388. “Dumnezeul” cel “mereu acelaşi” de la Noul Ierusalim - Pucioasa este totodată “mereu nou”, “mereu acum” şi “mereu astăzi”

Predica pucioşilor din Duminica lăsatei secului de carne s-a dovedit un nou prilej prin care liderii lor să-şi reclame supremaţia credinţei, care interzice carnea şi derivatele ei cu desăvârşire tuturor categoriilor de creştini şi în toată vremea. În acest sens, Postul Mare îşi pierde orice semnificaţie pentru adepţii pucioşi, perioada respectivă nedeosebindu-se cu nimic de restul anului, în care ei postesc absolut la fel. Poate de aceea, vorbind în dreptul “Dumnezeului” lor imaginar, liderii pucioşi au socotit cu superficialitate că perioada care ar trebui să marcheze  Postul Mare este de numai … 40 de zile(!), când ea este în realitate de 48 de zile (sau, putem spune chiar de 55 de zile, dacă socotim postul începând de la “Lăsata secului de carne”):

«[…] iar Eu, Domnul Iisus Hristos, stau acum cuvânt cu ziua aceasta de pomenire bisericească, după cum este datina cea descoperită sfinţilor şi părinţilor bisericii Mele şi care au pregătit pentru urmaşii Mei şi ai lor vreme de post de patruzeci de zile până la praznicul Învierii Mele [...]»  (Citat din predica pucioşilor din 19-02-2012)

Dacă la matematică, “Dumnezeul” Pucioasei nu pare să se descurce cu număratul şi cu socotitul, în schimb promite că va face o bună impresie la capitolul jurisprudenţă. Cu acest prilej este reactualizată şi fobia pe care ar trebui să o resimtă orice mâncător de carne în faţa “scaunului de judecată” pregătit pentru fiecare om. Printre neputinţele “Atotputernicului” de la Pucioasa se contorizează şi incapacitatea de a induce în oameni iubirea zilei venirii “Domnului”  Pucioasei şi a scaunului Lui de judecată:

« […] şi greu Îmi este să-l fac pe om să iubească pentru el ziua venirii Mele cu scaunul de judecată pentru fiecare om, căci dacă ar iubi omul venirea Mea sau venirea lui la Mine n-ar mai mânca el carne în veac şi n-ar mai mânca nici cele ieşite din carne, ci ar alege el de hrană lui pe cele ce le-am spus Eu omului în rai să-i fie lui spre hrană. »  (Citat din predica pucioşilor din 19-02-2012)

Se dezvăluie apoi “taina” care spune că “scaunul de judecată” nu este un scaun de judecată autentic, ci este o figură de stil care face trimiterea la “Cartea Mare” de la Pucioasa, denumită “Cuvântul lui Dumnezeu” şi supranumită “Evanghelia după Sfânta Virginia” sau “Cartea cu şapte peceţi”:

«O, aceasta ce le-am spus Eu atunci, învăţându-i toate pe ei, iată, se petrece în vremea aceasta, căci cartea aceasta, scrisă pe pământ cu glasul Meu cel de azi în ea, stă ca scaun de judecată şi Mă scriu în ea de mai bine de cincizeci de ani şi grăiesc prin ea cu neamurile pământului şi le spun lor de venirea şi Evanghelia Mea cea de atunci, şi de venirea şi cuvântul Meu cel de acum, venire despre care am grăit Eu ucenicilor Mei că ea va fi şi se va împlini, aşa cum Eu am grăit atunci. »  (Citat din predica pucioşilor din 19-02-2012)

Apoi sunt formulate acuzaţii contradictorii şi nefondate la adresa celor care contestă autenticitatea “proorociilor” de la Pucioasa. Se pretinde că aceştia ar ridica obiecţii de genul că doctrina şi mesajele pucioşeşti “nu aduc nimic nou” la catehismul ortodox. Dacă ar fi aşa, chiar ar fi un lucru pozitiv, căci în materie de religie conservatorismul este cea mai indicată atitudine posibilă. Respectul faţă de Sfânta Tradiţie şi observarea ei zilnică este ce mai înţeleaptă poziţie a practicianului ortodox. Dimpotrivă, înclinaţia spre originalitate cu orice preţ, atitudinile “novatoare” sau “protestante” au fost cele care au generat erezii şi schisme dintre cele mai bizare sau periculoase. Contradicţia apare imediat atunci când pucioşii pretind că, deşi ei aduc “cuvânt nou”, “Dumnezeul” Pucioasei este mereu acelaşi şi “mereu astăzi”, iar cei care Îi contestă această stabilitate şi pretind despre “cuvântul Domnului” de la Pucioasa că “nu este nimic nou în el”, sunt nişte denigratori care “îl micşorează pe el”. Ei se fac împotrivitorii “Domnului” Pucioasei şi ai cuvântului Lui:

«Mulţi se uită în cuvântul Meu cu tine, chiar şi cei ce au stat cu tine ani în şir şi au iubit ca şi tine pe Dumnezeu. Chiar şi din aceştia zic că Eu n-am cuvânt nou pus în carte şi că nimic nu e nou în el, şi nu se mai uită ei apoi în cuvântul Meu şi nu-l mai pun la ureche ca să-l audă, aşa cum Eu trimit acum peste pământ glasul cuvântului Meu ca să se audă el. Eu însă le spun la cei ce judecă aşa cu inima lor şi cu mintea lor, le spun că Dumnezeu este mereu astăzi, mereu acum, mereu Acelaşi ieri şi azi şi mâine, şi este ca hrană pe masa celor ce se hrănesc cu Dumnezeu, căci şi pâinea este mereu pâine cu acelaşi gust, dar o ia omul şi o mănâncă în fiecare zi ca să nu moară de lipsa pâinii; la fel şi despre apă am aceasta să le spun la cei nepăsători de venirea Mea în acest cuvânt. O, câtă îngâmfare îi doboară în ei pe aceştia, şi pe ea o primesc în ei, dar hrana cuvântului Meu cel mereu proaspăt nu o mai iau ei de putere a lor din partea Mea, căci hrana aceasta este mai mult decât aerul pentru cei ce trăiesc prin ea înaintea Mea, iar cei ce iubesc pe Dumnezeu sunt cei ce ascultă de la Dumnezeu şi trăiesc în El, precum este scris.[…] Dacă cel ce vede acest cuvânt pecetluit cu numele Meu îl micşorează pe el cum că nu are nimic nou în el, unul ca acela este împotriva Mea şi a lui. »  (Citat din predica pucioşilor din 19-02-2012)

Or, în realitate cei care contestă autenticitatea “proorociilor” de la Pucioasa ridică exact obiecţia contrară: ei acuză “Cuvântul” de la Pucioasa că este încărcat de inovaţii grosolane, adesea eretice, care se depărtează net de catehismul ortodox. Ei demonstrează că prea multe lucruri noi aduce această doctrină pucioşească, şi care se depărtează prea mult de învăţătura tradiţională ortodoxă.

Pucioşii încearcă să jongleze cu cuvintele, sugerând că de fapt “Dumnezeul” lor vine la ei cu aceeaşi învăţătură creştinească, neschimbată de mii de ani, dar o reproduce cu cuvinte noi în zilele noastre, iar şi iar, pentru a reîmprospăta interesul creştinilor faţă de ea. În acest sens încearcă ei să definească şi sintagma “Dumnezeu este mereu astăzi”:

«Dumnezeu este acelaşi ieri şi azi şi de-a pururi. El este mereu astăzi. »  (Citat din predica pucioşilor din 16-04-2004)

Din nefericire pentru ei, unele mesaje mai vechi îi demască, definind exact în ce constă expresia “mereu astăzi”. Ea nu exprimă dorinţa de reîmprospătare a interesului general pentru nişte învăţături imuabile, ci dorinţa de schimbare netă a acestor învăţături, în esenţa lor. Mai precis, învăţăturile lui Hristos cele de acum 2000 de ani sunt căzute în desuetudine, şi este imperios necesară înlocuirea netă a lor cu o învăţătură nouă, învăţătura “ cea de astăzi”:

«Ei, sfinţii, ca şi Mine, Domnul lor, şi ei sunt mereu astăzi, fiindcă Eu am spus la voi că nu vin cu cele de acum două mii de ani, ci vin astăzi, şi e minune mare această coborâre a Mea pe pământ, dar cine mai e înfiorat pe pământ de ea în afară de sfinţii Mei cu care vin când vin, şi grăiesc cu ei când vin? »  (Citat din predica pucioşilor din 19-12-2002)

Învăţătura de astăzi este asemuită cu o hrană spirituală, care este alta decât cea de ieri şi care este adusă de alt “Hristos” care lucrează astăzi cu o altă “lucrare” decât cea de ieri:

«[…] Hristos, Mielul nostru, căci Tatăl L-a dat nouă, ca să ne mântuiască pe noi şi să ne umple de El şi de învăţătura cea de la El mereu. El este mereu, şi lucrarea Lui se numeşte mereu astăzi, căci omul mănâncă în fiecare zi, nu mănâncă altfel, ci astăzi mănâncă atunci când mănâncă. »  (Citat din predica pucioşilor din 11-09-2005)

Pentru fiecare om care se naşte este un alt “Dumnezeu”, Cel de astăzi, altul decît Cel de ieri. Iar fiecare “Dumnezeu” al fiecărei zile vine cu învăţătura Lui, care este alta decât a “Dumnezeilor” de ieri şi de altădată. Această teorie explică multitudinea de contradicţii interne şi externe din învăţăturile pucioşeşti. Fiecare învăţătură este potrivită numai unei anumite persoane şi este valabilă doar într-o anumită zi sau perioadă de timp. Cei care sesizează unele contradicţii, de la o zi la alta şi de la o persoană la alta, trebuie să ştie că îi pândeşte ispita îndoielii în “proorociile” pucioşeşti; dar cei “credincioşi” se hrănesc cum se cuvine, cu cuvântul fiecărei zile pe care îl aud “astăzi”:

«Rostesc rugăciunea înaintea Ta ca să-i cruţi de căderi în ispite pe cei credincioşi cuvântului Nostru de azi, căci Noi suntem mereu astăzi, Tată, fiindcă aşa este Dumnezeu, este pentru tot omul care se naşte în vreme pe pământ, este mereu astăzi Dumnezeu pentru om. Cei credincioşi cuvântului Meu de azi sunt poporul Meu de azi, şi astăzi aude el glasul Meu şi se hrăneşte cu el, şi este cel ce se hrăneşte cu Dumnezeu.  »  (Citat din predica pucioşilor din 9-06-2009)

Ierarhii şi preoţii Bisericii, din prea mult conservatorism şi închistare în “Sfânta Tradiţie”, s-au dovedit refractari şi imuni faţă de noutăţile absolute aduse de “proorociile” pucioşeşti. Ei refuză cu obstinaţie “prospeţimea de hrană” care le este pusă la dispoziţie, gratuit, în “staulele sfinte” de la Pucioasa:

«O, nu mai au nevoie să ştie de la Dumnezeu cei ce s-au pus în locul Meu peste biserică, şi nu e bine să fie aşa pe pământ lucrarea bisericii, căci se lucrează pe bâjbâite, pe ghicite, pe ochi şi pe buzunar toată orânduiala de peste turmă şi pentru turmă de către mai-marii care s-au aşezat să pască ei turma, dar cu ce o hrănesc, cu ce hrană, cu ce prospeţime de hrană? Dumnezeu este mereu astăzi, dar mai ştiu ei aceasta? Mănâncă omul numai din cămară când mănâncă? Nu face el şi mâncare proaspătă pentru hrana lui? »  (Citat din predica pucioşilor din 2-06-2011)

Duhul de la Pucioasa, autointitulat “Duhul Sfânt”, suflă tare şi cu învăţături noi, actualizate pentru ziua de astăzi, dar nimeni nu-L primeşte în casa lui Dumnezeu (biserica de pe pământ), de care liderii pucioşi se delimitează plini de suficienţă şi pe care o denumesc fără scrupule “peşteră de tâlhari”:

«Suflă Duhul Sfânt peste pământ şi nu găseşte loc de aşezat, căci El lucrează mereu astăzi ca să vestească pe om cum să lucreze pentru fiecare stare şi lucrare, dar casa în care Eu trebuia să lucrez pe pământ cu oamenii s-a făcut peşteră de tâlhari şi nu ştiu oamenii unde se duc când se duc la locul unde ştiu ei că e casa lui Dumnezeu. »  (Citat din predica pucioşilor din 4-01-2012)

Până şi învăţământul teologic este contestat cu asprime. Deşi el este bazat pe scrierile sfinţilor părinţi ai Bisericii, liderii pucioşi pretind că profesorii de teologie predau “învăţătura lor” personală, în timp ce rejectează ca necanonice învăţăturile duhurilor de la Pucioasa. Liderii pucioşi instituie un “drept de a instrui” pe linie teologică pentru orice individ, fie el împărat sau argat, care a primit “Duhul Sfânt” de la Pucioasa peste el. Instrucţia Bisericii “Noul Ierusalim” este mereu în schimbare, mereu în transformare, potrivită cerinţelor fiecărei zi, căci şi ea este “mereu astăzi”:

«— Acum se naşte ceea ce noi grăim acum din Duhul Tău, o, Doamne mare al celor ce măreţ Te-au iubit şi Te-au urmat pe pământ! Duhul Sfânt Mângâietorul este mereu astăzi, mereu acum, şi nu cei ce învaţă în şcoli sunt mari şi au de grăit învăţătura lor, ci acei care primesc de la Duhul Sfânt Mângâietorul lucrarea care trebuie lucrată când se iveşte de lucrat peste pământ şi peste om în duhul dreptăţii a toate, necăutând la faţa omului, fie el împărat sau argat. Din cer, dintre sfinţii slujitori grăim noi acum în numele Tău peste pământ.  »  (Citat din predica pucioşilor din 12-02-2012)

…………………

Anca Estera

27 februarie 2012

…………………