384. Cine sunt „fiii unşi” ai Noului Ierusalim de la Pucioasa? (V. Cei “trei fii unşi”: Iliuţă, Spirică şi şi Nicuşiţă, “troiţa sfântă” de “preoţi-arhierei”)
După părerea pucioşilor, primii trei preoţi pucioşi “unşi din cer”, pe numele lor de botez (şi în ordinea importanţei) Iliuţă, Spirică şi Nicuşor (zis Nicuşiţă, aceasta fiind varianta super-alintată, folosită exclusiv de către Mihaela Tărcuţă pentru a-l apela pe Nicolae Nedelcu, în clipele cele mai destinse şi tandre dintre aceşti doi lideri pucioşi) au primit “ungerea de sus” în chip tainic de la trei duhuri despre care se pretindea că sunt duhurile arhiereilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Hrisostom.
Primul “ales” şi “uns” ca “preot al Noului Ierusalim” a fost Ilie Bunea, pe numele său de alint Iliuţă. Încadrat ca muncitor, chibzuit, destoinic şi polivalent la întreprindera textilă “Trainica” din Pucioasa şi mare iubitor al cântării la strană în biserica din sat, Iliuţă a fost ochit de Mihaela ca un potenţial ucenic de suflet. După ce a fost racolat cu amăgeli şi promisiuni, Iliuţă a fost atât de bine îndoctrinat de către Mihaela, încât a devenit curând cea mai de dorit speranţă a renaşterii “lucrării” pucioşeşti, risipite după moartea Verginicăi. Încrederea ce i-a fost acordată s-a materializat în anul 1989 prin “ungerea” lui ca “primul preot-arhiereu al Bisericii Noul Ierusalim”:
« Iată porunca Mea cerească: în numele Preasfintei Treimi, rostesc retragerea acestui tinerel din munca pământească în munca duhovnicească. Fiule, să fii cu întărire şi cu ajutor ceresc întru toate. Să fii cu ocrotirea Mea în faţa celor vrăjmaşi. Să fii binecuvântat întru toate şi cu toţi cei de aici. Să fii pentru spulberarea vrăjmaşilor şi a împotrivitorilor şi să lucrezi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 12/25 martie 1989)
Următorii “unşi” pentru “preoţia” pucioşească au fost Nicolae Nedelcu şi Spiridon Şerban. Pentru îmbărbătarea lor, Mihaela a conceput un cuvânt special din partea lui Dumnezeu, care să-i motiveze şi să-i întărească. “Fiului Nicolae” i se cere ajutorul dar şi lucrarea peste popor, nu numai cu dragoste, ci şi cu iubire (pentru “Dumnezeul de la Pucioasa aceste par a fi complet distincte!). “Fiului Spiridon” i se cere cam acelaşi lucru, adică ajutorul omenesc dat lui Dumnezeu; dar întrucât acesta tocmai îşi părăsise serviciul în fabrică, i se promite un altul aici. În fine, “fiului cel dintîi, Iliuţă” i se comunică faptul că de acum nu va mai lucra singur “apa dea vie”, ci întreit, căci i s-au adus ajutoare noi (peste ani şi ani, unul dintre aceste “ajutoare”, şi anume Nicolae, îi va face viaţa atât de amară, încât Iliuţă şi-a luat câmpii definitiv, după câteva tentative nereuşite):
« Domnul aminteşte şi întăreşte lucrarea unşilor Lui. ... Fiule Nicolae, te-am adus aici. Aici am locul Meu cel preţuit de tot cerul, o scânteie care trebuie să se aprindă mereu aici. Binele ce-l lucrezi de acum are binecuvântarea Mea peste el. Ajută-Mă, că te cer. Nu pentru că n-am putere, dar vreau să lucrez prin dragostea şi iubirea mânuţei Mele de popor, ca să pot avea ceea ce am aici ca pe o făclie aprinsă. De acum încolo să fii cu grija pentru Mine şi să-Mi fii de ajutor aici, pentru flacăra care trebuie să ardă aici. Fiule Spiridon, îţi face Tatăl chemarea să vii şi tu ca să fii în acest buchet, să-ţi dau serviciu aici şi să fii strâns unit în acest mănunchi. Aici Mă vei ajuta, dar şi Eu te voi ajuta. Vino să fii aici, în cuibul Meu. Ajută-Mă în izbânda cu care trebuie să ajung la capăt. Fiule cel întâi aici, Iliuţă, îţi dau ajutor ca să aprindem această făclie vie. Iată, am ales ceva de preţ dintre cei din poporul Meu, la care le cunosc inimile şi viaţa. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, am adăugat să fiţi trei. […] Lucraţi întreit. […] Lucraţi apa cea vie […]. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 29 iunie/12 iulie 1990)
La scurt timp după “ungerea” cea mai presus de fire, cei “trei fii unşi” erau îndemnaţi să-şi intre în atribuţiuni cu nădejde, pomenindu-i la slujbe pe toţi cei adormiţi, de la Adam încoace, iar dintre cei vii, doar pe cei cu veleităţi de lideri din “poporul” pucios, denumiţi cu emfază “copiii lucrării lui Dumnezeu”:
« Domnul încurajează strigarea către cer a celor trei fii unşi ai Săi. ... Cei trei fii unşi, mergeţi înainte cu rugăciunea şi fiţi precauţi. Vă dau cuvânt să lucraţi cu pas puternic. Pomeniţi-i pe vii şi pe morţi, că pomenirea aceasta va fi vie în curând. Pomeniţi-i pe toţi copiii lucrării lui Dumnezeu din poporul Meu. Aveţi grijă să cereţi peste toată forfota aceasta domolire de la Dumnezeu. Binecuvântaţi să fiţi, şi nici o frică să nu aveţi. Lucraţi cu putere, căci hăinuţa pe care v-am dat-o nu o are nimeni. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 6/19 iulie 1990)
“Cei trei fii unşi”, Iliuţă, Spiridon şi Nicolae deveniseră aşadar peste noapte unica speranţă de mântuire a omenirii. Ei erau încurajaţi sistematic prin mesajele Mihaelei să nu slăbească în lucrarea lor de pomenire la slujbe a semenilor lor celor adormiţi, precum şi (selectiv) pe creştinii care se declaraseră partizani sau simpatizanţi ai doctrinei de la Pucioasa. De ei urma să se teamă şi pe ei să-i asculte toţi muritorii, până şi regele şi patriarhul (mai ales ei, dintr-un motiv lesne de înţeles):
« Domnul întăreşte binecuvântarea celor trei fii unşi. […]... Cei trei fii unşi de Mine, v-am dat cuvânt să lucraţi cu putere. Lucraţi cu cuvânt curat, cu inimi curate, cu glasuri curate şi binecuvântate. Binecuvântaţi să fiţi. ... Acest cuvânt dumnezeiesc îl va asculta şi regele şi patriarhia. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 30 decembrie 1990)
Principalul merit al celor “trei fii unşi” este acela că ei au recunoscut “lucrarea proorocească” de la Pucioasa ca “orânduială lăsată peste Biserică” de Însuşi Hristos, spre deosebire de preoţii şi cărturarii din B.O.R. despre care se spune că “au desfiinţat-o”. Astfel au ajuns cei “trei fii unşi”, cei mai mici dintre cei chemaţi, să fie “fiii bisericii cea dintâi”, adică cea nou înfiinţată la Pucioasa:
« Se uită Sfânta Treime la preoţii şi la cărturarii acestui veac, Se uită ce au făcut, căci au desfiinţat aceştia orânduiala Fiului lui Dumnezeu cea lăsată peste biserică, peste cea dintâi biserică de după întruparea Sa. Se aduna biserica şi era în mijlocul ei cuvântul lui Dumnezeu, căci am lăsat prooroci, şi am zis să fie aşa şi nu altfel biserica; aşa întreagă şi nu cu lipsuri ale trupului ei. Şi iată ce a ajuns biserica! […] şi iată, iubiţii Mei, voi sunteţi fiii bisericii cea dintâi, şi am ajuns cu ea până la voi, şi voi sunteţi cei mai mici, şi v-a aşteptat cerul, iubiţii Mei. Fiţi tari şi fiţi dârji întru cele dintâi […]» (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 22 iulie 1992)
Despre “cei trei preoţi unşi”, Iliuţă, Spiridon şi Nicolae se spunea că sunt “troiţa sfântă, vie, indestructibilă” din grădina Dumnezeului de la Pucioasa (cât de trainică a fost această “troiţă” s-a văzut recent, căci după certuri interminabile, explozii de ură, bătăi, invidii şi tentative sinucigaşe, “troiţa sfântă” s-a făcut ţăndări). Pentru eventualele încercări din afară de a destabiliza sau de a sfărâma această “troiţă sfântă” s-au proferat cu anticipaţie ameninţări şi blesteme, dar nu s-a anticipat nici o clipă că destrămarea ei va avea loc din interior:
« […] am făcut început nou, început tainic, după rânduiala lui Melchisedec, şi am aşezat în această grădină troiţă vie, ca să se aducă întreită jertfă vie şi curată, precum Eu curat sunt. Binecuvântată să fie troiţa cea vie şi lucrătoare de jertfă vie şi sfântă şi curată, şi binecuvântaţi să fie cei trei fii unşi care formează această troiţă lucrătoare de înviere din morţi. Binecuvântată să fie troiţa celor trei inimi vii care lucrează întreită putere în numele puterilor cereşti. Nimeni să nu se încumete să se atingă de această troiţă ca s-o fărâme sau s-o despartă, căci unul ca acela se va sfărâma de ea şi va fi dat de lângă ea. Nimeni să nu se teamă de cei ce se încearcă să se lupte cu Dumnezeu, căci cu această piatră am ridicat biserica cea vie şi am biruit cu ea porţile iadului […] » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 22 iulie 1992)
Alte “proorocii” pucioşeşti pretindeau că Iliuţă este un deschizător de drumuri în preoţia cea nouă din cetatea Pucioasei, un continuator în lucrarea “trâmbiţei” Verginica, şi că el va fi mereu “cel mai mare” dintre cei trei egali, având o poziţie primordială în cadrul “troiţei sfinte”. Despre el s-a spus că “va fi mare” şi în vremea care vine:
« Am ridicat din cetatea aceasta trâmbiţă lucrătoare... Am mai ridicat din această cetate şi un fiu care iată, l-am pus cu ungere cerească şi el va fi mare peste vremea care vine, căci este fiu al legământului cel nou... » (citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 8 iulie 1991)
I s-a “ursit” apoi lui Iliuţă că va fi cu numele lui alături de slava liderilor pucioşi până la sfârşit. Între timp s-a dovedit că şi această “binecuvântare” a fost o mare minciună:
« Iliuţă, tu să fii cu numele Meu şi cu numele tău până la slava Mea peste această moştenire cerească. Tu eşti moştenitorul acestei familii […].» (citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 8 iulie 1991)
Duhul pucioşesc care a luat numele “sfânta Virginia” pretindea că Iliuţă e născut “din el” şi din locul unde a răsărit Verginica (satul Maluri din judeţul Dâmboviţa), începător de preoţie nouă şi de adevărată înviere (de unde rezultă că lucrarea preoţească a Bisericii Ortodoxe, în cei aproape 2000 de ani anteriori apariţiei lui Iliuţă, a fost o lucrare care a propovăduit o înviere mincinoasă):
« Iliuţă, copil născut din duhul meu şi din locul de unde am răsărit eu! Fii mare cu mine, fiindcă tu eşti începător de duh de înviere adevărată, şi această înviere va lucra şi se va răspândi, dar fii înţelept, căci ca tine nu trebuie să fie nimeni mai atent, fiindcă lucrezi cu viaţa lui Dumnezeu pe mână, cu viaţa cea de la Dumnezeu. Iisus Hristos este viaţa ta, şi tu fii înţelept, ca să ştii cum trebuie să fie cel împărţitor de viaţă vie, de înviere vie. Fii iscusit, fii începătură vie de viaţă cerească. » (citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 15 septembrie 1991)
Iată aşadar că “proorociile” despre aşa-zisa poziţie primordială a lui Iliuţă în lanţul “preoţiei” pucioşeşti au fost nişte minciuni gogonate. Mai întâi Iliuţă a fost marginalizat şi ostracizat pe faţă, ani de-a rândul, de către cuplul malefic Mihaela-Nicuşor pe baza unor acuzaţii în parte exagerate, în parte inventate. Apoi, atunci când Iliuţă n-a mai putut răbda mârlănia celor doi, a dezertat pur şi simplu din “raiul” pucios. Cel care trebuia să fie “primul între egali” în interiorul “troiţei sfinte” s-a dovedit a fi primul care s-a eliberat din lanţurile ei.
Acum, când această “troiţă” nu mai există (după părăsirea sectei de către Ilie Bunea, în anul 2009) putem să consemnăm aici încă o proorocie mincinoasă, legată de viitorul acestei “troiţe sfinte” pucioşeşti, încrustată negru pe alb prin cuvintele din acest mesaj pucioşesc: “nimeni din cei ce sunt pământ nu o poate birui pe ea”. Cei trei simbolizau laolaltă cele trei vârfuri ale “crucii de la Pucioasa”; dar acum când unul dintre braţele “crucii” s-a smuls, ea nu mai poate simboliza semnul văzut de dinaintea venirii Domnului, aşa cum îl “proorociseră” liderii pucioşi:
« […] prin lucrarea cea vie a celor trei fii lucrători întru troiţă vie de jertfă vie şi cerească, voi scoate din moarte făptura Mea. Această aşezare este lucrată de cer şi nimeni din cei ce sunt pământ nu o poate birui pe ea, căci aceasta este simbolul crucii, căreia i se rostesc cuvintele: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Fiecare din cei trei fii lucrează în numele acestei puteri, iar toţi trei laolaltă sunt semnul numelui crucii Fiului lui Dumnezeu, semnul care va să se arate înaintea venirii Domnului ei. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 22 iulie 1992)
Îndată ce în catastifele pucioşeşti stă scris negru pe alb că aceşti trei “aleşi” au primit o “ungere din cer”, şi “nu de la ierarhi de pe pământ”, avem confirmarea scrisă chiar din sursa pucioşilor că cei trei “preoţi” pucioşi n-au avut parte de hirotonia omenească transmisă din moşi-strămoşi, adică de preoţie canonică primită prin punerea mâinilor episcopilor:
« Sărbătoarea sfinţilor trei ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan […] azi aveţi cu voi aici pe cei trei ierarhi care au lucrat de la început cu trimitere din cer peste lucrarea Mea. Unde s-a mai auzit aşa lucrare, aşa ungere din cer pe pământ? Şi ceea ce au avut ei de făcut, au făcut şi la începutul acestei lucrări, au făcut şi la sfârşit, adică acum. Ei au venit din cer la început şi M-au adus pe Mine din cer în potir şi M-au dat lui Verginica, din potirul adus din cer, şi a rămas ungerea lor peste lucrarea Mea, ungere arhierească, fiilor, ungere mai presus de fire. De aceea s-a coborât ungerea lor peste cei trei fii unşi de cer în grădiniţa Mea de fii, în grădiniţa Mea cea de la sfârşit. Să nu uitaţi, măi fiilor serbaţi de cer în ziua aceasta, să nu uitaţi că ungerea voastră e din cer, adusă de ierarhi din cer, nu de ierarhi de pe pământ. Să nu uitaţi ce ungere aveţi voi, ce naştere din cer aveţi voi. […] Cei trei arhierei au pus ungere peste voi şi au rupt din pomul vieţii şi l-au pus în mijlocul poporului. […] Am peste voi ungere de arhierei şi vreau să topesc sub mâna voastră păcatele poporului Meu. Oare, voi ştiţi că aceşti arhierei sunt în toată vremea cu voi? » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 12 februarie 1995)
Primii trei preoţi pucioşi “unşi din cer” urmau să fie împreună “biserica cea întreită” unsă cu mirul puterii de către “cei trei arhierei din cer”, Vasile, Grigorie şi Ioan. Cei trei “preoţi unşi” urmau totodată să fie simultan şi “arhierei unşi din cer” şi de asemenea să fie purtătorii de har ai “lucrării” Verginicăi şi “să stea în ea”, adică să-i fie fideli şi statornici în credinţă şi în slujire:
« Vom aduna iarăşi poporul, vom lucra cu puteri din cer, cu arhierei din cer şi cu ungere de arhierei din cer, căci ei lucrează prin corturile voastre. Arhiereii slujesc Domnului în biserică. Voi sunteţi biserica lor cea întreită, şi vin în voi să vă ungă cu mirul puterii, ca să vindecaţi poporul şi să-l aşezaţi întru duh de curăţie. Eu am în voi fii destoinici, şi să ne sculăm să facem ce avem de făcut. Eu de aceea am coborât cursul lucrării Mele peste voi, ca să facem împăcarea şi dezlegarea şi sfinţirea făpturii. Staţi întru Verginica. Ea a fost locaş ceresc şi am pus în ea ungerea lui Melchisedec, şi am trecut prin ea cu această ungere, şi iată, ungerea aceasta peste ea a purtat rod, şi rodul sunteţi voi, arhiereii Mei cei unşi de cer şi nu de pământ unşi. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 12 februarie 1995)
La început, existenţa unor preoţi necanonici la Pucioasa a fost ţinută în mare secret, deoarece liderii pucioşi nu voiau să-şi dea pe faţă inovaţiile lor schismatice şi sectare, sperând că vor putea păstra cât mai mult aparenţa unei ortodoxii tradiţionale. Menirea “preoţilor” pucioşi era să fie interfaţă între liderii pucioşi şi “poporul” pucioşesc. Preoţilor li se interzicea dreptul la liberă iniţiativă, fiind puşi sub ascultarea strictă a Mihaelei, care era considerată “cloşca cu puii de aur” (puii fiind “preoţii”, care nu ieşeau din cuvântul ei). Cloşca avea mâini tari în loc de aripi, şi cu mâinile îi păzea pe pui de dihori şi de uliu si de duhul rău. Cei care se gândesc să-i defaime pe preoţii de la Pucioasa, pe motiv că sunt nehirotoniţi, îşi asumă riscul de a fi pedepsiţi aspru. “Fii cei unşi” de la Noul Ierusalim sunt ochii care iscodesc pe pământ, şi mâinile care mânuiesc pe pământ, şi uneltele care uneltesc pe pământ din îndemnurile primite de la duhul Verginicăi şi de la duhul Mihaelei, cele două “proorociţe” prin care colaborează neîncetat cerul cu pământul (şi invers):
« Cei trei fii unşi sunt mare taină pe pământ, şi nici ei nu ştiu, Verginico, dar ştie cerul, şi cerul are grijă de ei, că ei sunt mici, şi i-am învăţat mereu să stea lângă Mine şi lângă tine, să stea lângă cloşcă, să stea ca nişte pui de aur, căci aurul este comoara unui popor. Am lucrat mâini tari pe pământ, şi i-am pus în mâini tari ca să-i păzească de uliu şi de dihori şi de duhul rău, ca să avem în ei cărare spre Israel Israel
Nici grijile şi lipsurile materiale ale pucioşilor nu trebuie să lipsească din preocupările “fiilor unşi”. Grijile liderilor pucioşi (“copiii duruţi” care lucreză din greu, dând dispoziţii în stânga şi-n dreapta) trebuie împărţite cu cineva, iar cea mai mare grijă a lor este cum să mai atragă suflete largi la inimă şi la pungă, ca să mai acopere lipsurile de zi cu zi din chibuţul pucios:
«Dar voi, copii duruţi, lucraţi din greu, şi grijile vă iau mereu din faţa Mea, şi voi vă culcaţi cu ele şi vă sculaţi cu ele, că aveţi pe poporul Meu, şi el trebuie să aibă ca să nu ducă lipsă de cele trebuincioase, ca să stea cu Mine şi ca să-l găsesc aşa când vin şi când voi veni. Eu v-am făgăduit vouă că voi ridica de pe pământ inimi mari ca să vă ajut pe voi, şi voi pe Mine apoi. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 21 aprilie 2002)
De aceea “cei trei fii unşi” trebuie să-i ajute pe liderii pucioşi, rugându-se neîncetat ca lipsurile materiale să se rezolve ca prin minune, prin bunăvoinţa unor inimi mari şi darnice venite de la oamenii din lume:
« Cei trei fii unşi în grădiniţa Ta de venire cuvânt pe pământ, să facă mai înainte de orice, rugi şi cereri pentru toate câte trebuiesc din Tine pe pământ şi peste ei, şi apoi peste toate cele de trebuinţă pentru lucrarea Ta cu ei, şi apoi pentru ei, ca să nu Te împiedici nici Tu, nici ei în griji şi în lipsuri când umbli peste pământ cu lucrul împărăţiei Tale. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 14 ianuarie 2004)
Din când în când o donaţie mai substanţială venită peste noapte de la un binevoitor (cum ar fi de pildă un autoturism nou-nouţ, mângâiat de către liderii pucioşi cu numele “corăbiuţa cea nouă”) trebuie “binecuvântat” de către cei “trei fii unşi” cu o sfeştanie în aer liber. Sfinţirea cică se face de fapt de către cei trei arhierei cereşti, Vasile Grigorie şi Ioan, dar nu se face direct, ci prin intermediari, iar interpuşii sunt… nimeni alţii decât “cei trei fii unşi”. Desigur, au parte de binecuvântări generoase şi donatorii care au adus binefacerea lor la picioarele liderilor pucioşi. Se apreciază că rostul “vestirii Cuvântului” de la Pucioasa acesta este: ca vestirea să-şi aducă roadele ei. Iar un asemenea “rod” a fost şi “corăbiuţa cea nouă”. Pucioşii îşi dau pe faţă aici fariseismul lor: după ce i-au criticat în repetate rânduri pe preoţii din B.O.R. că iau bani şi avantaje de la enoriaşi, când a venit vorba de interesul lor au ajuns brusc să preţuiască cuvântul Scripturii, care spune că “vrednic este lucrătorul de plata sa”:
« Vă dau acum cuvânt cu putere în el: în ziua de Bobotează luaţi apă sfinţită şi aşezaţi rugăciune de sfinţire peste corăbiuţa cea nouă, dată vouă pentru lucrul Meu cu voi şi ca să slujească ea ca şi voi şi cu voi pentru lucrarea Mea, iar cei trei arhierei cereşti care lucrează prin cei trei fii unşi şi cu ei din cele ce nu se văd, să fie cu putere din cer în ziua de Bobotează prin duhul rugăciunii lor lăsată peste pământ. […] Binecuvântată să fie corăbiuţa cea nouă. Amin. Binecuvântaţi şi duhovniceşti să fie cei ce au pus acest dar înaintea Mea şi a voastră. Şi se vor înmulţi binefacerile cele pentru lucrul Evangheliei Mele peste voi şi peste pământ, dar staţi-Mi lucrători de rugă şi de iubire de Dumnezeu, fiilor, că voiesc să pot cu multul pentru vestirea Mea peste oameni. Înteţiţi vestirea Mea peste pământ şi lucraţi mai mult pentru ea ca să vă aducă ea vouă roadele ei, fiindcă vrednici sunt lucrătorii de plata lor, de pâinea lor şi de haina lor şi de apa lor şi de acoperişul lor. Amin. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 14 ianuarie 2004)
De altfel se pare că “preoţii” pucioşi nu pot face nimic fără oblăduirea nevăzută a duhurilor care se autointitulează “Vasile, Grigorie şi Ioan”, fiind sub tutela lor nemijlocită. Aceştia îi manipulează inclusiv prin cuvânt, cuvânt pe care îl numesc tot “cuvântul lui Dumnezeu”, deşi este cuvântul lor:
« – Iar Eu, Domnul, pecetluiesc cuvântul celor trei arhierei ai Mei cereşti şi întăresc lucrarea harurilor şi a darurilor lor peste cei trei fii unşi în grădiniţa cuvântului Meu, şi la toţi fiii Ierusalimului spun aşa: fiilor, fiilor, să Mă aveţi bogat în voi, ca să Mă puteţi da unul altuia spre zidire şi ca nici unul să nu fiţi fără lucru sfânt. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 12 februarie 2004)
Cei trei “preoţi unşi” ai Noului Ierusalim” au fost în mod intenţionat feriţi de cultul bisericesc public, fiind destinaţi de la bun început în mod exclusiv unui cult ocult şi particular, al căror beneficiari urmau să fie doar cei 14 locuitori ai “mânăstirii Noul Ierusalim. Ei au fost “puşi deoparte” şi protejaţi de contactul cu “lumea păcătoasă” şi au putut astfel să-şi conserve integral “harul” pucios, de care au beneficiat doar ei şi liderii pucioşi; parţial au mai beneficiat de acest “har” şi adepţii, dar numai de o parte din Sfintele Taine (de exemplu, Împărtăşania nu li s-a administrat adepţilor ani de-a rândul, până la consacrarea unei alte generaţii de “preoţi” pucioşi, de categoria a doua, care au fost desemnaţi exclusiv pentru trebuinţele spirituale ale “poporul” pucios). Pucioşii definesc prin “cei trei fii unşi” un model nou, ideal şi revoluţionar de “preot”. Acest “preot” de tip nou ar urma să aibă doar doi sau trei ucenici (sau cel mult o familie, dar nu mai mulţi), ca “să nu slăbească în puteri”, pe motivul că preoţii care au mulţi ucenici alunecă inevitabil în păcatul mândriei şi al slavei deşarte primite de la popor, iar ucenicii mulţi şi păcătoşi “îl omoară” (duhovniceşte) pe preot atunci când primesc de la el Sfânta Euharistie:
« O, dacă Tu nu-i puneai deoparte pe cei unşi de Tine în grădina cuvântului Tău, demult, demult nu-i mai aveai mijlocitori pentru tot neamul omenesc înaintea Ta. […] Acolo unde era smerenie şi iubire pentru cina Ta, pentru paza ei, acolo era tot cerul, căci preotul avea unul, doi sau câţiva ucenici şi păstra puterea cea pentru Tine în el şi în ucenici, dar acolo unde era mulţime fără har, fără duh, preotul nu mai ştia de taina cinei, de Duhul Sfânt, şi îşi citea cartea slujbei de preot şi se bucura de slavă de la popor şi nu de la Tine, Doamne. […] căci cine nu este sfânt ca Mine, acela îl omoară pe preot când Mă ia de la el, dar cine este sfânt îi dă viaţă preotului dacă preotul este credincios şi iubitor de oameni. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 21 septembrie 2004)
În mod excepţional, cei trei “preoţi-arhierei” ai Bisericii “Noul Ierusalim” fuseseră desemnaţi să fie “mijlocitori pentru mântuirea neamului omenesc”, de la Adam încoace, făcând fiecare câte o liturghie, în mod succesiv, în templul de la Pucioasa – acest ritual urmând să aibă loc neîntrerupt, în fiecare noapte. Acest demers, de a se săvârşi trei liturghii succesive în aceeaşi biserică şi în aceeaşi noapte, este el însuşi o încălcare a canoanelor; în primul rând pentru că nu este îngăduit a se oficia două sau mai multe liturghii succesive în acelaşi locaş de cult, iar în al doilea rând, pentru că timpul liturgic ales (mereu după miezul nopţii) nu este cel uzual, mai ales că în timpul zilei locaşul de cult stă nefolosit:
« O, fiilor unşi cu binecuvântarea Mea ca să-Mi slujiţi Mie întreită rugăciune pentru mântuirea neamului omenesc din toate vremurile pe pământ! O, tată, tată, dacă voi aţi fi avut slujirea Mea cu voi cu popor lângă voi, cu popor nestatornic aşa cum e omul care vine şi nu ştie să vină la Mine, Eu, Domnul, de mult nu vă mai aveam ai Mei, de mult, tată, de mult. Eu v-am făcut pe voi unşii Mei pentru Mine, şi pentru ca să Mă aduceţi voi întreită jertfă de fiecare zi pentru tot neamul omenesc care a fost pe pământ şi care este încă şi care încă va mai fi. O, nu poate să fie al Meu un preot care este al oamenilor, căci acela este cu oamenii, nu cu Mine, tată, şi acela nu poate fi vas de aur, vas de taină, căci este amestecat cu lutul, tată. Eu am avut nevoie de voi pentru Mine, fiilor. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 14 octombrie 2007)
Printre ultimele referiri scrise la împreuna-lucrare a celor “trei fii unşi” este cea consemnată în anul 2006, la o slujbă de sfinţire a unei vile ridicate în Grădina Întâlnirii de la Pucioasa, numită de liderii pucioşi “foişor”, vilă zidită special ca să adăpostească la parter microbuzul Peugeot, numit de ei “biserica pe roţi”:
«Cei trei fii unşi să aşeze apoi prin Duhul Meu Cel Sfânt rugăciunea de pecetluire cu sfinţenie a foişorului cel nou, şi apoi Eu, Domnul, voi aşeza în carte cuvânt peste această lucrare, din planul Meu lucrată, din timp proorocită ca să fie. Amin. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 21 noiembrie 2006)
După părăsirea sectei de către Iliuţă în anul 2009, liderii pucioşi au încercat să repare spărturile făcute în gardul propriei “grădini sfinte” de la Pucioasa, improvizând în grabă noi “ungeri” necanonice de “diaconi” şi de “preoţi”. În lipsa unui episcop care să le acopere legal dorinţele de îndesire a propriei ierarhii, liderii pucioşi au apelat la aceeaşi legendară şi imaginară “ungere de sus, mai presus de fire”, ungere girată de duhurile pucioşeşti specializate în “hirotonia fără punerea mâinilor” (duhul Verginicăi şi duhurile celor Trei Ierarhi). La început i-au desemnat ca “diaconi” pucioşi pe tinerii adepţi Emanuel şi Mihai. Miza este limpede: pregătirea terenului pentru înlocuirea locului lăsat vacant de către Iliuţă şi refacerea “troiţei” ştirbite. Aceasta rezultă şi din încredinţarea expresă ca să nu se stingă rânduiala celor “trei sfinte liturghii într-o zi” (în realitate, liturghiile sunt planificate a avea loc noaptea, după ora 24). Planul este cu bătaie lungă: expresia “încep să aşez lucrători” sugerează o acţiune care abia a început şi va continua pe mai departe. Ea nu se rezumă la a numi “diaconi”, ci va continua peste puţină vreme cu avansarea în treapta de “preot” a celui care urmează să-i ia locul lui Iliuţă:
« Şi acum Mă scriu în carte cu lucrul cel de azi în mijlocul tău, poporul Meu, căci am putut prin greul cel de acum să aşez, să încep să aşez lucrători la lucrul cel sfânt al tainei bisericii Mele de nou Ierusalim. Am numit şi am aşezat pentru slujire sfântă dintre cei ce-Mi sunt fii pe doi fii credincioşi, alături de cei ce slujesc pentru sfintele Mele, căci Eu, Domnul, voiesc să-Mi hrănesc poporul cu viaţa Mea, cu trupul şi sângele Meu, şi voiesc mult să-l hrănesc, şi să-l pregătesc mult pentru această hrană, dacă şi el voieşte. Am aşezat acum pe doi dintre ei, pe unul pe care îl am mai de mult în bărcuţa Mea, şi pe încă unul pe care îl am de curând, dar care a ştiut cu răbdare şi cu frumos să lase pentru Mine mamă şi tată, fraţi şi surori, rude şi prieteni, casă şi ţarini, ba şi pe sine însuşi ca să vină după Mine, precum scrie în cuvântul Evangheliei Mele pentru cel ce voieşte să vină şi să-Mi slujească sub cruce. Cel dintâi este fiul Emanuel, şi tot aşa îi las numele, iar cel de-al doilea fiu aşezat azi la slujire sfântă poartă numele de Mihail, şi tot aşa îi las numele, căci sunt nume mari. Îi învăţ pe ei în ziua aceasta prin cuvântul Meu şi prin voi, copii din porţi, să ia numai de la Mine ei, şi aşa să stea ei înaintea Mea de acum, şi să fie plini de Dumnezeu, plini de duhul ascultării, precum Eu sunt. Aveţi grijă mare, tată, să nu se stingă lucrul cel cu tărie al celor trei sfinte liturghii într-o zi în mijlocul grădinilor Mele cu voi, căci această treime de rugăciune şi de jertfă a Mea pe altar Îmi va aduce biruinţa şi voi fi Mielul biruitor pentru voi, şi voi veţi birui prin sângele Mielului lui Dumnezeu, precum este scris în Scripturi despre biruinţa Domnului şi a celor ce sunt cu El prin acest cuvânt la sfârşit de timp. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 7 iulie 2009)
La scurt timp după aceea, liderii pucioşi au ales pentru “ungere” pe cel de-al treilea tânăr adept, pe care l-au “uns” tot “diacon”, schimbându-i totodată numele din Marian în Matei. Procedura de “ungere de mlădiţe noi” este denumită acum “ungere nouă de apostoli ai bisericii Noul Ierusalim”, iar lucrarea de ungere nevăzută şi nemaiauzită aparţine aceloraşi duhuri specializate în “hirotoniile fără mâini” ( tripleta “Vasile, Grigorie şi Ioan”). Se vorbeşte despre o “treaptă a apostoliei”, ceea ce sugerează că nu este exclus ca noii consacraţi în ierarhia pucioşească să fie trimişi la lucrare de prozelitism.
« Am lucrat în mijlocul vostru lucrare cu Duh Sfânt peste ea, fiilor. Apostolii Mei au stat de-a dreapta Mea martori din cer în ziua aceasta de slujire a voastră cu Mine pentru ungere nouă de apostoli ai bisericii Mele de nou Ierusalim, iar cei trei ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan, care au lucrare mare de ungere din cer peste biserica Mea de azi, şi care aşează din partea Mea har ceresc peste ea şi peste fiii lucrători ai celor sfinte, au stat minunat şi au aşezat la lucru mlădiţe noi […] Mâinile lor au fost aşezate peste cei numiţi la lucrare sfântă dimpreună cu mâinile voastre, fiilor unşi, şi tainic au stat ei în slujire din partea Mea lângă voi pentru ca să aşeze ei şi cu voi în treapta apostoliei pe cei astăzi aşezaţi. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 12 iulie 2009)
Ni se sugerează că acum este vorba de “un nou început al bisericii de Nou Ierusalim”, prin acest gest liderii pucioşi voind probabil să se despartă definitiv de trecutul apropiat, cel în care un rol esenţial l-a avut Ilie Bunea. Până acum se vorbea despre alegerea Verginicăi la proorocie în 1955 şi aşezarea bisericii “Noul Ierusalim” întru sfinţenie atunci, în 1992. Acum se vorbeşte despre aceeaşi alegere a Verginicăi din 1955 dar despre o nouă aşezare a bisericii sfinte “Noul Ierusalim”, acum, în 2009, făcută cu cei care au rămas, după ce un număr important de personalităţi ale sectei au reuşit să se elibereze din chingile ei. Expresiile “unşii Mie peste biserică nouă” şi “aşezarea cea nouă a bisericii Mele” sugerează acelaşi lucru, şi anume că liderii pucioşi speră într-un nou început al bisericii lor, cu oameni noi, mult mai fideli şi mai supuşi decât cei care i-au părăsit:
« Pe cei trei ierarhi i-am aşezat încă de la începutul lucrării Mele prin trâmbiţa Mea Verginica şi Mi-au binecuvântat-o pe ea din cer din partea Mea şi i-au dat ei trupul şi sângele Meu şi i-am păstrat pe ei pentru lucrarea Mea de azi, de atunci şi până azi, iar acum Mi-am aşezat prin ei biserică sfântă şi slujire la lucru sfânt, şi în toată vremea voi lucra prin ei pentru aşezările Mele de nou Ierusalim pe pământ, iar voi, cei unşi ai Mei, veţi fi martori din mijlocul poporului Meu şi veţi rosti peste cei numiţi de Mine cuvântul sfinţirii peste ei, peste cei care vor fi aşezaţi la lucrare de apostolie pentru biserica Mea cea de la sfârşit de timp. Voi, cei ce aţi rămas cu Mine în toate încercările de când Eu v-am aşezat pe voi slujitorii Mei, unşii Mei peste biserică nouă, fiţi martorii Mei, alături de arhiereii Mei cei din cer, pentru aşezarea de apostoli lucrători ai celor sfinte ale Mele peste biserica Mea de nou Ierusalim […] măi fiilor unşi. Mâinile voastre stau mână în mână cu arhiereii Mei cei din cer, şi aşa lucrăm acum pentru întregirea mădularelor toate ale bisericii şi pentru lucrarea ei cea de sus. Nu pot să Mă descopăr în cuvânt pentru durerea sau pentru bucuria Mea, cu care lucrez peste voi şi prin voi pe mai departe aşezarea cea nouă a bisericii Mele cu fii lucrători peste ea, dar vă întăresc, tată, martori împuterniciţi de Mine lângă cei din cer, căci voi aveţi ungere mare, fiilor, ca şi apostolii Mei cei de la început, iar voi aveţi la sfârşit. Ea vă ţine în Mine, şi pe Mine în voi, şi aveţi pe arhiereii cei din cer lângă voi lucrând peste biserica Mea cea de azi, peste poporul cuvântului Meu care l-a născut pe el în zilele acestea ca să fie al Meu dintre oameni şi să poarte peste el lucrarea venirii Mele cea de-a doua de la Tatăl la om. […]» (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 12 iulie 2009)
Începutul cel nou al Bisericii Noul Ierusalim” este marcat prin înlocuirea oficială a lui Iliuţă cu cel care îi va lua locul. Pentru aceasta, cel mai destoinic şi mai fidel acolit al liderilor pucioşi, pe nume Emanuel (zis Manoliţă) este avansat de la treapta de diacon la cea de preot:
« Am aşezat acum încă un fiu la treapta diaconiei, prima treaptă în ierarhia preoţească. Cel de-al treilea fiu aşezat acum poartă numele Marian, şi încă va purta numele apostolului Meu Matei, şi să iubească el vestirea Evangheliei Mele şi s-o facă înţeleasă tot mai mult peste cei ce vin să ia de la Mine, şi toţi fiii cei aşezaţi acum să se îndeletnicească cu lucrul Evangheliei peste biserica Mea, peste fiii poporului Meu de azi şi de mâine. Şi iată, pe unul din cei trei fii numiţi acum la treapta diaconiei, pe cel mai mititel de ani, l-am aşezat în ziua aceasta prin arhierei din cer şi prin voi, unşii Mei de pe pământ, la treapta preoţiei, ca să am să-Mi hrănesc poporul pe unde îl am, tată. Îi dau ajutor în dreapta şi în stânga lui străjeri şi lucrători prin care Eu Îmi îngrijesc poporul pentru cele duhovniceşti ale Mele, şi el va sluji pentru biserica Mea, iar Mihail arhanghelul îl va însoţi în tot lucrul său cel sfânt, căci el este un fiu mic, dar este blând şi smerit cu inima şi M-a ascultat când l-am chemat, aşa cum M-au ascultat ucenicii Mei cei de acum două mii de ani când le-am făcut chemarea să vină după Mine şi să-i fac pescari de oameni, iar ei şi-au lăsat mrejele şi M-au urmat, căci erau pescari. » (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 12 iulie 2009)
Troiţa “fiilor unşi” a fost cârpită atât de dibaci încât privită din afară parcă nici nu i se mai cunoaşte spărtura. Cei “trei fii unşi” care duc pe mai departe aşezarea cea nouă a bisericii “Noul Ierusalim” sunt acum, în ordinea importanţei lor, Nicuşiţă, Spirică şi Manoliţă. Şi uite aşa s-a împlinit cuvântul Scripturii: după lupte seculare, care au durat aproape douăzeci de ani, cel din urmă (Nicuşiţă) a ajuns (în sfârşit!) cel dintâi.
……………………
Estera
7 ianuarie 2012
……………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.