406. Duhurile pucioşeşti îşi declară implicarea ezoterică în campania electorală şi se angrenează în lupta pentru putere, “proorocind” răsturnarea guvernului socialist condus de Victor Ponta


        

        Ultimele estimări şi sondaje (care dau ca sigură victoria în apropiatele alegeri parlamentare a conglomeratului împotriva naturii care este USL) trebuie să-i fi adus la mare nelinişte pe liderii “pucioşi”, îndată ce mesajele lor mustesc de o profundă preocupare pentru soarta favoriţilor lor din tabăra politică susţinută de preşedintele Traian Băsescu, adică a celor care, potrivit estimărilor, ar urma să “piardă partida”. Pregătirea aperceptivă este făcută prin anunţarea grijii înlăcrimate a “Dumnezeului” de la Pucioasa pentru soarta politico-economică a României şi a românilor. În “cerul pucios” se plânge masiv, se plânge în cor cu o abundenţă vecină cu disperarea,  iar plânsul duhurilor pucioşeşti este considerat motivaţia primordială ca toţi adepţii “pucioşi” să se angreneze în rugăciuni cu mâinile ridicate spre cer pentru salvarea ţării de pe marginea prăpastiei:

        «O, plâng, plâng pentru pământul şi neamul român, plâng cu Tatăl. Voiesc să plâng cu voi acest plâns în ziua aceasta de sărbătoare îngerească. Voiesc să Mă vadă Tatăl rugându-Mă cu voi şi să ia aminte Tatăl. Ridicaţi, dar, mânuţele în sus acum cu Mine odată pentru rugă spre Tatăl, o, fiilor. » [1] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        Pentru o mai mare eficienţă, liderii “pucioşi” născocesc o rugăciune specială adresată duhului pucioşesc care poartă numele de “Tatăl”, în care sunt evidenţiate principalele căi de atac pentru câştigarea victoriei în alegeri de către partida lor favorită (alianţa forţelor de dreapta). Conducătorii socialişti conduşi de “cârlanul” Victor Ponta şi aflaţi acum la guvernare sunt denumiţi sugestiv “lupi de seară” care, în răzvrătirea lor,  nu se mai sinchisesc nici de dojenile primite de la liderii europeni pentru gravele derapaje de la democraţie şi pentru ineficienţa periculoasă a guvernării lor, nici de pronosticurile sumbre pentru economia ţării, care ar trebui să-i determine să renunţe la faptele lor nelegiuite:

        « [...] şi Tatălui rugă să aducem acum [...]: [...] prin uşă să primeşti ruga noastră, că e vreme de încercare pentru soarta neamului român, iar ţara seamănă acum cu o cetate răzvrătită, a căror căpetenii nu iau aminte la dojană şi sunt ca leii care răcnesc, iar când judecă sunt lupi de seară, care din prada lor nu lasă nimic pentru a doua zi, iar când să asculte o prevestire ei mai vârtos se silesc spre fapte şi mai nelegiuite, precum este scris despre cetatea împilării, [...]» [2] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        În continuare, liderii “pucioşi” fac apel la puterea duhului care este numit “Tatăl de la Pucioasa”, ca prin această putere să se cureţe România de orice întinăciune şi să se scuture de tutela celor ”răzvrătiţi”, aflaţi acum la guvernare ca nişte lupi lacomi puşi să păzească oile:

        « [...] dar vino şi sălăşluieşte-Ţi întru ea puterea şi curăţ-o de întinăciune şi mântuieşte-o, Tată, de cei răzvrătiţi din ea şi de noaptea lor de peste ea, căci lupii vin noaptea, nu vin ziua la oi ca să le stoarcă viaţa. » [3] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        “Duhurile cereşti” de la Pucioasa sunt chemate să înconjoare fruntariile ţării şi să lucreze pentru răsturnarea de la guvernare a socialiştilor aflaţi în alianţă cu liberalii vopsiţi, cu conservatorii oportunişti şi cu UNPR-iştii traseişti:

        « Înconjoar-o pe ea la hotare [...] şi puterile cereşti să lucreze lucrarea Ta împotriva lucrării pusă la cale de cei răzvrătiţi din ea. » [4] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        Miza este câştigarea netă a alegerilor de către candidaţii Alianţei România Dreaptă (consideraţi de către “pucioşi” ca fiind singurii “buni la cârmuire”) şi biruinţa acestora asupra socialiştilor care i-au răsturnat de la putere în primăvară, după un lanţ de trădări odioase ale unor parlamentari traseişti şi de monstruoase coaliţii cu alte formaţiuni politice oportuniste. Actualii guvernanţi sunt demascaţi ca promotori ai fărădelegilor, ai minciunilor, ai duşmăniei, a lăcomiei şi a semeţiei, dar lucrarea lor cea rea se anunţă a fi aproape de sfârşit:

        « Alege-i pe cei buni la cârmuire şi pune-i de-a dreapta Ta acum, în toiul luptei, şi biruieşte-i pentru ei pe cei ce-i biruiesc pe ei de atâta vreme, Doamne Savaot. O, adună-i într-o putere a Ta pe toţi cei ce săvârşesc fărădelege şi minciună şi duşmănie şi lăcomie şi semeţie multă şi pune-i pe ei sub pază de îngeri tari şi opreşte în loc lucrarea lor cea rea,[...] » [5] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        Cu ajutorul nesperat al “Tatălui” de la Pucioasa, biruinţa Alianţei de Dreapta se prefigurează ca fiind inevitabilă, prilej ca toţi “cei buni” să scape de ameninţările actualilor guvernanţi care se joacă cu soarta milioanelor de români înşelaţi cu promisiuni deşarte:

        « [...] aşa cum vei găsi cu cale scoate pe cei mai buni ca ei de sub ameninţările lor şi dă-le biruinţă asupra lor, o, Tată, că nu pot singuri fiii cei buni din români să oprească în loc pe cei ce de la mijloc sapă fără să ştie ce fac cu soarta acestui neam. » [6] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        Puterile “Tatălui” de la Pucioasa se cer a fi stimulate prin cuvintele drămuite ale rugăciunilor pucioşeşti, care se vor adăuga la corul general al nemulţumiţilor faţă de politica dezlânată şi pe alocuri iresponsabilă a actualilor guvernanţi, denumiţi aici “fiii răzvrătirii şi fiii minciunii”:

        « Cuvinte puţine, dar cu nădejde mare; prin ele Îţi cerem să poţi Tu împotriva celor ce se trufesc ca să stea pe mai departe pe scaunele de sus peste neamul român, iar ei sunt fiii răzvrătirii, fiii minciunii, arme cu care ei vor să lupte şi să biruiască pentru ei. O, auzi-ne acum cu biruinţă asupra lor, a celor răzvrătiţi şi lacomi pentru mărirea lor peste neamul român, auzi-ne, Tată, [...]» [7] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        Deşi jocurile electorale sunt de acum ca şi făcute, (candidaţii fiind stabiliţi şi anunţaţi de către toate partidele, până la ultimul colegiu), liderii “pucioşi” încă mai vorbesc de o aşa-zisă “pregătire” de noi candidaţi (care să fie trecuţi eventual printr-o comisie de etică menită să le certifice lipsa de antecedente sau incompatibilităţi, adică să-i garanteze că au “mâinile curate” ), singurii potriviţi pentru scaunele cârmuirii, singurii care ar fi în stare să aducă soarele dreptăţii peste neamul românesc:

        « Aşa Te rugăm noi, Tată, în zi de serbare a îngerilor, şi aşa să aduci ruga noastră împlinită peste pământul român, şi soarele dreptăţii să răsară peste acest neam, şi fii curaţi pe mâini să pregăteşti pe scaunele cârmuirii de peste neamul român acum [...]» [8] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        După pregătirea aperceptivă urmează chemarea la luptă. Este desemnat un duh pucioşesc, care îşi atribuie un nume de arhanghel (“Mihail”), care urmează să preia conducerea ostilităţilor şi să declare oficial lansarea unei campanii provocatoare şi războinice împotriva adversarilor pripăşiţi în uniunea de partide socialiste şi pseudo-socialiste (USL), care urmează să fie “daţi în lături”. Se prefigurează o luptă grea, dar izbânda forţelor de dreapta (ARD) se anunţă ca fiind indiscutabilă. Cu acest prilej se dezvăluie că atotputernicia “Tatălui” de la Pucioasa este incertă, îndată ce ea este condiţionată masiv de bunăvoinţa omului, fără de care “Dumnezeul” de la Pucioasa nu poate face nimic ( deşi ar fi de aşteptat ca să existe o condiţionare exact inversă – omul să nu poată face nimic fără bunăvoinţa lui Dumnezeu cel Atotputernic):

        « Pornim acum în numele Tău şi cu Tine pentru luptă, Doamne, că Tu ai durere mare pentru neamul român, din pricina celor mincinoşi şi lacomi de slavă în mijlocul lui. Pornim lupta ca să-i dăm în lături, şi lupta este grea, dar alături cu fiii poporului Tău trebuie să putem, Doamne, căci fără om Tu nu poţi face nimic, aşa cum omul nu poate nimic să facă fără Tine, căci Tu lumea pentru om ai făcut-o, şi nu este uşor de înţeles aceasta de către mintea cea obişnuită a omului. » [9] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        Lupta dintre forţele de stânga şi cele de dreapta este anunţată de către duhurile de la Pucioasa cu surle şi cu trâmbiţe, aşijderea şi victoria indubitabilă a forţelor de dreapta. Socialiştii sunt intimidaţi cu lozinci demobilizatoare (“lăsaţi-vă biruiţi”, “lăsaţi jos armele”, “veţi auzi veşti rele”, “veţi fi luaţi fără de veste”, “ acum va fi să daţi socoteală”) , probabil pentru a-i demoraliza şi a se obţine apoi o victorie cât mai facilă de către forţele de dreapta:

        « Sună îngerii din trâmbiţe deasupra pământului român şi vestesc lupta împotriva nopţii care s-a lăsat peste cetatea Domnului, peste ţara română, ţara strălucirii, ţara venirii lui Hristos cuvânt pe pământ. O, lăsaţi-vă biruiţi, voi, cei ce asupriţi acum atât de greu sufletul acestui neam, din care şi voi vă trageţi! Lăsaţi jos armele răutăţii prin care v-aţi pierdut înţelepciunea şi temerea de Dumnezeu! Intră cetele îngereşti în luptă cu voi şi sună din trâmbiţă peste voi ca să auziţi, şi veţi auzi veşti rele, după potriva nedreptăţilor pe care le lucraţi. O, temeţi-vă de Dumnezeu, şi vă veţi teme şi veţi fi luaţi fără de veste, căci n-aţi iubit dojana şi n-aţi luat aminte la prevestirile Domnului, iar acum va fi să daţi socoteală Celui ce a strigat la voi din pricina durerii Lui de la voi. » [10] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        Guvernaţii socialişti sunt anunţaţi cu anticipaţie că “au pierdut partida”, deci ar fi  mai bine să se recunoască dinainte învinşi (eventual, chiar să se retragă oficial din cursa electorală, îndată ce tot vor pierde – caz fericit,  în care forţele de dreapta ar câştiga uşor şi fără emoţii, “la masa verde”) şi să-şi plece capetele ca nişte învinşi. Li se anunţă pe deasupra şi o judecată înainte de vreme, în care o să vadă ei ce vor păţi:

        « O, aplecaţi-vă capetele, şi le veţi apleca. Sunt Mihail [...] iar voi smeriţi-vă, căci vremea este să judece Domnul, după ce voi atâta aţi stricat, şi veţi vedea aceasta. » [11] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        Pentru că de-a lungul timpului s-au lansat destule critici legate de practica “pucioşilor” de vorbi cu duhurile şi cu morţii “ca la telefon”, liderii lor  îi ameninţă pe contestatari  cu blesteme (vai-uri) şi pretind că ei vorbesc cu viii, nu cu morţii, dându-l ca exemplu pe biblicul Enoh, despre care se ştie că “... a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu.” [12] :

        « — E sărbătoare îngerească, iar îngerii Mei Îmi sunt lucrători şi sunt slava Mea, şi au adus la masă aici acum pe cei pomeniţi, pe cei adormiţi, căci le-aţi făcut pomenirea, fiilor. Vai de cei ce zic că la voi aici este vorbire cu morţii [...]. O, nu e vorbire cu morţii aici, căci morţii nu vorbesc. Numai cei vii vorbesc, numai cei vii umblă cu Domnul, aşa cum a umblat mereu cu Domnul Enoh, care n-a mai murit, şi s-a mutat sus lângă Mine. » [14] (citat din mesajul Mihaelei din 21 noiembrie 2012)

        Or, se ştie că printre personajele despre care “pucioşii” spun că “le vorbesc lor” la “Noul Ierusalim” este şi Virginia Tudorache-Stoica (Verginica), cea care a murit în anul 1980. “Pucioşii” au mărturisit cu gura lor că la parastasul de 7 ani au dezgropat-o pe Verginica şi i-au găsit trupul neputrezit, considerat de ei “moaşte”. Apoi l-au îngropat la lor şi au pus deasupra o lespede grea de ciment. Despre Verginica nu se poate vorbi aşadar făcând o paralelă cu Enoh, căci Enoh a fost mutat cu trupul la cer, iar trupul Verginicăi a rămas tot în pământ. Se mai ştie că Domnul Iisus a vorbit pe muntele Taborului cu Moise şi cu Ilie[13]  (despre care  Scriptura sugerează că au fost mutaţi vii, cu trupul la cer) tocmai pentru a arăta că Domnul Însuşi vorbeşte cu cei vii, nu cu cei morţi, dându-Se pe Sine exemplu demn de urmat pentru oameni. Vorbirea “pucioşilor” cu duhul care se prezintă “duhul Verginicăi” ori este o vorbire cu diavolii, ori este o vorbire cu cei morţi, dar în nici un caz nu cu cei vii.

 …………………
Anca Estera
26 noiembrie 2012
…………………

[2] Ibid.
[3] Ibid.
[4] Ibid.
[5] Ibid.
[6] Ibid.
[7] Ibid.
[8] Ibid.
[9] Ibid.
[10] Ibid.
[11] Ibid.
[12] Fac. 5:24
[13] Mat. 17:3


Comentarii

Postări populare