deranjeze:

« Nu ştiu preoţii de ce te numesc Eu pe tine Israel. O, tată, Israel înseamnă uns, asta înseamnă; înseamnă numele Meu. […] Israel este numele ceresc al unşilor Mei, ori din ce popor ar fi ei, ori din ce neam de pe pământ ar fi. Acesta este numele cel făgăduit al celor ce vor iubi cerul pe pământ. Se miră preoţii şi arhiereii de acest nume pus peste România, dar cine nu citeşte pe Dumnezeu, acela nu ştie lucrarea lui Dumnezeu. Israele, unsul Meu, ungerea ta să fie puterea Mea peste tine şi să te stăpânească, şi să stăpâneşti prin ea pe tot omul cel străin care ar da să ridice mâna asupra ta. Nimeni nu poate să te blesteme pe tine, că tu eşti unsul Meu. Eu sunt Cel ce rostesc acest cuvânt. Amin. Fiilor, fiilor, mărturisiţi-vă unii altora toate cele dinăuntru ale voastre, aşa cum Eu am poruncit, că oamenii au stricat această orânduială. Chiar dacă ei te fac sectă, chiar dacă se va spune că tu strici orânduiala bisericii, tu fă ce am spus Eu, că altfel nu vei găsi vindecare, fiule. » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 18 iunie 1995)

Inovaţia “ungerii de sus” nu era însoţită de nici un ritual practic, de nici o ungere fizică la care s-ar apela la clasicul unt-de-lemn, nici măcar de o rugăciune specială. Adeziunea fermă la pucioşism şi separarea de “lume” şi de Biserica ei era considerată automat o “ungere” pentru noii “Israeliţi”. “Ungerea” era considerată o blagoslovenie şi o pavăză împotriva păcatului, de acum încolo,  pentru cei aleşi în “lucrarea” Verginicăi:

«Sunteţi rugaţi să fiţi desăvârşiţi, cu fapte plăcute, şi păziţi blagoslovenia pe care aţi luat-o din mâna Domnului. Păziţi, ca să nu aşterneţi peste ea altă lucrare. Domnul Iisus te-a uns ca să biruieşti şi duhul curviei, şi duhul geloziei, şi duhul urii, şi orice păcat. » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 11 noiembrie 1979)

Nu toţi pucioşii au rămas însă fideli “ungerii” lor, primită în chip tainic de la noul lor “Dumnezeu”, “Dumnezeul Verginicăi”. Unii s-au întors în Biserica mamă, fiind consideraţi “vânzători” de cei consecvenţi în pucioşism:

«... Unde sunt aceia care spuneau: „Da, Doamne, adevărat că eşti Dumnezeu!“? Unde sunt aceia pe care i-am uns şi i-am binecuvântat? Dacă aceştia ar şti şi numele îngerilor şi al celor din cer, şi aceia ar fi fost vânduţi, şi aceia ar fi fost coborâţi din cer jos. » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 7 ianuarie 1975)

“Ungerea” pucioşească nu i-a ajutat cu nimic pe majoritatea dintre adepţi să fie mai buni şi mai consecvenţi în noua lor credinţă. După moartea Verginicăi, cei mai mulţi dintre adepţi au nesocotit această “ungere” şi au părăsit definitiv secta. Ulterior, cei rămaşi fideli noilor lideri pucioşi i-au numit “poporul cel vechi al Verginicăi” sau “Israel cel ce nu mai este”:

«O, Verginico, o, tată, te doare de durerea Mea. De ceea ce am pierdut te doare. De cei ce Ne-au pierdut te doare. Israel cel ce nu mai este s-a întărit şi s-a făcut mare, că mereu l-am uns şi mereu l-am binecuvântat, şi a luat ungere şi putere şi s-a mărit şi Ne-a părăsit, şi are o mulţime de dumnezei cel ce Ne-a părăsit, şi a căzut în patimi de ocară, şi patimile s-au făcut dumnezei în cel ce Ne-a părăsit. » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 16 iunie 1997)

Cei rămaşi fideli pucioşismului sunt chemaţi să nu stea nepăsători la lucrarea “harului” care este peste ei prin “proorocie” şi prin “ungere” supranaturală:

«Iată, Israele, […] fiule al acestei lucrări, […] tu eşti fiu al lucrării Mele cu tine, măi Israele, şi voi veni la tine, tată, […] voi, copii ai acestui popor ales de cer, nu staţi, tată, nepăsători de harul care este peste voi prin proorocie şi prin Iisus Hristos, Cel Care v-a uns pe voi, şi păziţi-vă pe voi, şi păziţi învăţătura înţelepciunii pe care o primiţi de la Domnul prin cuvântul Său, care se lasă spre voi. » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 6 martie 1994)

“Ungerea” poporului pucios este transmisibilă: de la “poporul ales”, poporul pucios, către toţi cei chemaţi să se înroleze în secta care le promite de peste cincizeci de ani o “începătură de veac nou”, care se încăpăţânează să întârzie pe drum şi să nu  mai apară:

«Aşa am lucrat şi din români şi Mi-am luat popor, şi îl numesc începătură de veac nou, şi ca pe un voievod îl port înaintea Mea, şi îl numesc uns pe poporul cuvântului Meu, şi îl numesc miruitor de ungere nouă, de veac nou. Aşa îl numeşte Domnul pe cel ales, pe cel pus la plămadă ca să crească din el popor al întoarcerii Fiului lui Dumnezeu, Care vine cu norii.» (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 27 septembrie 1995)

S-a mai “proorocit” în 1996 că poporul  pucios, “uns de cuvântul lui Dumnezeu”, se va înmulţi până va cuprinde omenirea întreagă, şi va fi atunci o singură turmă şi un singur păstor. Deocamdată însă, după alţi 15 ani de propagandă disperată prin viu grai şi prin mass media, inclusiv prin internet, pucioşismul nu a cuprins nici măcar poporul unui sat, darămite al unui oraş, sau al unui judeţ, sau al întregului teritoriu al României, motiv pentru care convertirea întregii omeniri la pucioşism pare o utopie inaccesibilă:

«V-am vestit că am între voi un popor crescut cu cele din cer, un popor uns de cuvântul lui Dumnezeu, ca să stea înaintea Mea şi să se înmulţească până va fi un staul, o turmă şi un păstor.» (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 8 noiembrie 1996)

……………………

Estera

27 decembrie 2011

……………………