382. Cine sunt „fiii unşi” ai Noului Ierusalim de la Pucioasa?(III. “Unsul” Noului Ierusalim: un “patriarh” al unei biserici fantomă)
O altă “ungere” scoasă din joben de către prestidigitatorii lideri pucioşi este de data aceasta “dăruită din cer” episcopului Irineu Bistriţeanul, pentru a-l amăgi că el este “preafericitul patriarh” al unei biserici (o biserică fantomă, nerecunoscută de nimeni şi fără o ierarhie canonică, deci inexistentă în fapt şi de drept), pe care ei o numesc pompos “Biserica Noul Ierusalim”, o biserică despre care ei cred că le va înlocui pe celelalte biserici în care “Dumnezeul” de la Pucioasa “nu-şi mai găseşte câtuşi de puţin plăcerea”. Irineu este numit din oficiu “unsul Noului Ierusalim”, ungere care însă se pare că nu prea l-a ajutat să fie consecvent în noua “credinţă”, îndată ce peste doi ani el avea să se lepede definitiv de această sectă şi de “ungerea” ei. Întrucât pe vremea aceea încă mai erau fricţiuni la vârf pentru acapararea puterii în cadrul sectei, episcopul Irineu este îndemnat să nu se alipească cu credinţa şi cu afecţiunea decât de Mihaela şi de acoliţii ei apropiaţi ( adică exact aceia care vor deveni ulterior singurii lideri pucioşi), pe motiv că numai ei au “inimi încercate şi călite prin foc”, în timp ce restul creştinilor alcătuiau un popor “neascultător şi lipsit de înţelegere”, iar ceilalţi aspiranţi la şefia sectei aveau inima înveninată şi neagră şi nu meritau ca Irineu să-şi pună inima lui curată şi albă în braţele lor:
«Cuvântul Domnului către alesul Său Irineu
[…] creştinii de azi, nesocotind măreţia lucrării de azi a lui Dumnezeu, au rămas tot cu mâinile necurate, mulţi din ei. Nu-ţi pune, iubitul Meu, inima în braţele oricărui copil de al Meu, că tu nu cunoşti inima copiilor Mei, că inima ta e albă, şi nu trebuie pusă pe mâinile necredincioşilor Mei, că mulţi am fără de statornicie bună. O, şi cât aş vrea Eu de la tine să-Mi faci şi trupuşorul tău alb, ca inima ta albă, căci cu tine vreau să închei legământ pentru sfârşit şi pentru început de viaţă nouă, nestricăcioasă pe pământul Noului Ierusalim, că M-am coborât cu Ierusalimul cel de sus la Ierusalimul cel de jos şi te-am uns să fii unsul Noului Ierusalim, ca să-Mi aduc vremurile înapoi. Îţi aduci tu aminte de ziua în care ai fost uns? Şi îţi mai aduci aminte de locul în care te-am uns? Căci în locul acela sunt primele măsurători ale cortului începutului Ierusalimului cel nou, şi acolo este jertfă de fiecare zi, şi acolo eşti preaslăvit şi numit aşa cum se zice cuvântul: „Preafericitul patriarh să fie pomenit întru împărăţia lui Dumnezeu“. Ştii tu că M-am pogorât cu împărăţia Mea în locul acela în care ai fost uns ca uns al Meu? Vrei tu să ştii că acolo am inimi încercate şi călite prin foc şi că Eu Mă bizui pe ele mai mult decât pe tot poporul Meu? Dar tu nu ai de unde să ştii cât de încercate au fost aceste inimi şi cât de înţelepte au fost, că nu s-au dus de lângă Mine, şi au rămas în focul încercărilor cu Mine. Bizuie-te şi tu pe ele, şi pe mânuţele lor aşează-ţi inima ta albă, precum Eu pe mâinile lor Mă las şi Mă jertfesc în taină pentru tot poporul Meu cel neascultător şi lipsit de înţelegere. Stai lângă Mine şi mergi cu ei alături, că ai să vezi înălţimi doborâte la strigătul lor, şi ai să vezi puterile pământului slăbind sub lucrul lor cu Mine, şi ai să vezi văile netezite prin lucrarea ce o am în ei, că în bisericile de azi nu-Mi mai găsesc plăcerea […] » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 6 septembrie 1990)
Lui irineu i se promite că acestă ungere nu este una oarecare, ci este însăşi ungerea lui Melchisedec, venită în chip tainic din cer, care-l responsabilizează în chip aparte şi care-i va da pace şi putere să fie statornic, de partea “Dumnezeului” de la Pucioasa:
Ai grijă să fii cu Mine, căci Eu sunt Arhiereul Cel din veac şi până în veac, şi te-am uns cu ungere cerească, după rânduiala lui Melchisedec. Stai cu Mine, iubitul Meu, ca să fie şi România cu Mine şi nu fără Mine, dar va fi cu Mine, şi prin ea voi fi peste pământ. Amin. Iară şi iară, pace şi putere ţie! Putere întru putere şi viaţă întru viaţă, căci Eu sunt Viaţa! » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 16 iulie 1992)
Cât de statornic a fost Irineu faţă de pucioşi s-a văzut doar şase luni mai târziu, când el s-a lepădat de ei. Făgăduinţele primite de la ei de pace şi de putere în statornicie s-au dovedit a fi mincinoase, căci o mare tulburare şi slăbiciune l-a cuprins pe Irineu, văzând că se află într-o mare înşelăciune. Dar a găsit resurse să se smulgă din această ispită şi să o biruiască.
După abjurarea lui Irineu faţă de pucioşism, liderii pucioşi sunt nevoiţi să recunoască deschis adevărul incomod că “unsul” lor Irineu nu mai este cu ei, dispreţuieşte ca un străin “ungerea” pe care a primit-o de la pucioşi, îi evită cu orice preţ, ba chiar “îi prigoneşte”. În fine, în acel an (1994) ei pretindeau că “mult nu va mai fi” până la întoarcerea lui Irineu la pucioşism, deci depinde acum ce înţeleg ei prin cuvântul “mult”, îndată ce au trecut aproape 18(optsprezece ! ) ani de atunci şi… nimic! Asta cu toate că pucioşii pretind că există ”proorocie de cuvânt” care spune că Irineu “va lucra tot lucrarea” de la Pucioasa până la urmă, iar “cuvântul” pucioşesc care s-a rostit nu poate cădea:
«Poposim în această cetate a Clujului, aici, unde am Eu pe cel uns de Mine cu această lucrare, şi el iată ce face. În loc să fie cel dintâi în faţa vestirii învierii şi înnoirii care vine cu Mine, el se teme, fiilor, se teme de oameni, dar Eu îl iubesc şi îl aştept cu multă răbdare şi cu multă iertare. El e mare la chip, dar e plăpând şi neputincios, e mic şi plăpând faţă de Mine, şi de aceea trebuie să-l iubim şi să ne rugăm Tatălui să nu-l lase să apună de la faţa acestei lucrări de cuvânt dumnezeiesc. El se luptă să uite, să se ascundă, să se facă străin de ungerea pe care a luat-o din raza acestei lucrări de duh ceresc, coborât în lucrare. Da’ de unde, tată! că Eu am ochi ceresc şi îi ţin urma, că Eu am spus că prin această lucrare el va lucra lucrarea Mea. El nu va lucra lucrarea Mea în alt fel. Şi de ce aşa? Pentru că aşa a fost cuvântul Meu, şi nu poate cădea cuvântul. […] Iată, el vă prigoneşte, şi Eu ies cu voi în calea lui, şi el fuge şi se piteşte. O, mult nu va mai fi, şi iar veţi fi cu el întru Mine, şi îl vom iubi şi vom uita tot ce a fost dureros. » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 29 martie 1994)
Liderii pucioşi mai pretind că pe vremea aceea (anul 1994) superiorul lui Irineu Bistriţeanul de la Cluj (mitropolitul Bartolomeu Anania) era cel care îl oprea pe “unsul” lor să mai aibă vreun contact cu pucioşii, rostind “cuvânt de legătură” peste Irineu, “fiul cel uns cu ungerea acestei vremi”. Pucioşii ar fi râvnit ca Dumnezeul lor să-l “pedepsească pe Bartolomeu Anania, dar Bartolomeu a murit de bătrâneţe după alţi vreo 17 ani. Iar Irineu, deşi a fost avansat în rang, devenind complet independent în eparhia sa, tot nu şi-a schimbat opoziţia faţă de pucioşi:
«O, l-aş pedepsi pe cel ce a cutezat să rostească cuvânt de legătură peste acest fiu pe care nu-l poate nimeni blestema sau opri de la Mine. L-aş pedepsi pe cel ce s-a încumetat să-l oprească înspre Mine, dar acesta e pedepsit de ceea ce a făcut, şi iată, nu pot să încălduresc pe fiul cel uns cu ungerea acestei vremi. I-aş pedepsi pe toţi cei care suflă în făclia credinţei acestui fiu uns în vremea aceasta, dar toţi cei care se luptă să sufle în lumina aceasta sunt pedepsiţi de ceea ce fac ei, pentru că ei iubesc întunericul şi nu lumina, care a venit în lume prin această lucrare de înviere a duhurilor, a bisericii lui Hristos. » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 29 martie 1994)
Întoarcerea lui Irineu şi eliberarea lui de “lanţurile” cu care fusese înlănţuit de Bartolomeu Anania erau date atunci ca sigure, căci se sounea că “în curând” ele vor ruşina pe toţi împotrivitorii pucioşismului ascunşi printre membrii clerului superior:
«Şi fiţi atenţi, că Eu, Domnul, voi porunci în curând lanţurilor lui, şi ele vor cădea şi vor zăngăni cu spaimă, şi se vor teme de Mine toţi necredincioşii şi vor fi prinşi sub lanţuri, căci slava celui uns de Mine arhiereu va umple de roşeaţă pe toţi necredincioşii care se zic pe sine că sunt mai-marii turmei lui Iisus Hristos. » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 13 iunie 1994)
În alte situaţii, liderii pucioşi îi reamintesc lui Irineu că nu se poate curăţa de această “ungere”, pentru a-l descuraja în opţiunea sa de abandon al pucioşismului, forţându-l să revină la “credinţa” pucioşească pe care tocmai a dezavuat-o cu hotărâre şi să apoi sprijine pe faţă doctrina sectară a pucioşilor:
«... Irineu, copilul Meu, nu te pierde, tată. Nu te pierde nici cu firea, nici cu viaţa, nici cu nădejdea. Tu eşti al Meu, eşti unsul lui Dumnezeu, şi îl va scoate Dumnezeu la lumină şi pe regele Mihai.» (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 18 iulie 1994)
Pentru a nu-şi periclita credibilitatea “proorociilor” despre Irineu, “unsul Domnului”, liderii pucioşi apelează la un şiretlic. Ei pun la îndoială liberul arbitru al lui Irineu, desconsiderându-i părerea liber exprimată în public, prin care îşi exprima “necredinţa” în doctrina pucioşească şi îi dezavua pe pucioşi. În consecinţă, părerea lui Irineu “nu se ia în considerare”; în mod arbitrar şi abuziv, “lepădarea lui Irineu” este pusă în cârca altora. Deşi s-a lepădat de pucioşi, Irineu va rămâne veşnic “unsul” lor:
«Fiule uns de Mine în vremea aceasta, uns de cuvântul lui Dumnezeu! Eu nu-ţi scriu ţie clătinare. În zadar se bucură de tine vrăjmaşii Mei şi ai tăi. Eu nu-ţi scriu ţie clătinare, căci omul bisericii lumii ţi-a luat ţie izvorul Meu şi ţi-a luat paşii. Dacă-Mi spui acum că nu mai crezi în lucrarea cuvântului Meu, Eu nu-ţi scriu ţie lepădare, şi le-o scriu celor ce le place să te audă pe tine zicând că te lepezi de lucrarea cuvântului Meu. […] Aş vrea să ştie şi să creadă România Mea că tu eşti unsul Meu, şi cuvântul Meu eşti peste ea. » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 4 martie 1995)
Sfidând realitatea potrivnică lor, liderii pucioşi insistă în aberaţia lor că acela (arhiereul Irineu) care şi-a renegat cu tărie şi în mod repetat ungerea pucioşistă o păstrează totuşi întreagă, împotriva voinţei lui liber exprimate. Este un caz evident de încălcare flagrantă a liberului arbitru:
«Mi-e dor, Mi-e tare dor să-l văd din nou stând pe picioare pe cel ce M-a mărturisit pe Mine prin lucrul Meu din această grădină, pe arhiereul Meu. Numele lui stă de mărturie înaintea cerului şi a pământului, şi nu este mână sau cuvânt să şteargă numele lui de pe piatra acestei vremi. Plânge cerul de suferinţa lui, de paşii lui legaţi în lanţuri. Şi voi trimite, măi fiilor, pe îngerul Meu, şi voi trimite pe ucenicii Mei să-i taie lanţurile şi să-l facă de temut în numele Meu la toţi cei ce au călcat peste el cu necredinţă, cu necredinţă în Dumnezeu Cuvântul, Care grăieşte din nori peste pământ. Grăiesc cum am grăit cu Moise, cu Ilie, cu Israel
Promisiunea făcută aici care vorbea de aşa-zisa “tăiere a lanţurilor” a fost probabil uitată imediat ce a fost formulată, îndată ce Bartolomeu Anania, cel despre care se susţinea că “l-a înlănţuit” pe Irineu, interzicându-i să mai comunice cu pucioşii, a mai trăit încă cincisprezece ani, până în anul 2011. Nici “proorocia” care spune că după “tăierea lanţurilor”, Irineu va deveni “de temut” pentru cei care nu-i agreează pe pucioşi nu s-a dovedit a fi mai aproape de adevăr. După “tăierea lanţurilor”, Irineu a continuat să fie la fel de rupt de “realitatea” transcendentală de la Pucioasa, în mod voluntar şi perfect conştient.
Liderii pucioşi îi fac lui Irineu promisiuni deşarte, asigurându-l că venirea lor la Cluj din februarie 1997 va însemna şi căderea “lanţurilor cu care este legat”:
«Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, […] Pace ţie, cetate a Clujului […] scoală-te înaintea Mea şi scoal-o pe România, că am în pântecul tău pe apostolul Meu cel chemat la masa cuvântului Meu, pe cel ce l-am chemat şi l-am făcut mare prin harul Meu şi prin cuvântul […] O, fiul Meu, o, arhiereul Meu, Irineu, copilul Meu, nu te strig tare. Te strig în şoaptă, că tu eşti sub zăbrele. Trezeşte-te! Am venit să-ţi dau lanţurile jos […] ridică-te din cădere, că tu eşti unsul Meu din vremea aceasta şi nimeni din biserica din lume nu are ungere ca tine. » (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 19 februarie 1997)
Apoi, ei aduc la cote şocante neconcordanţele dintre fabulaţiile lor despre un Irineu idealizat şi poziţia reală a acestuia. Pe de o parte, ei îl numesc pe Irineu “apostol uns” şi “preafericit”, iar pe de alta recunosc că el “l-a dat anatemei” şi “l-a lovit” pe “Dumnezeul” lor de la Pucioasa. Pe de o parte i s-a promis că va vedea “căderea lanţurilor” lui, pe de alta i se promite acum mult mai puţin, adică doar “mângâierea care-i va fi adusă în lanţuri” (deci lanţurile nu vor cădea prea curând). Pe de o parte i se cere imperativ să se ridice singur din “necredinţă”, pe de alta i se comunică faptul că de fapt nu se poate ridica singur, şi de aceea i se promite că va fi ridicat de “Dumnezeul” pucios (promisiune neonorată timp de 14 ani de-atunci încoace)
«Nu sunt duhul rău. Sunt Duhul Sfânt, sunt cuvântul vieţii. Ştiu că nu te poţi ridica singur, ştiu că ai picioruşele şi mânuţele şi mintea şi inima şi graiul legate. Ştiu, dar pocăieşte-te, că M-ai dat anatemei pe Mine, Cel ce sunt. Vin şi te mângâi în lanţuri aşa cum Mă duceam la mucenicii care sufereau de la necredincioşi pentru numele Meu. Te mângâi ca să nu cazi în disperare pentru că M-ai lovit […] Se scoală România, fiule uns.[…] Nu fi mâhnit, nu te pierde cu firea, că tu eşti unsul Meu, iar arhiereii lumii nu sunt români, fiule. Cine nu iubeşte pe România nu sunt români. Fii ortodox ca Avraam, fiule uns, căci lui i-am socotit credinţa dreptate şi neprihănire. […] Te-am numit fericitul Meu, te-am numit preafericit, după alegere şi după har şi după lucrul ce l-ai făcut înaintea Mea. Te strig mereu: ridică-te! Eu voi împlini acest cuvânt, că tu nu poţi. Tu ai mâinile şi picioarele legate şi ai căluş la gură şi nu poţi. Am venit după tine. Mă port după tine, Mă cheamă ungerea ta de la Mine. […] Pace ţie, cetate a Clujului, că ai în pântecul tău pe apostolul Meu cel uns pentru vremea aceasta.» (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 19 februarie 1997)
Dacă în 19 februarie 1997 Irineu era amăgit cu promisiunea mincinoasă a “Domnului” pucios “…am venit să-ţi dau lanţurile jos…”, după doar două luni acelaşi “Domn” constată că “lanţurile” sunt tot la locul lor şi în consecinţă îi somează pe “opresorii” lui Irineu (preoţii şi arhiereii din B.O.R.) să-i dea ei jos lanţurile:
«O, preoţi şi arhierei ai bisericii […] din cer vă spun: credeţi şi voi în lucrarea cuvântului lui Dumnezeu Care vine cu norii. […] Sculaţi-vă şi credeţi, şi desfaceţi lanţurile pe care le-aţi pus peste arhiereul cel uns prin cuvânt, că v-aţi pus lanţuri peste voi, nu peste el.» (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 24 aprilie 1997)
Pe de altă parte, liderii pucioşi dau să admită că “ungerea” arhiereului Irineu nu este un act văzut sau palpabil, şi nu are nici vreun temei canonic, ci este doar o simplă proclamaţie declarativă care vine prin “cuvântul” adus de ei ca din partea lui Dumnezeu. La urmă se includ şi ei înşişi în categoria “fiilor unşi” mai presus de fire, adică “prin cuvântul adus tot de ei”, şi au pretenţia să nu mai fie numiţi eretici şi rătăciţi de membrii bisericii tradiţionale:
«Ungerea se face prin Cuvântul lui Dumnezeu, Care vine de sus, descoperind voia lui Dumnezeu, iar arhiereul care a ridicat biserica lui Hristos în vremea aceasta de strâmtorare, este uns de Cuvântul lui Dumnezeu, este uns peste voi şi peste România, şi voi l-aţi pus să se lepede de Dumnezeu Cuvântul. […] Nu-i mai faceţi eretici şi rătăciţi pe fiii grădinii Cuvântului lui Dumnezeu. Ei sunt fii unşi de cer.» (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 24 aprilie 1997)
O altă inconsecvenţă a liderilor pucioşi se referă la “ungerea” despre care ei pretind că a fost administrată arhiereului Irineu. Pe de o parte, ei afirmă că Irineu nu este unsul oamenilor, ci este uns “prin cuvânt” exclusiv pentru Biserica Noul Ierusalim, pentru care este destinat să ajungă în scaunul de patriarh:
«Iar pe arhiereul cel martor, care a rostit cuvântul Meu pentru înfiinţarea bisericii Mele, îl voi conduce spre glorie cerească pe pământ, şi îl voi aşeza pe scaunul Meu. Dar Eu vă spun că l-am şi aşezat, căci el este unsul bisericii Mele, este unsul Meu, nu este unsul oamenilor […]» (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 2 august 1997)
Pe de altă parte, după numai o zi ei afirmă că dimpotrivă, arhiereul Irineu ar fi fost “unsul oamenilor” pentru Biserica Ortodoxă Română. Mai exact, pucioşii pretind că Irineu ar fi fost “uns” de către patriarhul Teoctist, după o solicitare “prin cuvânt” adusă la palatul patriarhal de către soli ai liderilor pucioşi (deşi o astfel de slujbă de “ungere” nu face parte din repertoriul slujbelor canonice ale Bisericii):
“Eu am rostit cuvânt şi l-am trimis prin fiii cuvântului Meu către cel mai mare din biserică şi aşa i-am spus aceluia: «Ia aminte, cârmuitor al bisericii! Ridică-te, şi aşează sfat, şi apoi să-Mi ungi cu untdelemnul sfinţeniei pe unsul cel de la Mine, că acesta este de la Mine şi nu de la tine, şi cu el voi încheia legământ viu pentru biserică şi voi face din România Ierusalim nou şi slavă a Mea peste popoare». Aşa i-am spus celui mai mare, şi el M-a ascultat şi l-a uns pe cel de la Mine şi a împlinit cuvântul Meu. A voit sau n-a voit, a crezut sau n-a crezut, l-a uns pe cel de la Mine” (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 3 august 1997)
Chiar presupunând că această ungere ar fi avut loc, patriarhul Teoctist nu a împlinit integral ceea ce i se ceruse. El a omis să “aşeze sfat”, adică să treacă prin Sfântul Sinod această cerere a pucioşilor de a li se “unge” episcopul favorit printr-o “ungere” neprevăzută în canoanele Bisericii.
……………………
Estera
27 decembrie 2011
……………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.